În Craiova, pe strada 24 Ianuarie, la numărul 4, câteva lacăte zăvorăsc porțile grele din fier forjat ale curții unei case monument istoric. După ce cheile își fac cu greu loc în închizătoare și se răsucesc pășim în curtea inundată de vegetație. O salcie bătrână ce tronează în mijloc își unduiește crengile abia înmugurite, ca într-un vals de altădată. Alte lacăte, alte chei și pătrundem în locul de poveste: casa Dianu. Parchetul vechi de peste 100 de ani este acoperit de urme groase de praf. Nu scârțâie sub greutatea pașilor. E tăcut, asemeni unui povestitor ce-și privește întâi cu atenție, mut, auditoriul.
Pășim timid, pentru a nu tulbura liniștea casei, rând pe rând, în camerele de la parter. Tavanele camerelor înalte, unele roșii, altele din lemn, păstrează detaliile florale, așa cum au fost ele zugrăvite între anii 1900 – 1907, de când datează imobilul. Sobele de epocă nu au dispărut nici ele, tot astfel cum nici tâmplăriile interioare de la uși, stucaturile, geamurile cu motive florale, ce poartă semnătura atelierului din „Bucuresci“, Aug. Zwdelfer, unde au fost executate, toate completează frumosul tablou al unei foste case boierești.
Ridicată în anii 1900 de către Tache Dianu, magistrat, cu studii de Drept la București și Paris, casa își spune frumoasa poveste creionată în vremuri îndepărtate. Timpul, oamenii care au fost locatari temporari au avut grijă ca povestea să nu își piardă farmecul și să poată fi spusă și astăzi. Câte doamne purtând rochii fine sau câți domni cu joben nu și-au văzut reflectată, în trecut, imaginea în cele două oglinzi venețiene, la lumina candelabrelor ce se mai regăsesc și astăzi în acest imobil?
Coborâm scările din marmură și ajungem în subsol. Sub scări o cămăruță mică, probabil o cămară. În rest, alte camere mici și în mijloc una mai mare. Pe jos mozaic. Explorăm cameră cu cameră și ajungem și la etaj. De această dată, scările ce ne conduc sunt din lemn. Și aici alte cămăruțe, mici, cochete, nu la fel de spectaculoase precum cele de la parter.
„Imobilul de pe strada 24 Ianuarie este unul dintre puținele care în proporție de 90% păstrează elemente de arhitectură și de interior din timpul în care a fost ridicat“, a precizat arhitectul Marcel Berindei.
Crâmpeie din vremuri de demult
Puține sunt informațiile despre vremurile de altădată din casa Dianu. În primul volum „Pe urmele mele în două lumi: România – SUA! Romanul unei vieți, istoria unei epoci“, purtând semnătura Simonei Vrăbiescu Cklekner, descendenta unei ilustre familii româneşti, fiică şi respectiv nepoată a lui Gheorghe Vrăbiescu şi Nicolae Vrăbiescu, remarcabili jurişti din perioada interbelică, sunt creionate câteva imagini din casa Dianu. Autoarea ajunge să locuiască în acest imobil o scurtă perioadă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când pleacă din București din cauza bombardamentelor și ajunge la Craiova. După ce zăbovește în casa doctorului Drăgoescu, când rușii invadează imobilul se hotărăște să se mute la Tante Sofi Dianu. „Casa Dianu, proprietatea lui Tante Sofi, acum văduvă, era pe aceeași stradă cu fosta casă a bunicului Vrăbiescu… Holul principal și sufrageria aveau pereții din oglinzi. Mai erau multe alte camere ale copiilor ei, acum adulți… Acum, în toată casa asta mare eram doar noi două (autoarea și verișoara sa, Cristina -n.r.), cu Tante Sofi, o jupâneasă și un portar-paznic, veniți de lângă satul Foișor, unde era conacul ei… Am luat masa cu Tante Sofi în frumosa sufragerie și după masă am decis cum să împărțim timpul ca să acoperim materia de bacalaureat“, scrie în lucrarea „Pe urmele mele în două lumi: România – SUA! Romanul unei vieți, istoria unei epoci“.
În casa Dianu își fac apariția rușii, care puseseră stăpânire pe România, pe pământ, pe serviciile telefonice, poștă, radio, care lucrau toate pentru ei. „Dar – ca și în Calea Severinului, unde se scurgea armata rusească cu tancurile ei, sau la Drăgotești, unde erau instalate perechile de ruși, – aici, în a treia noapte, ne-am trezit într-o gălăgie imensă. Erau țipete în rusește, bufnituri de greutăți pe scara principală de marmoră și, după un timp, am auzit claviatura pianului, gemând sub lovituri repetate. Știam că în seara precedentă nu aveam nici un rus în casă. Dar mai știam că, de când ne-au invadat, comisia sovietică rechiziționa casele cele mai frumoase și spațioase, fără aprobarea proprietarului. A fost și cazul casei lui Tante Sofi“, spune autoarea în lucrarea amintită.
Simona Vrăbiescu Cklekner părăsește casa Dianu, ce a fost locuință particulară până la naționalizare. Apoi, până în 1964, când acolo a început să funcționeze Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti“, diferite instituții au avut sediul, printre ele birourile administrative ale Filarmonicii și Organizația orășenească Frontul plugarilor, după cum ne-a precizat profesorul Radu Augustin.
Casa Dianu va renaște, recăpătându-și strălucirea de odinioară, căci aici, după reabilitare, se vor regăsi bibliotecile pentru cercetare „Academician Dan Berindei“ și „Academician Dinu C. Giurăscu“ ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“.
