2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDepoluarea lacului de la Vădeni, stabilită în instanţă

Depoluarea lacului de la Vădeni, stabilită în instanţă

Lacul nu a fost încă depoluat
Lacul nu a fost încă depoluat

Autorităţile se ceartă pe tema depoluării lacului de acumulare de la Vădeni, de lângă Târgu Jiu. Lacul este situat pe râul Jiu şi deserveşte hidrocentrala din zonă. O viitură puternică de luna trecută a adus în apele lacului de acumulare sute de mii de peturi care au acoperit o parte însemnată a luciului de apă. Iniţial s-a spus că poluarea ar fi fost cauzată de un depozit de deşeuri din oraşul Lupeni, din judeţul vecin Hunedoara, însă, în cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că ploile abundente nu au făcut altceva decât să adune gunoiul întâlnit în cale şi să îl poarte în apele râului Jiu. Uriaşa masă de peturi s-a oprit în amonte de municipiul Târgu Jiu, provocând un adevărat dezastru ecologic în zonă. Păsările nu se mai pot apropia de lac şi nici pescarii. Peisajul îi înspăimântă pur şi simplu pe şoferii care trec prin apropiere, folosind şoseaua de centură a oraşului.

Pasează responsabilitatea

Imediat după producerea poluării cu peturi şi alte deşeuri, la faţa locului s-a deplasat o echipă compusă din comisarii ai Gărzii de Mediu şi inspectori de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj. Garda de Mediu a dispus ca Hidroelectrica să curăţe apa lacului şi să elimine integral toate peturile. După ce au fost scoase din apă anumite cantităţi de deşeuri din plastic, reprezentanţii Hidroelectrica au decis să conteste în instanţa de judecată decizia Găzii de Mediu, menţionând că nu administrează întreaga suprafaţă a lacului de acumulare de la Vădeni, ci un anumit perimetru din apropierea hidrocentralei, iar restul intră în responsabilitatea Serviciului de Gospodărire a Apelor. Potrivit reprezentanţilor Hidroelectrica, în apă ar fi o cantitate de 3.000 de metri cubi de peturi, iar costurile cu scoaterea deşeurilor şi cu depozitarea la un depozit autorizat depăşesc 250.000 de lei.

Peturile sunt pline de mâl

Hidroelectirca ar putea obţine bani pentru tonele de peturi, însă acestea sunt pline de mâl, iar societăţile de prelucrare a plasticului se feresc să le achiziţioneze pentru a nu-şi defecta echipamentele. În acest moment, activităţile de depoluare sunt sistate complet, până când instanţa va indica cine este obligat să facă acest lucru. Lacul este de mai mulţi ani, în perioada de vară, casa unor specii de păsări protejate de lege şi este, de asemenea, folosit de pescarii din Târgu Jiu. În prezent, locul arată ca după dezastru. În plus, altă problemă a cărei rezolvare trenează de ani buni este colmatarea lacului, Hidroelectrica neinvestind nici un leu în lucrări de decolmatare. În schimb, au fost elaborate regulamente care, în ciuda colmatării de peste 80% a lacului, activitatea hidrocentralei se poate desfăşura în continuare fără să fie afectată în vreun fel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS