Administrația locală craioveană nu are, în prezent, o inventariere a balcoanelor construite ilegal. Dintre deținătorii de astfel de construcții fără autorizație, doar 131 au intrat în legalitate, adică și-au obținut autorizația de construire. În plus, Primăria Craiova le-a oferit o oportunitate prin HCL nr. 588/2014, conform căreia proprietarii unor astfel de construcții pot „obține un drept de superficie cu titlu gratuit asupra terenului aferent construcțiilor edificate la parterul imobilelor cu destinația de locuințe colective“, art. 1 din HCL nr. 588/2014. „Până în prezent, 131 de craioveni au intrat în legalitate, adică și-au obținut autorizație pentru construcțiile de la parterul blocurilor. După obținerea autorizației, proprietarii sunt obligați să-și înregistreze la Serviciul Taxe și Impozite și noile modificări aduse imobilului pe care îl dețin“, a precizat Ionuț Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova. Dacă ar fi să judecăm după numărul balcoanelor construite în orașul Craiova în ultimii ani, cu siguranță astfel de construcții ilegale sunt mult mai multe. Cu toate „facilitățile“ acordate de primărie, deținătorii unor astfel de construcții preferă să rămână în afara legii, fiindcă în acest fel scapă de plata impozitelor.
131 de craioveni și-au „legalizat“ balcoanele
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei