11.2 C
Craiova
luni, 3 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjTrei proiecte ale Consiliului Judeţean Gorj, finalizate în această lună

Trei proiecte ale Consiliului Judeţean Gorj, finalizate în această lună

Carosabilul a fost modernizat pe mai multe drumuri judeţene (Foto: Eugen Măruţă)
Carosabilul a fost modernizat pe mai multe drumuri judeţene (Foto: Eugen Măruţă)

Consiliul Judeţean Gorj a finalizat, în luna decembrie, trei proiecte obţinute pe fonduri europene. Dintre acestea, unul se referă la reabilitarea Drumului Judeţean 675 Târgu Cărbuneşti Ţicleni-Peşteana Jiu, iar alte două au vizat dotarea mai multor primării locale cu echipamente informatice. Potrivit Claudiei Giurgiulescu, reprezentantul Consiliului Judeţean Gorj, lucrările pe DJ 675 Târgu Cărbuneşti Ţicleni – Peşteana Jiu au costat peste 26 milioane de lei şi reprezintă modernizarea a aproape 25 de kilometri, reabilitarea a zece poduri şi a mai multor podeţe. „Reabilitarea DJ 675 Târgu-Cărbuneşti – Ţicleni – Peşteana Jiu, proiect finanţat în cadrul POR 2007 – 2013. Proiectul a avut o valoare totală de peste 26 de milioane de lei. Au fost reabilitaţi 24,6 kilometri de drum judeţean, şapte podeţe transversale nou-construite, 55 de podeţe reabilitate, zece poduri reabilitate. De asemenea, au fost construite atât şanţuri dalate, cât şi şanţuri de pământ şi au fost realizate accesele la proprietate“, a declarat Claudia Giurgiulescu, director în cadrul Consiliului Judeţean Gorj.

Sisteme informatice pentru primării

Consiliul Judeţean Gorj a finalizat implementarea a două proiecte care au vizat dotarea cu echipamente informatice a primăriilor din 30 de localităţi. Primăriile au primit laptopuri, calculatoare, monitoare, aparate foto, imprimante şi scannere. De asemenea, managerul proiectelor, Claudia Giurgiulescu, a declarat că şapte sisteme informatice au fost oferite unor primării pentru eficientizarea activităţii în ceea ce priveşte registrul agricol, registrul de rol, financiar-contabilitate, bugetar, resurse umane şi concesiuni. În plus, tot în cadrul celor două proiecte, 125 de angajaţi de la primăriile locale au fost instruiţi. Valoarea celor două proiecte se ridică la 13 milioane de lei.
„Am finalizat două proiecte care au vizat soluţii de e-guvernare pentru zona centru şi zona est la nivelul judeţului Gorj. 30 de localităţi din judeţ au fost dotate cu echipamente informatice performante: staţii, laptopuri, servere, imprimante. Am implementat şapte sisteme informatice pe diferite domenii de activitate“, a menţionat Claudia Giurgiulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS