Culele, mici cetăți întâlnite între Dunăre, Carpați și dreapta Oltului, cu dimensiuni direct proporționale cu nevoile de apărare ale unei familii mai înstărite, reprezintă forma de locuință cea mai originală și mai pitorească din Oltenia. Aceste construcții sunt, alături de biserici, printre cele mai vechi de pe pământul românesc. Deși au fost numeroase la vremea lor, puține mai dăinuie azi. Una dintre ele este cula Izvoranu-Geblescu din comuna doljeană Brabova.
La 34 de kilometri de Craiova, în satul Brabova din comuna cu același nume, cula Izvoranu-Geblescu rezistă cu stoicism trecerii timpului. Geamurile lipsesc, tencuiala e crăpată până la temelie pe alocuri, vântul și ploaia și-au făcut loc, la fel ca păsările văzduhului. Balcoanele din lemn, foarte frumoase dealtfel și impresionant lucrate la acea înălțime, atipică pentru culele din Oltenia, s-au șubrezit. Bucăți de lemn au fost luate de vânt sau au căzut în lupta cu timpul hain și cu ignoranța. Pătrundem în interior. Un lacăt ruginit, ce atârnă de ușa din lemn, se deschide la prima răsucire de cheie. Un miros de vechi îți inundă nările. Atrage atenția grinda solidă, dar și ochiurile mici de geamuri. În spatele unei uși din lemn, pe care o deschidem, găsim câteva rafturi. În rest, crengi depozitate de păsările văzduhului ce și-au făcut loc în cula monument istoric din grupa valorică A – de importanţă naţională, saci, bucăți de lemn amestecate cu praf sunt la tot pasul. Mizerie și praf. Nepăsare sau neputință?
Ne continuăm periplul și urcăm câteva scări care ne conduc spre primul nivel. Peste tot, timpul, meșter nemilos, a lăsat urme adânci. Nu am putut pătrunde în singura încăpere căci o grindă căzută blochează ușa, alături de resturi din peretele căzut. O gaură imensă se cască în jos, spre nivelul inferior, alta în sus, spre acoperiș, și ne permit să facem cunoștință cu locatarii culei. Sunt păsările văzduhului, care se simt amenințate de prezența noastră, căci sub lemnele șubrede sunt ascunși puii lor. Păsările freamătă a neliniște, ca și grupul de stăncuțe agitate, care ne ceartă că le încălcăm proprietatea.
Cula ridicată de boierii Izvoreni în secolul al XVIII-lea este într-o avansată stare de degradare. Alte scări, mărginite de o balustradă de lemn, ne conduc spre nivelul superior, ridicat de boierul Radu Geblescu, după ce a devenit proprietarul imobilului. Legenda spune că nu ar fi fost vorba de un act de vânzare-cumpărare între cei doi moșieri, ci de un joc de cărți, câștigat de Geblescu, care i-a adus cula în proprietate. Din toată povestea a rămas doar monumentul istoric de interes național care pare să piardă bătălia cu timpul.
Arcadele de pe părțile laterale ale foișorului prezintă semne de degradare. Lemnul e șubred și a cedat pe alocuri, așa că accesul este imposibil. Pereții și-au pierdut din tencuială, lăsând să se vadă cărămida, dar și crengi împletite, ce par să acopere vechi ochiuri de geam.
Imaginea degradării este dezolantă. Geamurile au căzut din rame, locul lor fiind luat de pânzele păianjenilor. În pod, lemnele au cedat, tabla a fost smulsă, așa că razele soarelui pătrund nestingherite prin găuri.
De pe culmea dealului din mijlocul Văii Răchița, cula Izvoranu-Geblescu continuă să-și spună povestea, atât cât va mai putea.
Serios avariată de seisme şi infiltraţii de apă, construcţia aşteaptă ca soarta să-i fie schimbată. Imobilul a fost construit, probabil, în deceniul 1780-1790 de boierii Izvoranu. După ce a cumpărat-o, Radu Geblescu a lăsat-o fiului său Constantin, care, la rândul său, a dat-o zestre fiicei sale, Elvira, cu ocazia căsătoriei cu Filip Bibescu, fratele lui Anton Bibescu, care stăpânea podgoriile din Corcova. Cula a fost naţionalizată în perioada 1948-1952, apoi revendicată de unica moştenitoare a fostului proprietar, pentru ca acum clădirea să se afle în administrarea Consiliului Judeţean Dolj, ce a transferat dreptul de administrare Muzeului Olteniei din Craiova. La iniţiativa instituției de cultură, s-a elaborat o documentaţie tehnică pentru consolidarea, restaurarea, revitalizarea şi punerea în valoarea a monumentului istoric, avizată favorabil.
Cultura nu trebuie să moară, căci atunci sărăcia va deveni una a conștiinței, iar fără istorie nu ai nimic, nici trecut, nici prezent și, cu siguranță, niciun viitor.
