Casa Cănciulescu din Craiova, monument istoric de arhitectură din secolul XX, situat la intersecția străzilor Simion Bărnuțiu și 24 Ianuarie, vizavi de Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil“, este o bijuterie arhitecturală ce ascunde între pereții săi povești de mult scrise.
Cine se încumetă să facă o plimbare la pas prin Craiova nu are cum să nu remarce aproape pe fiecare stradă câte o bijuterie arhitecturală. Ziduri vechi, cu ormanente interesante, atrag mereu atenția. Fiecare detaliu te poartă spre alte vremuri, o istorie ce stă ascunsă în dosare ce îmbracă foi vechi, îngălbenite de vremuri, care sunt deschise din ce în ce mai rar.
O mândrețe de casă care atrage atenția și încântă este situată și la intersecția străzilor Simion Bărnuțiu și 24 Ianuarie, vizavi de Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil“. Este ridicată pe trei niveluri (demisol, parter și mansardă), cu o curte interioară împrejmuită de un gard de ciment și fier. La exterior se remarcă ornamentul bogat din jurul ferestrelor și al cornișelor, tencuieli decorative, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și intrarea principală, acoperită cu marchiză. Din păcate, cele două fațade ale casei, atât cea de pe strada Simion Bărnuțiu, cât și de pe strada 24 Ianuarie, sunt degradate. Cauți cu privirea o plăcuță care să îți indice câteva informații despre fostul proprietar. Nici urmă. Și totuși, curiozitatea te îndeamnă să mergi mai departe și să afli istoria locului.
Povești adunate din pagini îngălbenite de vreme
Casa este monument istoric de valoare locală, am aflat de la arhitectul Marcel Berindei. A aparținut doctorului Mihail Cănciulescu, una dintre figurile reprezentative ale lumii medicale oltenești din România în perioada interbelică. Pentru activitatea sa impresionantă, el a fost răsplătit cu numeroase titluri, ordine și medalii. A primit ordinul Coroana României cu spade pentru zelul și devotamentul excepțional cu care a îngrijit bolnavii și răniții în 1917 (1918), titlul de doctor docent în medicină (1925), a fost numit prin decret regal membru al ordinului Steaua României (1929), a primit Medalia de aur a Fundației Al. Christescu și Premiul Dr. L. L. Russ al Academiei de Medicină. A fost președinte al Asociației docenților de la Facultatea de Medicină din București și membru corespondent al Academiei de Medicină din România (1937), membru în Comitetul de conducere al Secției de istoria medicinii pe țară a Societății Medicale din România (1961), a primit ordinul muncii clasa a II-a (1956), iar în 1957, titlul de medic emerit.
Și cercetările merg mai departe. Oare ce poveste stă ascunsă în spatele acelor porți impunătoare din fier, în spatele ușilor masive de la intrare?
Arhivele Olteniei – Serviciul Județean Dolj posedă documente din perioada 1891-1970 ce au aparținut familiei doctorului Cănciulescu, ce stau adunate în Fondul personal Cănciulescu Mihail.
Foi îngălbenite cu miros de vechi ascund printre rânduri câteva informații despre imobilul ce încântă și astăzi trecătorul. Pachetul XIV din Fondul personal Cănciulescu Mihail (1958-1961), un dosar cu pagini puține, conține un Contract de închiriere între doctorul M. Cănciulescu și Gorun Dumitru pentru închirierea către acesta din urmă a unei camere din imobilul proprietatea doctorului M. Cănciulescu. Aflăm astfel că în frumoasa clădire, atunci de pe strada ce purta denumirea de Sfinții Arhangheli, doctorul craiovean, „Docent de Medicină Internă“ primea chiriași. Găsim un „Contract de închiriere între Dr. Mihail Cănciulescu cu domiciul în Craiova strada Sfinții Arhangheli nr. 5 și Gorun Dumitru de profesie țesător la Fabrica Independanța cu sediul în Craiova“ prin care i se dădea „la etaj o cameră în folosință exclusivă și în folos comun cu alți locatari care nu aparțin familiei acces la bucătărie și la bae….locuința e construită din cărămidă. Are instalație de lumină electrică, de apă în acasă, de canalizare în casă. Încălzirea se face prin sobă cu lemne“.
Printre alte acte se regăsesc și date despre procesul din 1961 dintre proprietar și chiriaș pentru plata chiriei. S-au păstrat solicitările și din 1960 și 1961 ale doamnei Chiriță Teodora către dr. Cănciulescu cu privire la necesitatea reparării imobilului în care locuiau împreună și a acoperișului în prag de iarnă. Iacob și Chiriță Teodora mai sunt menționați drept chiriași și într-un document din 1966, iar într-o scrisoare trimisă unui anume dr. Enache în septembrie 1967, dr. Cănciulescu vorbea și de o altă chiriașă, o anume Elena Creangă.
Cu certitudine, în casa impunătoare se pare că s-au perindat mai mulți locatari temporari.
Vremuri grele
Și, totuși, banii agonisiți într-o viață de om par să nu-i fi fost suficienți doctorului ieșit la pensie în 1957. Cănciulescu a continuat să profeseze la propriul cabinet. Din 1960, însă cabinetele medicale din România au fost suprimate, iar doctorul, care avea o stare de sănătate precară, a trebuit să se descurce cu o pensie mică.
Informațiile despre situația materială a doctorului se regăsesc într-un document păstrat între copertele unui alt dosar, Pachetul LXXXV. E vorba despre o scrisoare adresată de profesorul universitar N. Costeanu ministrului Ștefan Voitec pentru rezolvarea situației imobiliare a doctorului M. Cănciulescu ca acesta să nu mai locuiască înghesuit într-o singură cameră. „Doctorul Cănciulescu a rugat să i se înapoieze camera la care are dreptul după lege așa ca să nu mai stea într-o singură cameră în care se găsesc îngrămădite până la refuz tot felul de lucruri, iar el bolnav să lucreze în această înglomerare căci de geaba nu poate să stea, iar cărțile și lucrările lui să zacă ascunse prin pod și beciuri“. De asemenea, se solicita acordarea unei „indemnizații de 300-500 lei lunar peste pensia insuficientă pe care o primește de 7 ani“.
Abia în 1967, cu trei ani înainte de moarte, i-a fost aprobată solicitarea pentru o pensie mărită, după 60 de ani de activitate medicală și științifică la cel mai înalt nivel.
