Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a prelungit cu încă zece zile restricţiile rutiere pe Transalpina. Potrivit site-ului companiei, drumul va rămâne în continuare închis până pe 10 iunie, cu toate că ieri expira interdicţia impusă de drumari. Măsura a fost luată ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Pe anumite porţiuni din cea mai înaltă şosea din România, zăpada măsoară şi câţiva metri înălţime. Temperaturile încă scăzute în zona montană au contribuit la menţinerea stratului de zăpadă. Cu toate acestea, şoseaua a fost curăţată pe un sens de către angajaţii Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, iar drumul naţional a fost deja tranzitat de motociclişti şi biciclişti. Deocamdată, în afara drumarilor, autovehiculele nu şi-au făcut apariţia în zonă.
Ultima restricţie
Surse din cadrul Drumurilor Naţionale Târgu Jiu au precizat că aceasta va fi ultima restricţie impusă pentru Transalpina. Conducători auto, ciclişti şi motociclişti din ţară şi din străinătate parcurg Transalpina pentru a se bucura de peisajele montane unice. De asemenea, drumul este utilizat de către tăietorii de lemne, crescătorii de oi şi de comercianţii de produse alimentare şi nealimentare specifice zonei. Rânca oferă condiţii bune şi variate de cazare, în cele peste 800 de vile, pensiuni şi hoteluri, Transalpina aducând în staţiune la fel de mulţi turişti ca şi pârtiile de schi din sezonul de iarnă.