6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCAO aduce canalizarea pe Aleea III Bariera Vâlcii

CAO aduce canalizarea pe Aleea III Bariera Vâlcii

Locuitorii de pe aleea III Bariera Vâlcii din Craiova vor beneficia, în curând, de canalizare. Reprezentanții Companiei de Apă Oltenia dau asigurări că de săptămâna viitoare vor începe lucrările la rețeaua de canalizare. „Aici vom face lucrări de canalizare din fondurile proprii ale Companiei. Am primit autorizația și vom începe lucrările săptămâna viitoare. Nu mai este necesar să spargem strada Bariera Vâlcii pentru că noi ne-am făcut deja racordurile“, a precizat directorul tehnic al CAO.
Aleea III Bariera Vâlcii a fost prinsă în proiectul de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Craiova.
Aceste lucrări s-au făcut pe fonduri europene, numai că, dintr-o eroare, aleea a fost „sărită“ de la lucrările de introduce a canalizării.
În schimb, rețeaua de canalizare a fost introdusă pe altă alee învecinată, unde nu există nici o locuință și care are ieșire pe un teren din apropierea Centurii de Nord a orașului. Ca să îndrepte greșeala, CAO a fost nevoită să introducă rețeaua de canalizare pe această alee din fonduri proprii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS