-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStrăzi asfaltate - plombate cu pietriș și piatră de râu

Străzi asfaltate – plombate cu pietriș și piatră de râu

Gurile de canal astupate total sau parțial în timpul asfaltării nu reprezintă singura problemă de pe străzile Craiovei. Constructorii intervin pentru diverse avarii pe străzile asfaltate și de multe ori uită să mai aducă drumul la starea inițială, iar gropile rezultate le astupă la repezeală cu pietriș. Un exemplu al lucrărilor anapoda care se mai fac în Bănie este strada Bărăganului, din cartierul Catargiu, a cărei asfaltare a demarat în toamna lui 2015 și a fost finalizată la începutul acestui an. Pe această stradă, aproape de intersecția cu strada Tismana, a apărut de ceva vreme o groapă de mari dimensiuni, în care sunt pietre și bolovani de râu. Câțiva metri mai încolo, chiar în intersecție, asfaltul a fost decupat pe mai multe porțiuni, dar nu a mai fost refăcut, așa cum ar fi trebuit. În loc de asfalt, gropile au fost astupate cu pietriș. Localnicii susțin că aici a avut loc o intervenție a unui furnizor de utilități, dar că muncitorii nu s-au mai întors să refacă asfaltul. Și parcă pentru a întări ceea ce a relatat și Gazeta de Sud în ultimele zile legat de indolența constructorilor care se ocupă de asfaltări, geigerul din această intersecție este pe jumătate astupat cu asfalt. Deși au trecut luni bune de la renovarea străzii, nu s-a mai întors nimeni să spargă asfaltul în jurul gurii de canal respective și să o ridice la nivel, așa cum ar fi fost normal.
Altă stradă unde s-a intervenit și unde asfaltul nu a mai fost refăcut este Recunoștinței. Aici, la câțiva metri de intersecția cu strada Înclinată, a apărut de mai mult timp o groapă umplută cu pietriș. „Este de multă vreme așa. Când plouă, groapa se adâncește, că se mai duce pietrișul, dar nu a venit nimeni până acum să refacă strada. Eu știam că, dacă s-a intervenit, asfaltul trebuie adus la starea inițială, dar se pare că regula asta nu e valabilă pentru toți“, a spus un craiovean de pe strada Recunoștinței.

Compania de Apă a intervenit, tot ea trebuie să repare strada

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, pe cele două străzi menționate mai sus a fost o intervenție a Companiei de Apă Oltenia (CAO), societate care, în mod normal, ar fi trebuit să aducă drumul la starea inițială. Nu au făcut însă acest lucru, dar au promis că vor repara în cel mai scurt timp străzile în cauză. „Pe strada Bărăganului a fost o intervenție a Companiei de Apă. Cei de acolo au promis că săptămâna aceasta se rezolvă problema și că se va turna asfalt în locul acelei gropi cu pietre de râu. Strada Tismana este în lucru, va fi reparată de cei de la RAADPFL tot cu piatră de râu, așa cum figurează ea, dar pe acea porțiune care ține de strada Bărăganului și unde există acele decupări acoperite cu pietriș se va pune asfalt. La fel se va întâmpla și cu groapa de pe strada Recunoștinței. Și aici a fost tot o intervenție a Companiei de Apă și ni s-a promis că se va rezolva în această săptămână“, a precizat miercurea trecută viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Tot o groapă de acest gen, dar de dimensiuni mai mici, se află și pe strada Anul 1948, chiar la intersecția cu Nanterre. Groapa, situată pe mijlocul străzii, este plombată cu piatră de râu, iar șoferii se văd nevoiți să o ocolească. Conform viceprimarului Genoiu, în acest caz nu ar fi fost vorba de nici un fel de intervenție anterioară, ci doar de o „defecțiune a asfaltului“. Și în situația de față sunt promisiuni că groapa nu va mai rămâne așa, ci va fi astupată, de data asta cu asfalt.

Dacă se vrea, se poate!

După ce Gazeta de Sud a constatat care era situaţia străzilor Bărăganului, Recunoştinţei şi Anul 1848 (intersecţia cu strada Nanterre) şi a interpelat autorităţile locale în acest sens, societatea care trebuia să refacă asfaltul deteriorat şi care uitase de această obligaţie, în cazul de faţă Compania de Apă Oltenia, a intervenit rapid. Angajaţii Companiei au ajuns pe strada Recunoştinţei joia trecută, iar groapa care fusese trecută cu vederea luni bune a fost astupată până seara. CAO şi-a trimis apoi oamenii şi pe strada Bărăganului, iar asfaltul care fusese spart pe mai multe porţiuni, astupat cu pietriş sau pietre de râu şi lăsat aşa o lungă perioadă de timp, a fost plombat. Deci, dacă se vrea, se poate! Totul este ca străzile pe care se intervine pentru diverse avarii să nu fie date ulterior uitării, cum se întâmplă în prezent cu multe dintre străzile asfaltate din municipiu, unde gurile de canal şi căminele sunt astupate şi uitate după reabilitare (GdS a prezentat multe cazuri de acest gen). Încă un exemplu de stradă asfaltată cu tot cu canalizări este şi Dr. Mihail Cănciulescu, din cartierul 1 Mai. Drumul a fost reabilitat în urmă cu aproape un an, dar abia în aceste zile s-a intervenit pentru descoperirea căminelor şi a gurilor de canalizare şi ridicarea lor la nivel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS