19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScandalul dezinfectanților a triplat prețul produselor

Scandalul dezinfectanților a triplat prețul produselor

Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova (Foto: Lucian Anghel)
Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova (Foto: Lucian Anghel)

Sistemul medical este dat peste cap. Scandalul dezinfectanților lasă în urmă haos, spitale dezorientate care încearcă să găsească soluții și să facă rost de dezinfectanții care îi pot înlocui pe cei de la firma Hexi Pharma. Numai că problemele sunt departe de a se liniști. Prețurile produselor au crescut și de trei ori, Legea achizițiilor publice trebuie schimbată, iar banii nu sunt suficienți. La Spitalul Județean de Urgență Craiova încă se folosesc dezinfectanții diluați. Conducerea spitalului încearcă înlocuirea lor, dar bugetul este strâmtorat, iar legislația trebuie pusă la punct. Ministerul Sănătății a făcut publică lista tuturor contractelor de achiziții de substanțe biocide raportate în SEAP în 2015. Al Carina a fost lider pe piață în 2015, cu un contract de zece milioane de lei la Târgu Mureș. Pe locul doi, Hexi Pharma, cu aproape opt milioane.

Povestea dezinfectan­ți­lor diluați scoate la lumină corupția din sistem, dezinteresul față de bolnavi și senzația că schimbarea este greu de adus. Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova, cea mai mare și importantă unitate medicală din Oltenia, este prins în ghearele unui sistem canceros. După ce s-a demonstrat că dezinfectanții firmei Hexi Pharma nu mai trebuie folosiți, a început isteria reluării licitațiilor. Legea licitațiilor publice este însă în proces de schimbare, producătorii au profitat de tot acest scandal, iar unii dintre ei au triplat prețurile produselor. În plus, la multe firme stocurile sunt aproape epuizate și nu se pot onora comenzile decât peste două luni. În acest timp, spitalele trebuie să găsească soluții: „Ieri (joi – n.r. ) s-a terminat a doua negociere fără publicare pe care am efectuat-o pentru că prima nu a avut nici un rezultat. 95% din toate produsele pe care le-am licitat au ieșit în licitație. Astăzi (vineri – n.r.) se mai cer câteva lămuriri în ceea ce privește partea de propunere tehnică a fiecărei firme, le vom reanaliza și să sperăm că de luni vom avea în totalitate alți dezinfectanți care să îi înlocuiască pe cei de la Hexi Pharma. Valoarea estimată inițial a acestei licitații a fost undeva la aproximativ 25 de miliarde de lei, dar pentru că noi nu avem buget decât pentru o lună pentru că așa este contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), am mai tăiat din cantități astfel încât să ne ajungă banii. Practic, trebuie să luăm dezinfectanți pentru trei luni și jumătate, dar cu bugetul alocat doar pentru o lună. În plus, pentru că se schimbă Legea achizițiilor publice, toate licitațile care au fost lansate începând cu 16 mai, inclusiv licitația de dezinfectanți, au fost anulate pentru că Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) nu are pregătit sistemul informatic și platformele pentru noua lege, motiv pentru care, în acest moment, din toate punctele de vedere, spitalul este blocat în a mai putea face achiziții publice.
Piața este bulversată. Stocurile unor firme sunt, în prezent, aproape de zero. Au existat producători care la negociere ne-au spus că, dacă luăm produsele de la ei, ni le pot aduce abia peste nouă săptămâni“, a explicat dr. Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova.

„Ministerul nu ne-a obligat să nu mai folosim produsele Hexi Pharma“

În prezent, la SJU Craiova încă se folosesc dezinfectanți de la Hexi Pharma până când vor fi achiziționate alte produse. Conducerea unității spune că, până acum, Ministerul Sănătății (MS) nu a trimis un ordin clar prin care să oblige directorii să nu mai folosească dezinfectanții. „În acest moment, se mai folosesc, însă situaţia în spital este calmă, medicii operează, au fost înlocuiţi o parte din dezinfectanți, restul va fi înlocuit săptămâna viitoare. Așteptăm să se deblocheze sistemul electronic de achiziţii publice ca să putem lansa licitaţia deschisă. Am primit indicații din partea MS și a ANAP prin care ni se spune să respectăm Legea achizițiilor publice care stabilește că trebuie făcută o licitație deschisă, care are o durată de desfășurare de aproximativ 90 de zile, iar până atunci să se facă negociere fără publicare. Au existat însă mai multe probleme legate de modalitatea prin care se poate să întrerupem contractele cu firma Hexi Pharma. Oficial, până acum Ministerul Sănătății (MS) nu ne-a obligat să nu mai folosim produsele Hexi Pharma. Nu am primit adresă prin care să ni se spună să le scoatem, ci un răspuns care spune că putem să le folosim până când reușim să achiziționăm de la alte firme“, a precizat managerul SJU.

„Este nevoie de regândirea sistemului sanitar“

Scandalul dezinfectanți­lor a făcut mai vizibilă ca oricând problema infecțiilor nosocomiale din spitale. Cauzele care duc la apariția acestora sunt multe, de la dezinfectanții diluați, la infrastructura spitalelor, la lipsa unor circuite pentru pacienți și aparținători. „Infecțiile nosocomiale sunt o problemă complexă. Personalul medical are răspundere în ceea ce privește aceste infecții, însă trebuie să știm să folosim substanțele, echipamentul de protecție, să nu se mai intre foarte mult în zonele de risc maxim, adică în Terapie Intensivă, Neonatologie, blocul de nașteri, sălile de operație. Este greu însă să-i spui unui tată să nu meargă să își vadă copilul. E greu să impui acum aceste norme pentru că, de-a lungul timpului, nu au existat. A fost libertate. Este nevoie de regândirea sistemului sanitar, de respect față de spitale. Atunci când ți se spune că în spital fumatul este interzis, trebuie să înțelegi să nu mai fumezi. Când ți se spune că trebuie să respecți orele de vizită, trebuie să accepți, să nu spargi ușa pentru că tu vrei să intri în acel moment. Primii care trebuie să arate respect față de sistem suntem noi, personalul medical, dar și restul oamenilor și instituțiile statului“, a adăugat dr. Fănuță.

„Sistemul este complex, greu de înţeles“

Problema dezinfectanți­lor este doar una dintre bubele Spitalului Județean de Urgență Craiova. Lipsa banilor este acută. Stabilirea unor reguli clare care să diferențieze spitalele ar fi o soluție. „Se vorbeşte de subfinanţarea sistemului. Lucrurile acestea nu sunt cunoscute de oameni, nu au fost spuse. Sistemul este complex, greu de înţeles pentru că în spatele cunoştinţelor medicale se pot ascunde nenumărate lucruri care scapă unui ochi neavizat şi atunci oricine poate crede că este o şmecherie acolo și nu poate înțelege de ce vreau să cumpăr un aparat care este la ora asta cel mai bun pe piaţă. Crede că poate am un interes. Eu, de exemplu, merg într-un centru universitar să învăţ diverse tipuri de intervenţii chirurgicale. Acolo au un anumit tip de aparat și e normal ca, lucrând mereu pe acela, să vreau să cumpăr și eu unul la fel. Asta nu înseamnă că am un interes cu firma. Ar trebui să stabilim ce ne dorim, ce aparate dorim să avem într-un spital de tip regional unde lucrează profesori universitari, ce aparate trebuie să avem în alte tipuri de spitale judeţene, municipale, orăşeneşti. Aceste lucruri ar trebui evaluate şi spuse“, a explicat managerul SJU.
În ultimele zile s-a vehiculat faptul că managerii de spitale au tăcut cu privire la dezinfectanții diluați pentru că, de fapt, un procent important din contract le-ar fi revenit. Dr. Fănuță spune că apariția unor astfel de acuzații nu face altceva decât să accentueze neîncrederea oamenilor în sistemul sanitar. „Aceste lucruri trebuie dovedite. Trăim într-o lume în care nimeni nu mai ştie ce face celălalt, totul este o permanentă suspiciune, nimic nu mai este ceea ce este. Medicamentele nu mai sunt medicamente, dar sunt pe piaţă, au primit avize. Dar cine le verifică? La fel și cu dezinfectanții. Însă dacă vrem să schimbăm ceva, lucrurile trebuie analizate corect, pe tipuri de spitale. Să se stabilească clar, la nivel central, ce tipuri de medicamente ai voie să cumperi, ce dezinfectanţi, ce aparatură, şi de la acest standard minimal să pornim mai departe“, a încheiat dr. Bogdan Fănuță.

Topul contractelor pentru dezinfectanți din 2015

Ministerul Sănătății a publicat joi, 26 mai, lista tuturor contractelor de achiziții de substanțe biocide raportate în SEAP în 2015. Ministerul Sănătății a luat în considerare contractele câștigate în urma licitațiilor deschise, a negocierilor fără anunț, a invitațiilor de participare și cumpărările directe, on-line și off-line.
AL CARINA SRL – contracte în valoare de 10.036.644,00 lei
HEXI PHARMA – contracte în valoare de 7.928.378,00 lei
REMIX COM SRL – contracte în valoare de 4.159.520,00 lei
GB INDCO SRL – contracte în valoare de 1.223.488,00 lei
GENERAL MEDICALS ACTIVE SRL – contracte în valoare de 1.058.400,00 lei
EUROMEDICA INC GROUP SRL – contracte în valoare de 1.017.228,00 lei
INTERCOOP SRL – contracte în valoare de 1.002.119,85
TEHNO ELECTRO MEDICAL COMPANY SRL – contracte în valoare de 654.370,00 lei
B BRAUN MEDICAL SRL- contracte în valoare de 148.931,07 lei
SC BLACK HAW EYES SRL – contracte în valoare de 143.270,00 lei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS