-4.7 C
Craiova
sâmbătă, 22 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljMinunea de pe strada Calea Bucureşti

Minunea de pe strada Calea Bucureşti

După zile întregi de scandal și nervi cauzați șoferilor din Craiova, firma care ar trebui să asfalteze Calea București, Delta ACM, a găsit o soluție inedită pentru eliminarea șleaurilor din zona Viitorul, pe tronsonul de mers către centru: plombează gropile de pe banda întâi, rezultate în urma decopertării defectuoase a asfaltului inițial. Șoferii care au circulat ieri pe Calea București au observat cu surprindere încă de la primele ore ale dimineții mai multe compactoare și echipe de muncitori înarmați cu cazmale care umpleau cu asfalt găurile de pe drum. Ceea ce zilele trecute părea imposibil pentru firmă, și anume să elimine denivelările din jurul gurilor de canal, ieri acest lucru s-a realizat în câteva zeci de minute. De ce nu a apelat firma la această soluție încă de la începutul problemelor pentru șoferi? Greu de răspuns, mai ales că viceprimarul Dan Dașoveanu, cel care a ținut legătura cu reprezentanții constructorilor, nici nu știa ieri la prânz despre soluția aleasă, spunând că avea programată o întâlnire cu aceștia după-amiază.
Dașoveanu declarase pentru GdS zilele trecute că firma de construcții așteaptă o soluție din partea proiectantului lucrării, deoarece după decopertare Delta ar fi descoperit că în zona Viitorul există două tipuri de fundații turnate atunci când a fost asfaltată strada cu ani în urmă: una din beton și alta din pietriș. Din acest motiv, Delta ar fi fost reticentă să sape mai adânc în zona cu fundație moale. Asta nu a împiedicat-o ieri să elimine șleaurile din jurul gurilor de canal. Ca orice minune, însă, plombările s-au oprit în jurul prânzului, iar gurile de canal au rămas nesemnalizate.
Dacă înainte șoferii riscau să-și rupă mașinile din cauza șleaurilor, acum au bătăi de cap cu gurile de canal.
Delta ACM a fost amendată de două ori de Biroul Poliției Rutiere Craiova în decurs de o săptămână pentru balamucul creat pe Calea București prin decopertarea și nesemnalizarea zonelor cu probleme.
Dacă în cazul Delta amenda pare să fi mișcat puțin lucrurile, în cazul celeilalte firme, tovarășă de șantier, Mari Vila, care lucrează la modernizarea liniei de tramvai, sancțiunea nu a impresionat-o defel. Astfel, la opt zile de când a fost amendată cu circa 2.000 de lei pentru nesemnalizarea unei zone decopertate pe Calea București pe sensul de mers către Podul Electro, firma nu a mișcat un deget. Șoferii care se îndreaptă către pod trebuie să fie atenți în dreptul bisericii din zonă. Celor care circulă pe banda a doua le apare brusc în față o spărtură în asfalt și sunt obligați să treacă rapid pe banda întâi, apoi să se reîncadreze pe banda a doua. Problema nu este semnalizată prin nici un indicator, iar groapa este greu vizibilă în timpul zilei, darămite noaptea.

Reparație pe Henry Ford

Primăria Craiova a asfaltat gropile de pe strada Henry Ford care puneau în pericol autoturismele și viața șoferilor. După apariția în GdS zilele trecute a imaginilor cu două dintre gropi, municipalitatea a făcut inventarul complet și a plombat 17 gropi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS