Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, săptămâna acesta, să-l condamne la trei ani și jumătate de închisoare pentru spălare de bani pe Viorel Călin, patronul SC Cavi Imexco SRL – firma care a modernizat Gara Craiova şi a reamenajat Piaţa Gării. Inculpatul este la a doua condamnare, după ce, în aprilie 2014, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
Omul de afaceri craiovean Viorel Călin a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie a acestui an, într-un dosar penal în care a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de spălare de bani și folosirea cu rea-credință a bunurilor unei societăți comerciale.
Trebuie spus că acest dosar pleacă de la altul, în care inculpatul a fost deja condamnat definitiv la trei ani de închisoare. Astfel, procurorii doljeni au reținut că, „pentru a sustrage veniturile realizate de SC Cavi Imexco SRL oricărei forme de control fiscal şi impozitare, dar şi pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumelor intrate în patrimoniul SC Cavi Imexco SRL, ca urmare a săvârşirii în perioada 2005-2009 a infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 129/2012 a Tribunalului Dolj, inculpatul Călin Viorel a retras din conturile societăţii sau din casierie, fără justificări legale, sume importante de numerar. O parte a acestora a fost supusă procesului specific spălării banilor, prin efectuarea de tranzacţii succesive“.
Este vorba de ridicări de numerar, schimburi valutare interbancare, viramente, ori de creditarea unor firme, printre care și SC Cavi Imexco SRL. În final, în urma unei expertize economico-financiare, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2008 – 2013, Viorel Călin, în calitate de asociat şi administrator la SC Cavi Imexco SRL Craiova, a retras din conturile societăţii, deschise la Raiffeisen Bank, BRD, BCR, RIB Bank şi Bancpost, suma totală de 10.059.199 de lei, „fără a justifica în mod legal cheltuirea acesteia“.
În primul dosar, cel de evaziune fiscală, anchetatorii au reținut că Viorel Călin a comis infracţiunile prin care a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 2.794.493 de lei cu ocazia derulării a trei contracte – amenajarea parcării Complexului Energetic Craiova, modernizarea Gării Craiova şi reamenajarea Pieţei Gării. În plus, anchetatorii au mai stabilit că, în anii 2008 şi 2009, Călin a reţinut şi nu a virat, cu intenţie, în termenul legal, impozite şi contribuţii percepute angajaţilor.
Și condamnat, și cu banii luați
În primul dosar, Călin a fost trimis în judecată în decembrie 2010, iar în aprilie 2014 a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare printr-o hotărâre a Curții Supreme. În plus, instanţele l-au obligat pe inculpatul să achite statului, împreună cu SC Cavi, suma de 306.627 de lei reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, 2.038.461 de lei reprezentând taxe şi impozite datorate bugetului şi 975.775 de lei reprezentând impozit pe profit.
În al doilea dosar, cel soluționat săptămâna aceasta de judecătorii de la Tribunalul Dolj, același Viorel Călin a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, pedeapsă care o include și pe cea primită în aprilie 2014. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.059.199 de lei și a menținut sechestrul pus pe bunurile acestuia. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
A cerut eliberarea din penitenciar
Între timp, la jumătatea lunii septembrie, Viorel Călin a solicitate instanței de judecată întreruperea executării pedepsei din motive medicale, însă magistrații craioveni nu s-au pronunțat până în prezent asupra cererii inculpatului. Acțiunea lui Viorel Călin se află pe rolul tribunalului Dolj, instanță care a stabilit următorul termen de judecată pe 15 decembrie, dată până la care medicii legiști trebuie să comunice rezultatele expertizei medico-legale.