Proprietarii de la etajul nouă, din blocul de garsoniere G2 din cartierul craiovean Brazda lui Novac, plătesc căldură, dar nu prea au. Oamenii spun că au ajuns să facă foarte des aerisire la calorifere ca să fie cald în locuințe, dar noaptea rămân în frig. Aceștia susțin că de vină sunt angajații din punctul termic, care noaptea reduc presiunea pentru a nu fi deranjați de eventualele avarii.
O craioveancă din blocul G2, cartierul Brazda lui Novac, se plânge că la etajul la care locuiește sunt probleme cu căldura, iar acest fapt ar fi din cauza lucrătorilor din punctul termic, angajați ai SC Termo Craiova SRL.
„Din data de 24.12 2014, eu stau în frig pentru că personalul angajat al punctului termic noaptea se culcă și reduce presiunea pentru a nu fi deranjați de eventualele avarii care ar putea interveni. Am sunat să anunț că nu am căldură și m-au mințit că în acest bloc au fost avarii, dar după ce am sunat și am vorbit cu președintele, acesta mi-a confirmat că am fost mințită de angajatul acestui punct termic. În toți anii trebuie să mă rog de ei să-și facă treaba. Plătesc căldură, dar nu am“, se plânge Jeni Iordan, într-un e-mail trimis pe adresa redacției GdS.
Nu este singura locatară care spune că proprietarii de la etajul al nouălea primesc căldură cu porția și rămân în frig când „le este lumea mai dragă“, așa cum s-a întâmplat și acum de Sărbători.
Același lucru se întâmpla și luni, când am mers în blocul G2. „Nici acum nu avem căldură cum trebuie. Un calorifer este rece, unul călduț, iar cel de la bucătărie este rece. De patru, cinci zile avem probleme cu căldura. Aerisim, își revine și apoi iar se răcesc caloriferele“, spune proprietara de la apartamentul 158, etajul nouă. Același lucru făcuse și Jeni Iordan, de la apartamentul 153, același etaj. „Am aerisit de dimineață și acum sunt calde caloriferele, dar noaptea nu este căldură“, a afirmat Jeni Iordan.
Problemă veche
Craioveanca susține că a făcut tot felul de intervenții în apartament, crezând că sunt defecțiuni în propria locuință, a bătut la toate ușile, dar nu a găsit nici o rezolvare. „În 2006 am cumpărat garsoniera și din acel an plătesc căldură, deși nu am. Am făcut nenumărate sesizări atât la Primăria Craiova, Termo Craiova, punctul termic de care aparțin, dar răspunsurile autorităților au fost în bătaie de joc. În toți anii trebuie să mă rog de ei să-și facă treaba. Plătesc căldură, dar nu am. Am fost în audiență și am primit răspunsuri aberante date de directorul economic (de la SC Termo SRL – n.r.). M-am săturat să plătesc servicii de care nu beneficiez”, spune Jeni Iordan.
Asociația știe
Reprezentanții Asociației de Proprietari G2 spun că știu foarte bine situația de la apartamentul 153 și a întregului etaj. Asociația a făcut eforturi, iar în vara acestui an a schimbat în mare parte instalația de căldură din subsol, dar căldură tot nu este la etajul nouă al blocului G2. „Nu este prima dată când cei de la etajul nouă au probleme. Noi am făcut schimbări în subsol, am schimbat robineții pentru că erau vechi, conducte colmatate, să nu mai avem probleme. Mai rămân coloanele care trec prin apartamente. Facem aerisirea pe coloană, dar iar apar probleme. Au venit și cei din PT, fiindcă proprietarii cred că de aici sunt problemele, de la presiune. Dacă nu este presiune, nu mai ajunge căldura și la ultimul etaj și se ivesc astfel de probleme“, a afirmat Daniel Crișan, președintele Asociației de Proprietari G2.
Ca să vină în sprijinul proprietarilor de la ultimul etaj, reprezentanții asociației spun că vor face aerisirea pe întreaga coloană.
„O să facem aerisire. Blocul este vechi, din ’65, dar oamenii au și ei dreptate, dacă din PT reduc presiunea, este posibil să fie probleme cu cei de la etajele superioare. De exemplu, eu, dacă sunt în PT și nu vreau să am probleme, reduc presiunea. Noi, când am vrut să facem probe și nu ne ajungea agentul termic la etajele superioare ca să se facă aerisirea, am depistat că din PT nu dădeau presiune. Când am mers peste ei, le-am spu că nu avea nici trei atmosfere“, completează administratorul asociației de proprietari, Dumitru Cocora.
Nu e de la presiune
Angajații din PT spun, la rândul lor, că ei au verificat și au intervenit ori de câte ori au fost anunțați, dar instalația blocului este de vină. „Respectiva locatară ne-a tot făcut sesizări. Am fost la dumneaei să verificăm și are instalat un calorifer pe tot peretele. Or fi conductele înfundate. Nu se pune problema de presiune. Aceasta se reglează automat, nu o mai face angajatul din PT. Dacă scade, să spunem, sub trei atmosfere, automat se reglează. Vom merge din nou să verificăm dacă sunt probleme în G2“, a explicat un angajat.
Din păcate, nici un reprezentant din conducerea SC Termo Craiova SRL nu a putut fi contactat pentru a ne confirma dacă lucrurile stau așa cum le prezintă o parte dintre locatarii din blocul G2, care plătesc un serviciu de care nu beneficiază.