Joi după-amiază, la Casa Băniei (Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei), în organizarea Uniunii Scriitorilor – Filiala Craiova, a Editurii Aius și a Muzeului Olteniei, a avut loc un eveniment literar, respectiv lansarea cărții criticului literar craiovean Gabriela Gheorghișor: „Cristian Popescu. Arlechinada tragică“. Volumul, recent apărut la Editura Aius, a fost prezentat de personalități ale lumii literare oltene: Gabriel Coșoveanu (președintele Uniunii Scriitorilor- Filiala Craiova) și Nicolae Panea (decanul Facultății de Litere Craiova), moderator fiind scriitorul Nicolae Marinescu. Cunoscutul actor al Teatrului Național, Constantin Cicort, a citit din prozo-poezia regretatului scriitor Cristian Popescu, iar în final autoarea cărții a vorbit despre noua sa apariție editorială.
Cristian Popescu, poet cu un tulburător destin uman și literar
Autoarea precizează că scriitorului Cristian Popescu (născut pe 1 iunie 1959) boala i-a conferit aura de poet „damnat“, iar moartea timpurie (pe 21 februarie 1995), la numai 36 de ani, l-a propulsat definitiv în legendă. Gabriela Gheorghișor punctează: „Cristian Popescu este, neîndoielnic, «superstarul» literar al anilor ‘90. El a «coborât» poezia în stradă, nu doar la figurat, ci și la propriu. «Arta Popescu» a fost lansată în Piața Universității, în 1994, cu participarea actorilor Teatrului Odeon“. Cartea Gabrielei Gheorghișor este, în primul rând, conform celor consemnate de autor în Argumentul ce prefațează acest nou volum, „o încercare de a înțelege viața și opera lui Cristian Popescu, poet cu un tulburător destin uman și literar. În al doilea rând, «Cristian Popescu. Arlechinada tragică» reprezintă și o construcție, urmărind să articuleze o viziune critică asupra «figurii spiritului creator». Implicit, realizarea unei monografii, fie și esențializate, are semnificația unui gest valorizator, canonizant.
Cristian Popescu s-a bucurat de aprecieri critice, mai ales în anii ‘90, însă, de la o vreme, exegeza lui lâncezește…“. Într-un fel de autoprezentare a cărții, Gabriela Gheorghișor își încheie astfel Argumentul: „«Cristian Popescu. Arlechinada tragică» își propune să configureze un portret psiho-spiritual al poetului; să expună povestea cenaclului «Universitas» și să explice un concept controversat, «nouăzecismul», prin analizarea «ideologiei» și a poeticii «manifestelor» din «suplimentul de direcție» al «Luceafărului», «Nouăzeci»; să prezinte convergențele generației ‘80 cu poetica lui Cristian Popescu; să «deconstruiască» analitic poetica «artei totale» din «Arta Popescu», pentru a ajunge la miezul creativității; conștiința tragică a neputinței de a se sustrage morții, ca fenomen existențial-ontologic, și «morții» de tip artistic, ca inevitabilitate a artificiului literar; să identifice filiațiile și afinitățile literare, deschiderile și închiderile prozo-poeziei lui Cristian Popescu“.
N. Panea: „Foarte multă preţuire şi foarte multă intrigă!“
După ce moderatorul manifestării, scriitorul Nicolae Marinescu, a prezentat un profil literar al autoarei („unul absolut de excepţie“, „o voce distinctă“), acesta a reprodus, din memorie, o caracterizare a regretatului profesor Marin Beşteliu despre doctoranda sa din anii 2006-2009, Gabriela Gherghişor: „N-am mai avut până acum un asemenea doctorand, atât de inteligent, atât de harnic şi atât de aplicat. Sunt convins că va face lucruri foarte mari“. Referindu-se la monografia dedicată lui Cristian Popescu, Nicolae Marinescu a afirmat că ne aflăm în faţa unui „studiu de excepţie“, „un model de construcţie monografică“. Profesorul Nicolae Panea a punctat că această carte este rezultatul unei burse postdoctorale oferită de Facultatea de Litere din Craiova universitarului Gabriela Gheorghişor și a adăugat: „Cartea «Cristian Popescu. Arlechinada tragică» este excepţională prin faptul că abordează, dintr-o viermuială de poeţi contemporani, unul cu totul şi cu totul aparte. Obiectul este excepţional, realizarea este excepţională (…). În primul capitol al cărţii, autoarea se relevă ca un foarte bun profesor universitar deoarece acest capitol este extrem de minuţios aşezat, argumentele sunt foarte bine înşiruite, categoriile literare sunt foarte clarificate, elementele de istorie literară sunt foarte bine precizate. Din punctul acesta de vedere, Gabriela Gheorghişor face din primul capitol efectiv un curs de istorie literară post-optzecistă (…). Următoarele trei capitole sunt practic, aşa cum spunea profesorul Nicolae Marinescu, monografii sau încercări de monografie“. În încheiere, Panea a afirmat că volumul va avea un „mare succes“ (e prima monografie despre scriitorul Cristian Popescu) şi că „această carte îi va aduce autoarei foarte multă preţuire… Evident, şi foarte multă intrigă din partea lumii literare!“.
G. Coşoveanu: „Definirea poeziei, altă miză a cărţii“
Preşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Craiova, Gabriel Coşoveanu, prodecan al Facultăţii de Litere, a început prin a spune că această carte a Gabrielei Gheorghişor – care „sigur va avea o posteritate“- este „un model de cercetare literară“: „Pentru că, dincolo de acel aparat – nu sofisticat, ci exact de note, dincolo de exactitatea şi acuitatea titlurilor şi subtitlurilor – cartea este de o geometrie aproape rece şi fiecare subcapitol derivă din precedentul -, dincolo de aceste lucruri, este o carte care degajă o anumită empatie oarecum paradoxală. Cercetătoarea Gabriela Gheorghișor este o natură cât se poate de exactă şi raportată la bibliografii şi nededată la speculaţii. Şi are ca obiect de studiu un om absolut oximoronic (…) Autoarea face un portret al acestui om plin de paradoxuri. În al doilea rând, autoarea descrie un cenaclu, respectiv «Universitas», păstorit de Mircea Martin şi îl contextualizează în raport cu toate celelalte cenacluri şi modalităţi de operare existente în România acelor ani…“. Profesorul Coșoveanu a continuat analiza mizelor, menţionând că în această carte se defineşte „nouăzecismul“ prin raportare la „optezecism“ şi, de asemenea, prin raportare, la „douămiism“ şi la celelalte curente. Printre altele, vorbitorul a adăugat: „Definirea poeziei, a esenţei poeziei, este o altă miză a cărţii pentru că în «centru» este un poet…“. După un lung șir de considerații critice laudative, Gabriel Coșoveanu și-a încheiat prezentarea cărții cu… încheierea din rezumatul volumului amintit: „… În termenii lui Noica – după părerea hermeneutei – Cristian Popescu este o deschidere care se închide“.
