4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljParlamentarii, incompatibili cu funcţiile în companii, bănci, asigurări şi instituţii publice

Parlamentarii, incompatibili cu funcţiile în companii, bănci, asigurări şi instituţii publice

Senatul a votat ieri, cu 86 de voturi pentru, 43 de voturi împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege referitor la incompatibilităţile privind calitatea de parlamentar cu funcţii de conducere în cadrul societăţilor comerciale.
Proiectul de lege prevede că funcţia de deputat şi senator este incompatibilă cu „funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale organizate ce constau în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, comerţ ori prestarea de servicii ca şi contribuabili activi în sensul reglementărilor din Codul Fiscal, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice“.
În expunerea de motive, iniţiatorul susţine că au fost înregistrate cazuri când s-au înfiinţat societăţi comerciale care „nu au funcţionat niciodată şi chiar s-a uitat de ele“. „Aceste situaţii au fost constatate de ANI, care, conform legislaţiei actuale, sunt considerate ca stări de incompatibilitate.
Pentru rezolvarea acestor situaţii trebuie urmată o cale destul de lungă, plecând de la instanţele judecătoreşti din teritoriu, până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, se arată în expunerea de motive.
Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmând să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS