Polițiștii Biroului Rutier Craiova, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Dolj și sprijiniți de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale, au ieșit ieri în trafic, pe principalele artere rutiere din Bănie, într-o acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Acțiunea a vizat, în mod deosebit, mașinile înmatriculate în alte state.
Polițiștii au verificat documentele autovehiculelor, în special polița de răspundere civilă auto. Mai mulți șoferi au fost depistați conducând fără a avea o astfel de poliță sau cu valabilitatea acesteia depășită. „Este o acțiune organizată de polițiștii Biroului Rutier Craiova pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Aceștia urmăresc verificarea legalității circulației pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate în alte state. Verifică existența documentelor legale, prevăzute de legislația românească pentru a circula în condiții optime, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți participanți la trafic“, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj.
Și supărați, și amendați
Echipajele de polițiști au acționat îndeosebi pe bulevardul Știrbei Vodă, în zona stadionului. Deși unii șoferi au fost destul de vocali, până la urmă s-au conformat. „Mi-au spus că nu e validă asigurarea. Au oprit-o (mașina – n.r.) de 200 de ori până acum, toți mascații și toată poliția Craiovei știu că e asigurată. Ei mi-au spus că nu e. Fac reclamație la Parchet și la procuratură, să vedem de ce nu e validă. E făcută în Bulgaria“, a spus, supărată, o pasageră dintr-o mașină oprită de poliție.
Șoferul acesteia, dar și ceilalți care circulau fără asigurare au fost amendați de polițiști, fiindu-le ridicate atât plăcuțele cu numărul de înmatriculare, cât și certificatul de înmatriculare. Aceștia au fost nevoiți să apeleze la platforme pentru a-și duce mașinile acasă. „Vorbim despre mai mulți conducători auto care au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autovehicule fără a avea o poliță de răspundere civilă auto pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulație, adică polița RCA valabilă, motiv pentru care au fost sancționați cu amendă în cuantum de 1.000 de lei. Acestora li s-au reținut atât certificatul de înmatriculare, cât și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. În același timp, a fost eliberată o dovadă fără drept de circulație. După ce își vor achita polița de răspundere civilă, se vor prezenta la Poliția Rutieră, de unde își vor ridica certificatul de înmatriculare și numerele. Până atunci, mașinile sunt imobilizate, iar pentru deplasarea acestora, proprietarii au nevoie de platformă pentru a le aduce la domiciliu“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
În urma activităților desfășurate, oamenii legii au verificat aproape 90 de autovehicule înmatriculate în străinătate, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.280 de lei. Totodată, polițiștii doljeni au reținut două permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare, precum și cinci seturi de plăcuțe de înmatriculare.