Un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Craiova, se află în comă de mai bine de zece zile, iar şansele de supravieţuire, conform medicilor, sunt minime. Familia acestuia susţine că bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova pe picioarele lui pentru o banală durere în stern, însă după o esofagoscopie realizată în Secţia de ORL, starea pacientului s-a agravat, iar în acea noapte a şi intrat în comă. Aparţinătorii susţin că esofagul bărbatului a fost perforat, însă acesta ar fi fost tratat timp de mai multe ore necorespunzător, fiind iniţial suspect de tumoare, după care de plămân perforat. Familia Brandibur aşteaptă acum răspunsuri de la medicii craioveni. Au contactat un avocat şi vor să depună plângere penală împotriva medicului care a efectuat esofagoscopia.
Stan Brandibur nu a fost niciodată bolnav în cei 67 de ani de viață, susţine una dintre fiicele acestuia, Cristina. De câteva luni însă, acuza o uşoară durere în stern, motiv pentru care a decis efectuarea unor investigaţii medicale. În luna decembrie 2015, bărbatul împreună cu fiica sa a mers la un cabinet particular pentru a fi văzut de prof. univ. dr. Elena Ioniţă. „Doamna doctor i-a spus că nu i se pare nimic grav, dar i-a recomandat să meargă să efectueze un tranzit baritat la alt medic recomandat de dumneaei, deoarece îl suspecta ca având un reflux gastro-esofagian. După efectuarea acestuia, ne-a recomandat să venim după sărbători la spital, să îl internăm pe tata pentru analize amănunţite, după cum s-a exprimat: «să îi bage o cameră pe gât» să vadă ce are. Aşa am făcut. Am mers iniţial la un laborator particular, unde tata a făcut un set de analize de sânge, mai precis pe 28 decembrie, după care pe 30 decembrie am făcut acel tranzit baritat. Pe 6 ianuarie, tata s-a prezentat la biroul de internări al Spitalului Judeţean pentru a se interna pe Secţia ORL. A venit singur la spital, a decis să ia autobuzul pentru a face mişcare, şi-a lăsat hainele la garderobă şi a urcat apoi la etajul patru. Urma ca a doua zi să i se facă acea esofagoscopie exploratorie“, a povestit Cristina Brandibur, fata lui Stan Brandibur.
„Tata urla de dureri“
A doua zi de dimineaţă, la ora 8.30, Stan Brandibur a intrat în sala de operaţii. La ora 10.30, fiica acestuia susţine că a fost sunată de o asistentă, care i-a spus că după ora 11.00 poate să vină să îl ia acasă, fără probleme. Pe la ora 11.30 însă, Cristina a primit un telefon de la tatăl ei, care îi cerea să trimită urgent asistenta şi medicul în salon să îl vadă pentru că îi este foarte rău. „Am venit cât am putut de repede, împreună cu sora mea, la spital. Tata nu era în salon, era dus la Secţia de Cardiologie, îi făceau un EKG. Ni s-a spus că ar fi suferit un infarct. Mi-au spus că îl vor coborî apoi să îi efectueze o ecografie de cord şi una la plămâni că pare că ar avea pleura încărcată, după care să-l ducă la Chirurgie toracică, dacă este cazul. La ecograf l-a văzut doamna doctor Ene, cea care îi efectuase şi investigaţia de tranzit baritat în decembrie. Ne-a spus că pleura nu e încărcată, cordul nu are nimic, ceea ce înseamnă că are un junghi intercostal şi i-a recomandat antiinflamatoare. În tot acest timp, tata acuza dureri insuportabile. Avea frisoane, nu putea să stea nici în şezut, nici întins. Ne-am dus apoi la doctoriţa Ioniţă, cea care îi efectuase faringoscopia şi căreia îi şi dădusem plicul cu bani, aşa cum se procedează. L-a întrebat pe tata dacă a mâncat ceva şi i-a interzis să mai pună ceva în gură. Le-a spus asistentelor să îl perfuzeze urgent şi să îi pună Cefort şi Clexan. În tot acest timp, tata urla de dureri. I-au pus şi ceva calmante şi pentru o jumătate de oră s-a liniştit, după care însă durerile au revenit“, a continuat Cristina Brandibur.
Ba tumoare, ba plămân perforat…
Văzând că durerile nu cedează, medicii au informat familia bărbatului că va fi dus la un tomograf. Li s-a spus atunci că, la ieşirea din sala de operaţii, după faringoscopie, unul din medicii care participase la investigaţia medicală ar fi spus că bărbatul ar avea o tumoare foarte mare, motiv pentru care i-ar fi recoltat probe care ar fi fost trimise la biopsie. „Ne-am dus atunci la medicul Sorin Ciolofan, care participase şi el la investigaţie, şi am primit altă veste cumplită. Ne-a spus că tata nu e bine, că se pare că în timpul manevrei medicale i-ar fi fost perforat plămânul. Ne-a spus că se mai întâmplă astfel de accidente. L-au băgat apoi în terapia intensivă de la ORL. Am decis să luăm atitudine, am sunat atunci la Chirurgie Toracică, de unde am aflat că de gardă este medicul Adrian Dobrinescu. L-am sunat şi l-am rugat să vină să îl vadă pe tata pentru a afla altă părere. După două ore, acesta a apărut, în sfârşit, la terapie. După ce l-a consultat, ne-a spus că, din păcate, nu se mai poate face mare lucru pentru tata, că trebuia intervenit în maximum şase ore de la incident (medicul a venit la ora 23.00, după aproape 11 ore de la efectuarea esofagoscopiei- n.r.). Mi-a spus că i-a introdus un tub de dren. Veştile proaste nu conteneau să apară. Ca şi când nu era de ajuns, am aflat apoi de la alt medic că tata ar avea o tumoare sub formă de conopidă la intersecţia esofagului cu traheea şi că vor decide a doua zi dacă o să-l opereze. Am simţit că sunt depăşiţi de situaţie şi am cerut atunci transferul către un spital în Bucureşti“, a explicat femeia.
La externare, au fost informaţi că ar avea esofagul perforat
Stan Brandibur a intrat în şoc septic, având febră 40 de grade. Familia a decis atunci să cheme o ambulanţă privată pentru a-l transporta la o clinică particulară din Capitală. Au cerut, însă, medicilor craioveni să le spună clar diagnosticul bărbatului pentru a şti ce să comunice celor din Bucureşti. „Când am ajuns la clinica privată, ne-au cerut analizele din spital ale lui tata. Le-am spus atunci că nu i-au făcut nici un fel de analize, că singurele analize făcute de el sunt cele de la sfârşitul lunii decembrie, la un laborator privat. În biletul de externare ne-au trecut că tata a fost internat cu «stenoză esofagiană tumorală biopsată», după care au pus punct şi au adăugat «perforaţie esofagiană». Verbal, medicul Dobrinescu ne-a spus că are perforaţie esofagiană iatrogenă («iatrogen» înseamnă provocat de medic – n.r.)… Nu înţelegem cum au putut ca timp de atâtea ore să îl trateze fără a şti cu exactitate ce are. La fel, nu înţelegem de ce au specificat că ar fi fost internat cu acea perforaţie. Tata nu ar fi trăit cu perforaţie esofagiană, nu i-am fi putut efectua tranzit baritat în decembrie. În clinica privată, i-au făcut tatei analize, o tomografie. Ne-au spus că nu are tumoare, ci o perforaţie foarte mare a esofagului. Au intervenit chirurgical, operaţie care a durat şase ore. I-au cusut acea perforaţie. A avut deja trei intervenţii în clinica privată: întâi pentru a coase perforaţia, apoi i-au pus gastrostomă şi traheostomă. Pe lângă toate aceste probleme, se pare că tata ar fi luat şi o infecţie intraspitalicească din terapia Spitalului Judeţean Craiova“, a completat fiica bărbatului.
Bărbatul se află în comă la clinica privată din Bucureşti. Medicii au avertizat familia că acesta poate să moară oricând. Pe lângă durerea pierderii unei ființe dragi, familia Brandibur trebuie să facă față acum și unei datorii financiare considerabile, având de plată clinicii private aproximativ 100.000 de lei. „Era vorba de viaţa lui tata, nu ne-am mai gândit la bani. Făcusem calcul că ne va costa aproximativ 30.000-40.000 de lei, sumă pe care eram dispuşi să o dăm pentru a ne salva părintele. Acum însă este îngrozitor, s-a ajuns la 100.000 de lei, iar el nu are nici o şansă să supravieţuiască. Are febră 41 de grade (ieri, ora 16.30, era intubat – n.r.). Am contactat deja un avocat pentru că aşteptăm răspunsuri din partea medicilor craioveni, din partea medicului Elena Ioniţă, vrem ca vinovaţii să suporte consecinţele. Pentru că am cerut explicaţii doctoriţei Ioniţă, aceasta a depus plângere la poliţie, susţinând că o hărţuim“, a mai spus Cristina Brandibur.
Medicul a refuzat să comenteze
Medicul Elena Ioniţă a refuzat să comenteze cele întâmplate, precizând că Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova are purtător de cuvânt şi director care pot oferi informaţii. L-am contactat atunci pe Bogdan Fănuţă, directorul SJU Craiova, care a precizat că a aflat despre situaţia lui Stan Brandibur de la aparţinători, însă nu a primit de la aceştia nici o sesizare scrisă: „Familia acestui bărbat deţine documente de la externarea din Spitalul Judeţean, deţine fotografii ale unor anumite acte medicale. Din câte cunosc, au decis transferarea bărbatului într-o clinică privată din Bucureşti. Le-am sugerat să sesizeze şi în scris ceea ce dumnealor consideră că nu a fost făcut corespunzător sau unde s-a greşit, pentru ca eu să sesizez, la rândul meu, organele competente în anchetarea acestui caz. Ce pot însă menţiona în aceast moment este faptul că doamna prof. dr. Elena Ioniţă a efectuat o esofagoscopie, o manevră pe care medicii din secţia ORL o pot face fără probleme. Este o manevră ca oricare alta, în care, într-adevăr, foarte rar pot apărea complicaţii, riscul perforării esofagului, la fel cum există riscul unei hemoragii sau riscul unui stop cardiac. În secţia de ORL se fac zilnic două-trei astfel de manevre, se introduc sonde. După ce voi intra în posesia sesizărilor scrise, le voi înmâna comisiei în vederea anchetării. Nu suntem noi în măsură să analizăm acest caz, ancheta urmează să fie făcută de Colegiul Medicilor, Comisia de Malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, pentru a se decide dacă este vorba de malpraxis, de accident“.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Craiova au precizat că prof. univ. dr. Elena Ioniţă a împlinit 65 de ani în luna noiembrie a anului trecut, însă, conform legislaţiei în vigoare, având în vedere că este conducător de doctorate şi doctor în medicină, are dreptul să rămână în spital până la 70 de ani. „Noi am trimis doar către UMF Craiova o solicitare pentru a decide dacă va rămâne în funcţia de şef de secţie în continuare. În ultimii doi ani şi jumătate de când mă aflu la conducerea spitalului, nu am primit reclamaţii la adresa acestui medic“.
Avocatul familiei Brandibur, Dan Cioană, a menţionat că va depune plângeri atât la Colegiul Medicilor, cât şi al Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de malpraxis, cât şi plângere penală pentru vătămare corporală.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au confirmat faptul că prof. univ. dr. Elena Ioniţă a depus o plângere la poliţie, susținând că se simte hărţuită şi ameninţată de rudele lui Stan Brandibur.