În cadrul proiectului „Poveștile noastre, povestea Craiovei“, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ a avut loc marți seară o întâlnire cu prozatorul Nicolae Pârvulescu (foto), unul dintre dascălii cei mai cunoscuți ai urbei. Cariera de profesor și-a început-o la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“ din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj (1965-1971), continuată la Şcoala Generală din comuna Işalniţa- Dolj (1971-1974), Liceul Industrial nr. 1 din Craiova (1974-1990). După 1990, apreciatul profesor a fost inspector şcolar de limba şi literatura română în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj (1990-1994). Până la ieșirea la pensie, a profesat la Grupul Şcolar „Traian Vuia“ din Craiova (1994- 1999), apoi fiind director al Grupului Şcolar „Traian Vuia“ din Craiova (1999-2005). Debutul editorial a avut loc cu volumul „Aniversare“ (1982). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2007.
96.929 de locuitori în Cetatea Băniei (1956)
După absolvirea Școlii generale din Sălcuța, Nicolae Pârvulescu a venit în Craiova (august 1956) și a susținut examen de admitere la Liceul „Frații Buzești“. Despre Craiova de atunci, viitorul scriitor rememorează: „Țin minte exact numărul locuitorilor din acel an (1956): 96.929. Craiova era al zecelea oraș al României. Am memorat această cifră, ca și multe altele dintr-un motiv mai aparte. Recensământul populației în România s-a efectuat în perioada 18-21 februarie 1956, iar rezultatul s-a comunicat la începutul lunii mai din acel an. Pe 8 mai 1956, profesorul nostru de istorie și geografie de la Școala Elementară din Sălcuța, Ion Florescu – după ce în ora de istorie ne-a vorbit despre împlinirea, pe 8 mai, a 35 de ani de la înființarea partidului comunist român -, la ora de geografie ne-a dictat, dintr-un ziar al vremii, rezultatele preliminare ale recensământului din 1956. Și ne-a obligat să învățăm numărul de locuitori al României – și-l țin minte și acum, 17.236.905, dar și numărul de locuitori al primelor orașe din România: București – 1.236.905, Cluj – 154.752 locuitori, Timișoara -142.251)… Și numărul de locuitori al primelor orașe ale regiunii Oltenia: Craiova – 96.929 locuitori, Turnu Severin – 32.426 și Târgu Jiu – 29.618. Respectivul profesor (care provenise din școala de moașe) ne-a obligat să învățăm ca pe apă aceste cifre, iar elevului care nu le știa îi aplica o corecție de… palme! Eu și câțiva colegi le-am învățat fără să ne fie frică de palme deoarece nu am avut parte de aceste corecții ale profesorului amintit. Iată că țin minte și acum, după 59 de ani (!), aceste date de recensământ! De fapt, toți elevii știau datele (preliminare) recensământului publicate în acel ziar. Nu mai țin minte unde, probabil în «Scânteia»…
Altfel, primul lucru care m-a impresionat în Craiova acelui an, 1956, a fost numărul mare de lustragii! Aproape la fiecare colț de stradă se vedea câte un bărbăt brunet, așezat pe un scaun… Al doilea lucru care m-a impresionat a fost numărul mare de cabinete medicale private, aproape toate în centrul Craiovei. După un an, au dispărut aproape toate. S-a interzis practicarea medicinii în particular de guvernul de atunci, așa cum s-au interzis, peste ani, de Nicolae Ceaușescu, și mandatarii“.
„Din 1964 n-am mai publicat nici un articol“
Prozatorul Nicolae Pârvulescu a explicat motivul pentru care nu publică articole în revistele de cultură sau în alte publicații: „În anul 1964, an în care s-au împlinit 20 de ani de la eliberarea țării de către armata sovietică și doi ani de la definitivarea colectivizării agriculturii, absolvisem anul IV (Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din București) și făceam practică ziaristică în Craiova. Trebuia să scriu opt articole (așa era normal) în unicul ziar de atunci, «Înainte», pe diverse teme (din agricultură, industriale, cultură ș.a.) și 12 știri – așa era normal. Am scris articolele, au fost publicate. Trebuie să precizez că articolele le-am scris conform indicațiilor vremii, n-aveam de ales deoarece altfel nu mi s-ar fi publicat și, în consecință, nu puteam trece în ultimul an fără efectuarea practicii ziaristice. În final, am obținut o notă mare și eram liniștit și fericit. Revin asupra momentului în care mi s-au publicat articolele în ziarul „Înainte“, care se citea, evident, și în Sălcuța. Am plecat din Craiova în Sălcuța natală… Când am ajuns, mulți săteni nu mi-au mai răspuns la salut?! Eram extrem de contrariat deoarece aveam relații bune cu toți, eu și familia mea. Intrând în casă, bunicul meu – un om senzațional, decorat de Regele Ferdinand cu Medalia «Victoria marelui războiu pentru civilizație: 1916-1921» – și, de fapt, întreaga familie și-au manifestat indignarea față de ceea ce publicasem eu în ziarul din Craiova. Erau de-a dreptul indignați: «Noi te-am trimis la facultate să înveți carte, să ajungi învățător, să înveți apoi tu pe copiii oamenilor carte, nu să ajungi un mincinos!». Și familia m-a obligat să le promit că nu voi mai scrie și publica nici un articol și că nu voi ține conferințe la căminele culturale prin care să mint oamenii așa cum îi mințeau comuniștii de atunci pe săteni… Am jurat asta! Din acel moment, eu nu am mai publicat nici un articol toată viața! Nici după 1989. Am scris doar câteva cărți, atât. Mi-am păstrat jurământul, repet, până în prezent“.
