Considerată prima autobiografie din literatura română, cartea lui Teodor Vârnav, boier din Moldova, a fost scrisă în 1845 și este una dintre puținele mărturii din Țările Române despre prima jumătate a secolului XIX. Cu o familie scăpătată, Teodor Vârnav are parte de puțină educație (frecventează totuși școala unui dascăl grec, pe nume Panaioti, la București, în 1813-1814), iar povestea vieții lui este una a strădaniilor neîncetate de a-și face o situație și a regretelor că nu a avut parte de mai multă învățătură. E în același timp o istorie foarte spumoasă, scrisă în limba timpului, din care nu lipsesc aventurile picarești și oamenii din cele mai diverse medii.
„Timp de zece ani, copilul Vârnav face turul Moldovei, ajungând la un moment dat la București, apoi la Sibiu, expediat, ca un colet, de la o rudă la alta. În aceste lungi peregrinări, Teodor Vârnav, devenit adolescent, cunoaște și primele experiențe amoroase. La Sibiu, este inițiat în tainele amorului de către bucătărița dascălului, angajat de protectorul său, Lada, să-l învețe carte. Adultul Vârnav este cuminte și harnic, povestind cu tristețe cât de mult a pierdut din cauza lipsei unei învățături sistemice… Amintirile lui Teodor Vârnav sunt fantastice, pline de umor și învățăminte, scrise cu mult drag și pasiune“, puncta Constanța Vintilă-Ghițulescu, doctor în istorie şi civilizaţie la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris.
