5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA trecut de prima intervenţie chirurgicală majoră: Pentru a merge, Edi Suditu are nevoie de sprijinul nostru

A trecut de prima intervenţie chirurgicală majoră: Pentru a merge, Edi Suditu are nevoie de sprijinul nostru

Eduard a fost operat pentru rezolvarea problemei esofagiene
Eduard a fost operat pentru rezolvarea problemei esofagiene

Veste bună pentru toţi cititorii Gazetei de Sud care au fost impresionaţi de povestea familiei Suditu, al cărei copilaş, Eduard, a fost diagnosticat imediat după venirea pe lume cu grave probleme medicale: artrogripoză genum recurvatum bilateral, picior varus equin bilateral, luxaţie şold bilateral, cavernom de venă portă, varice esofagiene. Copilul a fost operat pentru rezolvarea problemei esofagiene. Pentru ca Edi să meargă, să poată lovi cu piciorul o minge, să poarte o pereche de adidaşi, aşa cum visează, trebuie operat la ambele picioare.

Pe 21 octombrie 2014, în Gazeta de Sud aţi avut şansa să citiţi în articolul „Apel către medici/ Un copil de trei ani își dorește să meargă“ drama acestui copil în vârstă de numai trei anişori, cu ochii mari şi verzi, zâmbet ştrengăresc, de o isteţime aparte, care nu a păşit niciodată și se deplasează doar în genunchi, ajutându-se de coate. Pe 2 februarie, Eduard a fost operat de o echipă extraordinară de medici la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, din Bucureşti, pentru rezolvarea problemei esofagiene. O operaţie extrem de complicată, fără de care însă niciun medic nu îşi putea asuma riscul să intervină chirurgical la picioare, pentru lungirea tendoanelor şi îndreptarea tălpilor. „A fost o operaţie extrem de grea, care a durat cinci ore. Am fost şase medici în sala de operaţie, patru chirurgi şi doi anestezişti. Imediat după intervenţia chirurgicală, băieţelul a fost transferat la Terapie Intensivă, ţinut atent sub observaţie. Ne era teamă să nu apară complicaţii, ne îngrozea gândul unei hemoragii. Ne bucurăm să spunem că operaţia a fost o reuşită, că băieţelul a avut o evoluţie normală, a început să mănânce, a fost cooperant imediat după ce anestezia a trecut, iar luni, 9 februarie, am decis să îl transferăm pe secţie, într-un salon în care mama îi poate sta alături. Copilul trebuie ţinut sub observaţie și la câteva luni după externare îl vom chema la control, după care medicii pot interveni liniştiţi la problema pe care Eduard o are la picioare“, a spus dr. Toli Pătrăncuş, şeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu“.

„Aflasem că sunt riscuri majore, că era posibil să nu suporte anestezia…“

Fundaţia Gazeta de Sud a fost alături de familia Suditu, donând o parte din banii necesari pentru operaţie şi cheltuielile de spitalizare. Eduard însă trebuie sprijinit în continuare. Părinţii au nevoie de bani pentru medicamentele copilului, pentru hrană, pentru transport de la Bucureşti la Craiova şi sprijin pentru intervenţiile chirurgicale la picioare. În toată această perioadă, alături de copil la spitalul din Bucureşti s-a aflat mama acestuia, Florentina Suditu. „Am trecut prin clipe de coşmar. Chiar de ziua soţului meu, Edi a fost dus în sala de operaţie. Vorbisem cu foarte mulţi medici înainte despre intervenţia pe care copilul meu trebuia să o suporte, aflasem că sunt riscuri majore, că era posibil să nu suporte anestezia, că oricând exista riscul unei hemoragii… Cele cinci ore în care Edi a fost în sala de operaţie au fost o eternitate. Imaginaţi-vă ce poate simţi o mamă în astfel de momente în care chiar şi medicii sunt rezervaţi în pronosticuri. Am avut însă şansa ca Edi să fie operat de o echipă de medici extraordinari. A urmat perioada în care copilul a fost în terapie, când aveam şansa să îl văd doar de două ori pe zi. Am înţeles însă că a fost cel mai bine pentru copil să stea sub supraveghere permanentă. Am rămas surprinsă când, după numai câteva zile de la operaţie, medicii m-au chemat şi mi-au spus că Edi are o evoluţie bună, că pot deja să îi aduc mâncare. Mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături“, a povestit Florentina Suditu.

Pentru a merge, Edi are nevoie de o serie de intervenţii chirurgicale

Anul acesta, Eduard poate fi operat şi la picioare. Mama băieţelului a precizat: „Vrem însă să ne consultăm cu cât mai multe persoane. Aşteptăm cât mai multe recomandări de la cititorii Gazetei de Sud pentru a decide la ce spital să facem aceste intervenţii chirurgicale la picioare. Am aflat că operaţiile ar putea fi realizate la spitale din Capitală sau în alte centre universitare din ţară. Domnul profesor Gheorghe Burnei, chirurg ortoped pediatru la Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, ne-a garantat că îl poate opera la picioare. Ni s-a explicat că va avea nevoie de o serie de intervenţii chirurgicale pentru întindere de tendoane, îndreptarea tălpilor, introducerea unor tije, iar recuperarea va dura minimum doi ani“, a adăugat mama băieţelului.
Edi este pasionat de desen, visează să cânte la pian, iubeşte poveştile. „Cei trei purceluşi“ este povestea preferată pe care i-o spune mamei de câteva ori pe zi.

Cum puteţi ajuta:

Cei care doresc să intre în legătură cu familia Suditu o pot face sunând la numerele de telefon 0767.27.33.10 sau 0771.108.180 sau pot dona orice sumă în contul
RO98BRDE170SV86433051700, al cărei titular este Suditu Rodica Florentina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS