4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCursul francului elvețian, înghețat la ziua acordării creditului

Cursul francului elvețian, înghețat la ziua acordării creditului

Din ce în ce mai multe instanțe aleg să înghețe cursul de schimb la care oamenii plătesc ratele către bănci și decid ca pe toată perioada creditului să li se perceapă persoanelor fizice ratele lunare la nivelul francului elvețian din ziua acordării creditului. În șapte-opt cazuri, deciziile instanțelor au rămas definitive, iar cea de săptămâna trecută este executorie. Rămâne, însă, la latitudinea altor judecători dacă decid sau nu să se folosească de acest precedent în judecarea cauzelor similare, pe tema creditelor în franci elvețieni.

Săptămâna trecută, Curtea de Apel București a decis într-un proces aflat pe rol înghețarea cursului de schimb al francului elvețian la cel existent la data acordării creditului, adică la 2,1 lei pentru un franc elvețian. Acest curs se va menține pe toată durata creditului, în sensul că rata lunară a omului va fi calculată la 2,13 lei pentru un franc și nu la 4,16 lei pentru un franc, atât cât era ieri cotația monedei elvețiene în raport cu leul, de exemplu. Decizia Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă. Se mai poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar numai pe chestiuni de procedură.
Mai mult decât atât, instanța a decis că banca trebuie să îi restituie clientului său banii încasați în plus pe durata creditului, ca urmare a creșterii cursului de schimb franc/leu.

Profesor universitar: „Băncile au făcut ce au vrut în România“

„Nu este un conflict nou între bănci și clienți, ci este unul vechi. Băncile au pierdut din ce în ce mai mult teren pe chestia cu clauzele abuzive, iar decizia instanței, la care ați făcut trimitere mai devreme, nu este unică. Mai sunt circa 130 de astfel de sentințe, din câte știu eu, ca statistică. Este suficient să ai această sentință irevocabilă și executorie și, ca atare, respectiva bancă trebuie să pună în aplicare acea decizie. Din perspectiva clienților, decizia instanței din București este o decizie bună. Trebuie să plătești la 2,13 lei pentru un CHF, pentru că ai luat creditul la 2,13 lei/CHF și trebuie să plătești la 2,13 lei/CHF. Așa pare acum. Atunci, când ai luat creditul în franci, a fost pentru că banca sau tu te-ai dus și ai spus că vrei o linie de finanțare în franci elvețieni, pentru că la lei dobânda era de 14%, la euro era de 9%, iar la CHF a fost de 4%, și atunci am luat decizia și eu împreună cu banca să mă împrumut în CHF“, a explicat, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“ de la Alege TV, Cristi Spulbăr, profesor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din Craiova.
„Marea problemă a fost de comunicare, pentru că banca nu i-a ”desenat” clientului în graficul de rambursare că dacă era cursul 2,13 lei/CHF, el putea să crească și clientul urma să ramburseze la 4,16, cât e astăzi… Haideți să punem cărțile pe masă și să spunem că băncile au fost în globul lor de sticlă și au făcut ce au vrut în România“, a mai spus Cristi Spulbăr, profesor la FEAA. El a mai adăugat la emisiunea „Economia Sudului“ că nu se poate pronunța dacă vor mai exista clienți ai băncilor care să câștige irevocabil de acum înainte, însă a menționat că o asemenea decizie cum a fost cea a Curții de Apel București „poate fi interpretată ca jurisprudență, ca regulă de bună practică de acum încolo, pentru celelalte decizii, iar judecătorii de oriunde din țară, indiferent de instanță, ar putea să vadă că dacă la o instanță din București s-a dat o decizie de blocare a cursului, atunci vor da și ei o astfel de decizie“.

„Precedentul judiciar nu este obligatoriu în România“

Există mai multe instanțe care au dat câștig de cauză persoanelor împrumutate în franci elvețieni. În unele cazuri, acest precedent în justiție îi poate ajuta pe cei care au procese cu băncile, în alte cazuri nu îi ajută. Din păcate pentru clienții împrumutați în franci elvețieni, o astfel de decizie a instanței nu este obligatorie și în alte procese pe rol, având aceeași temă: înghețarea cursului de schimb la momentul acordării creditului. „Sunt multe astfel de decizii ale instanțelor din țară, din care șapte-opt sunt definitive și irevocabile. Judecătorii sunt liberi să țină cont sau nu de o astfel de decizie. Precedentul judiciar nu este obligatoriu în România. Depinde de la un judecător la altul, de la o instanță la alta dacă țin cont de o asemenea decizie“, a spus avocata Carmen Popa din Craiova.
Rămâne de văzut dacă și alte instanțe vor urma exemplul Curții de Apel București și vor decide în cazurile pe care le judecă să înghețe (definitiv) cursul de schimb la cel din momentul acordării creditului în franci elvețieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS