Procesul dintre Consiliul Judeţean Dolj, Mercur SA şi o asociaţie controlată de Dinel Staicu pentru obiectele de mobilier din casa Barbu Drugă este încă pe rolul instanțelor, după mai bine de zece ani de judecată. La ultima hotărâre, instanța a dispus ca Dinel să restituie mobilierul CJ Dolj, iar Mercur SA să plătească contravaloarea bunurilor care nu au mai fost găsite.
Casa Barbu Drugă de pe strada Bujorului a ajuns în proprietatea Asociaţiei Creştin Catolic Ortodoxe, controlată de Dinel Staicu, în anul 2006. Înainte de Revoluție a fost casa de protocol din Craiova a lui Nicolae Ceaușescu, iar după 1990 a ajuns în proprietatea CJ Dolj. Moștenitorii boierului Barbu Drugă au revendicat casa în 2003, iar în timpul procesului, SC Mercur SA a cumpărat drepturile litigioase. Un an mai târziu, imobilul a intrat în proprietatea Mercur SA, societate aflată în portofoliul Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Oltenia, unde Dinel Staicu deţinea la acea vreme un pachet semnificativ de acţiuni. Mercur SA a vrut şi bunurile mobile şi de inventar din casă, cum ar fi mobilierul stil Ludovic și argintăria spaniolă, așa că le-a cerut în instanţă de la Consiliul Judeţean Dolj. Tot în 2004, Mercur şi CJ Dolj au semnat un proces-verbal prin care au decis ca bunurile respective să rămână în casa de pe strada Bujorului, în custodia Mercur SA, până la soluţionarea procesului.
În 2006, SC Mercur SA a vândut casa Barbu Drugă Asociaţiei Creştin Catolic Ortodoxe, controlată de Dinel Staicu, cu tot cu drepturile litigioase asupra bunurilor mobile. Procesul a fost continuat de Asociaţia Creștin Catolic Ortodoxă, iar până în prezent instanțele de judecată nu au reușit să dea o hotărâre definitivă.
Proces fără sfârșit
După mai mulți ani de procese, SC Mercur SA şi asociaţia a câştigat atât la judecătorie, cât şi la tribunal. Ulterior, Curtea de Apel Craiova a retrimis dosarul la Tribunalul Dolj. Mai departe, instanța a desemnat un expert care să stabilească valoarea bunurilor dispărute şi să le identifice pe cele existente, iar acesta a stabilit că valoarea bunurilor dispărute este de… 8,3 milioane de lei. Bani pe care SC Mercur trebuia să-i achite CJ Dolj. Reprezentanții Mercur SA au contestat expertiza, susținând că expertul a uitat să denomineze sumele, încurcând leul nou cu leul vechi. Fără succes, pentru că în ianuarie 2012, Mercur SA a fost obligată la plata unei despăgubiri către CJ Dolj de 7,5 milioane de lei.
A urmat apelul, ocazie cu care judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus efectuarea altei expertize. Surpriză! Experţii desemnaţi de instanță au ajuns la o cifră de aproape o sută de ori mai mică, la suma de 83.000 de lei. Un an mai târziu, în februarie 2013, Curtea de Apel a obligat Mercur SA să achite 83.000 de lei către CJ Dolj, cu titlul de despăgubire pentru bunurile dispărute din casa aflată în proprietatea asociaţiei controlate de Dinel Staicu. Între timp, Asociaţia Creştin Catolic Ortodoxă s-a transformat în Asociația Creștin Ecumenică, care a fost obligată să restituie CJ Dolj bunurile din casa Barbu Drugă.
Lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că dosarul a ajuns pe rolul Curții Supreme, instanță care a hotărât, în martie 2014, să retrimită cauza la… Judecătoria Craiova.
În februarie, anul acesta, Judecătoria Craiova s-a pronunțat din nou în privința bunurilor din casa Barbu Drugă. „Obligă pârâta Asociaţia Creştin Ecumenică să restituie reclamantului bunurile mobile identificate în anexele 5 şi 6 din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr.17261/63/2011 al Curții de Apel Craiova de experţii Bălaşa Maria, Bololoi Mioara Carmen şi Pandia Ion. Obligă pârâta SC MERCUR SA la plata către reclamant a sumei de 83.489 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor menţionate în procesul-verbal din 19 mai 2004 şi neprezentate, astfel cum acestea au fost enumerate în anexele nr. 7 şi 8 din acelaşi raport de expertiză“, se arată în hotărârea instanței.
Și această hotărâre a fost atacată cu apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova în iunie. Instanța a fixat primul termen de judecată pentru 7 septembrie. Rămâne de văzut dacă judecătorii de la Curtea de Apel Craiova vor reuși să dea o hotărâre definitivă în ceea ce privește soarta bunurilor din casa Barbu Drugă.
Dinel Staicu, în pușcărie
Pe 25 septembrie 2014, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat că a mituit un complet de judecată de la Curtea de Apel București cu peste 600.000 de euro pentru a-l scăpa de o pedeapsă de șapte ani de pușcărie. În iunie, anul acesta, același Dinel Staicu a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul fraudării SC Transgaz SA Mediaş cu aproximativ 11 milioane de euro.