9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCea mai mare carieră minieră din Europa riscă să se închidă

Cea mai mare carieră minieră din Europa riscă să se închidă

Cariera Roşia are şi cele mai mari excavatoare din Europa (FOTO: Eugen Măruţă)
Cariera Roşia are şi cele mai mari excavatoare din Europa (FOTO: Eugen Măruţă)

Cea mai mare carieră minieră din Europa, EMC Roşia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, riscă să se închidă, dacă nu va fi rezolvată problema depozitului de cărbune de la Termocentrala Rovinari. Depozitul nu mai deţine autorizaţie de mediu, aceasta fiind suspendată de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj. Depozitul trebuia mutat în afara oraşului Rovinari, în comuna Roşia, însă au fost probleme cu licitaţia pentru amenajarea unui nou depozit.
Conducerea Sindicatului Liber EMC Roşia se teme ca unitatea minieră să nu se închidă în lipsa unui depozit autorizat pentru cărbune.
De suferit vor avea şi grupurile energetice de la Termocentrala Rovinari care folosesc lignit de la cariera Roşia. „Sindicatul Liber EMC Roșia își exprimă îngrijorarea față de lipsa de implicare în ultimii ani a Directoratului din Complexul Energetic Oltenia, cu privire la mutarea depozitului de cărbune al Carierei Roșia în afara oraşului Rovinari, care ar fi trebuit să se realizeze de mai mulţi ani, însă acest lucru a tot fost amânat și astăzi suntem în situația de a nu mai avea aviz de mediu și riscând ca toţi cei 1.260 de salariați să fie trimiși în șomaj tehnic. Cerem implicarea Guvernului României, Ministerului Energiei și Ministerului Mediului în rezolvarea problemelor actuale ce nu mai pot fi amânate, având în vedere situația Carierei Roșia la această oră, una dintre cele mai mari cariere de cărbune din Europa. De asemenea, remarcăm ipocrizia unor factori de decizie la nivelul conducerii CE Oltenia, care nici în al doisprezecelea ceas nu realizează pericolul în care se află această Carieră și implicit Termocentrala Rovinari, riscând ca aceasta să nu mai aibă posibilitatea de a funcționa cu cele trei grupuri cu care funcționează la această oră, din lipsă de cărbune și punând în pericol Sistemul Național de Energie.
Solicităm Conducerii CE Oltenia luarea urgentă a măsurilor care se impun pentru menținerea funcționării Carierei Roșia, din Complexul Energetic Oltenia“, potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber EMC Roşia.
Administraţia CEO a anunţat că realizarea noului depozit a fost amânată, din cauza contestării licitaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS