Birourile Electorale din țară par să funcționeze fiecare după reguli proprii atunci când vine vorba despre transparență în relația cu presa și, implicit, cu alegătorii care se vor prezenta la urne la alegerile locale din iunie 2016. De exemplu, Biroul Electoral Municipal Craiova refuză să facă publice declarațiile de avere și de interese ale candidaților la funcția de primar pe motiv că această obligație îi revine Agenției Naționale de Integritate (ANI) și pentru că el nu se circumscrie noțiunii de autoritate sau instituție publică, deși își desfășoară activitatea din fonduri publice. Spre comparație, Biroul Electoral Municipal din Cluj-Napoca a avizat favorabil o astfel de solicitare. În altă ordine de idei, ANI întârzie inexplicabil publicarea tuturor declarațiilor de avere și interese ale candidaților din țară, în condițiile în care din campania electorală a trecut deja o săptămână, iar ANI se angaja că le va procesa și publica pe site în maximum 48 de ore de la data primirii de la birourile electorale.
Candidații la alegerile locale din iunie sunt obligați de lege să depună în dosarul de candidatură și două declarații: de avere și interese.
Ultima zi în care puteau face acest lucru a fost 26 aprilie 2016. Cele două declarații le oferă alegătorilor posibilitatea să-și creeze o imagine asupra bunăstării candidaților și, de ce nu, ele le pot influența decizia în fața urnelor. De aceea este foarte important ca alegătorii să aibă acces la aceste informații, fie prin intermediul mass-media, fie prin portalul ANI. Dintre cei nouă candidați înscriși în cursa pentru Primăria Craiova, doar trei au declarațiile publicate pe portalul ANI.
BEM Craiova nu se crede instituție publică
Gazeta de Sud a încercat să obțină aceste informații direct de la sursă, de la Biroul Electoral Municipal Craiova, acolo unde au fost depuse dosarele de candidatură. Pentru a ușura demersul și pentru a evita un posibil refuz din parte BEM Craiova pe motive de procedură, jurnaliștii au formulat o cerere scrisă acum o săptămână, în care au precizat că doresc copii după respectivele declarații din care să fie șterse datele cu caracter personal. Pe data de 10 mai, BEM Craiova a răspuns solicitării spunând că nu poate elibera copii după declarații. Motivarea ridică mari semne de întrebare. BEM începe prin a spune că „potrivit dispozițiilor art. 2, lit. a din Legea 544/2001 (privind liberul acces la informațiile de interes public – n.r.), prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă sau companie națională precum și orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorități publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială, este acționar unic ori majoritar“. Apoi continuă. „De asemenea, potrivit art. 3 din legea menționată mai sus, accesul la informațiile de interes public este asigurat de autoritățile și instituțiile publice prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop. Având în vedere, totodată, că birourile electorale în general, respectiv în speță birourile electorale de circumscripție nu se circumscriu noțiunii de autoritate sau instituție publică așa cum este menționată în textul de lege indicat mai sus, aceasta nu poate să vă elibereze copii de pe declarațiile de avere/interese ale candidaților la funcția de primar al municipiului Craiova“, mai spune BEM Craiova. Biroul susține că nu este autoritate sau instituție publică în accepțiunea Legii 544/2001, deși este finanțat din fonduri publice. Legea 500/2002 privind finanțele publice, modificată prin Legea 270/2013 definește noțiunea de instituție publică: „Instituții publice: denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1, alin. 2“, spunea art. 13 din Legea 270/2013 care modifică punctul 30 al articolului 2. Bugetele de la articolul 1 de care amintește legea sunt următoarele: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetul instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice și bugetul fondurilor externe nerambursabile. Potrivit regulamentului de funcționare, Autoritatea Electorală Permanentă este o „instituție publică administrativă autonomă, cu personalitate juridică“. Deci și filialele, inclusiv BEM Craiova, sunt instituții publice. La Cluj-Napoca, Biroul Electoral Municipal a avut o altă abordare față de transparentizarea declarațiilor de avere și interese ale candidaților. Jurnaliștii de la ActualdeCluj.ro au solicitat, pe 5 mai, studierea respectivelor declarații, iar răspunsul a venit în aceeași zi. Și a fost favorabil. În felul acesta, alegătorii din Cluj-Napoca au putut afla ceea ce craiovenilor le este încă interzis.
Declarațiile se lasă așteptate pe portalul ANI
Pe de altă parte, nici Agenția Națională de Integritate nu s-a grăbit să publice toate declarațiile de avere, deși au trecut mai mult de zece zile de la primire, cum cere legea, și de peste cinci ori mai multe zile față de termenul de 48 de ore pe care și l-a asumat pe propriul portal.
Potrivit art. 3, alin. 7 din Legea 176/2010, „declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale candidaţilor pentru funcţia de deputat, senator, consilier judeţean, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean sau primar, întocmite potrivit anexelor nr. 1 şi 2, se afişează pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de 10 zile de la data primirii“. ANI însă a supralicitat, iar pe portal spune următoarele: „Conform art. 3, alin. (5) din același act normativ (Legea 176/2010 – n.r.), declarațiile de avere și interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripție, odată cu declarația de acceptare a candidaturii, în două exemplare, și se transmit Agenției Naționale de Integritate „în termen de cel mult 48 de ore de la depunere“. Biroul Electoral Central și biroul electoral de circumscripție transmit un exemplar al declarațiilor de avere și al declarațiilor de interese la Agenție, în termen de cel mult 48 de ore de la depunere. Precizăm faptul că, în termen de 48 de ore de la primire, Agenția va procesa și publica toate declarațiile de avere și de interese pe Portalul public al declarațiilor de avere și de interese, în secțiunea ALEGERI LOCALE 2016“.
În cazul Craiovei, Biroul Electoral Municipal susține că ultimele declarații de avere/interese au fost comunicate către ANI în data de 28.04.2016. „A fost împlinit termenul de 10 zile prevăzut de lege, acestea trebuind a fi publicate până la această dată“, spune BEM Craiova.