Situația de pe strada Bariera Vâlcii s-a agravat. După o perioadă îndelungată în care șantierul a stat pe loc, Primăria Craiova a decis să dea un ultimatum firmelor care au adjudecat contractul pe fonduri europene, care mai include și străzile Caracal și Râului. Concret, dacă lucrările de asfaltare pe Bariera Vâlcii nu vor începe de luni, 15 iunie, primăria a spus că va rezilia contractul cu constructorul.
Asfaltarea încă nu a început pe Bariera Vâlcii. După mai bine de o lună de când constructorul Imob Lux Construct a transmis Primăriei Craiova că va începe lucrările, se pare că nu au rămas decât vorbele.
Strada Bariera Vâlcii arată ca un șantier abandonat, unde ieri-dimineață lucrau doar doi muncitori la borduri. Nemulțumirea cea mare vine de la faptul că au existat, în nenumărate rânduri, promisiuni că asfaltarea va începe și, astfel, vor scăpa de probleme atât șoferii care tranzitează zona, în care se circulă în condiții de șantier, cât și oamenii care au deschise afaceri pe stradă.
Val de promisiuni
Situația a început în urmă cu mai bine de o lună, când GdS a relatat faptul că există neînțelegeri de ordin financiar între liderul de asociere Tel Drum SA, care a adjudecat lucrarea pe fonduri europene pentru reabilitarea străzilor Caracal, Râului și Bariera Vâlcii, și societatea Imob Lux Construct, care se ocupă de reabilitarea străzii Bariera Vâlcii. „Am avut această informare de la cel care lucrează, de la constructorul respectiv (Imob Lux Construct – n.r.). Se pare că au fost niște probleme care au blocat o scurtă perioadă de timp aprovizionările și nu au avut tot ce a trebuit cei care lucrează în zonă. Este probabil o problemă internă a lor, însă noi nu avem, la ora aceasta, nici o datorie. Toate facturile emise de liderul de asociere sunt achitate la zi. Probabil că în contractul lor și în relațiile lor sunt stabilite niște termene de plată, niște modalități de decontare“, explica, pe 7 mai, viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu. Atunci, GdS a scris, conform autorităților și reprezentanților constructorului de pe Bariera Vâlcii, că asfaltarea va începe „săptămâna viitoare“. Lucrările, însă, nu au început. Tot la acea vreme, GdS a transmis prin intermediul e-mail-ului câteva întrebări către conducerea Tel Drum, însă punctul de vedere al societății nu a venit nici până acum.
Ulterior, GdS a revenit asupra subiectului și s-a oferit un nou termen pentru asfaltare: primele zile ale lunii iunie. „Începând cu 30 mai au spus că vor lua asfaltul. Probabil că de pe 2 iunie se apucă de asfaltat. Noi am făcut niște adrese și am convocat factorii de decizie într-o ședință în ziua de joi, să vină directorii și să purtăm o discuție. În această perioadă, ei mai invocă și ploile ca motiv de întârziere. Teoretic, firma are ca termen de finalizare 15 noiembrie, dar nu cred că e nevoie de atâta timp pentru ce mai este de făcut“, a precizat viceprimarul Genoiu la sfârșitul lunii mai.
Genoiu: „Am fost mandatat să reziliez contractul“
Iată că a trecut și data de 2 iunie și lucrările tot nu au început. Disperarea i-a cuprins pe șoferii care trec pe stradă, care nu mai suportă hârtoapele și condițiile necivilizate în care trebuie să circule. „Când se va termina lucrarea, se va întoarce bunicu-meu din groapă“, a spus un șofer. „Ne-am distrus mașinile. De șase luni nu se lucrează deloc aici. Nepăsare, indolență, așa se fac toate în țara asta“, a strigat altul. La disperare se pare că a ajuns și municipalitatea, ai cărei reprezentanți s-au întâlnit marți cu constructorii și au dat un ultimatum firmelor. „Am avut o întâlnire ieri (marți – n.r.) cu firmele, cu Tel Drum și Imob Lux Construct. S-a stabilit ca până luni să aducă și utilajele, și muncitorii, iar de luni să înceapă, efectiv, asfaltarea pe 600 de metri, în zona penitenciarului. Tot de luni, directorul de la Imob Lux Construct a zis că se va aproviziona cu conductă de diametru 600 pentru canalizare. Am avut discuția aceasta sub sancțiunea rezilierii contractului, am fost mandatat să reziliez contractul dacă acest lucru nu se va întâmpla“, a explicat viceprimarul Genoiu, care are în atribuții proiectele de infrastructură din oraș. Întrebat de ce consideră că se întârzie atât, acesta a spus că termenul de finalizare nu pune presiune asupra constructorului.
„Este foarte relaxant termenul contractual, 15 noiembrie. El s-a prelungit pentru că lucrările lor s-au intersectat cu cele de la Compania de Apă Oltenia, pe masterplan, fiind legate, totodată, și de vreme, dar și de anumite incidente pe șantier“, a mai precizat Genoiu. Reamintim că, în cursul anului trecut, au fost mai multe probleme legate de conductele de apă, care s-au rupt, dar și de calitatea terenului, care s-a surpat. „Nu am dori să reziliem contractul, pentru că asta înseamnă să scoatem din nou la licitație lucrările, iar asta ne-ar întârzia foarte mult. Dar, să vedem ce se va întâmpla“, a spus și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.