Fascinanta lume derulată pe pânză acapara lumea acum mai bine de un secol. De la filmul mut, savurat cu o halbă de bere, până la primele producții autohtone nu a fost decât un pas.
Anul 1905 este anul primelor reprezentații ale cinematografului mut la București. Nu după mult timp, același lucru s-a petrecut la Craiova. La început, spectacolele au fost date în grădinile de vară, fiind un punct de atracție pentru toți, cu toate că imaginile erau neclare și tremurate. Motivul pentru care reprezentațiile au avut loc în grădinile de vară a fost că acolo, de obicei, se găsea o scenă unde aveau loc cuplete și monoloage sau câteodată diferiți cântăreți încercau să atace cele mai cunoscute arii din opere celebre. „După ce cinematograful și-a făcut debutul prin scenete scurte, un fel de jurnal al evenimentelor, s-a trecut și la producții cu artiste. Se jucau comedii într-un act în care nu lipseau, în final, scenele de bătaie și urmărire, ca și torturile buclucașe din frișcă, cu al căror conținut se năclăiau fețele tuturor interpreților, în exploziile de râs ale publicului“, scria, sub titlul „Oameni și întâmplări din Craiova de altă dată“, Nicolae Brădișteanu. Se amintea și despre partenerul credincios al filmului, muzica. „În timpul reprezentațiilor, în care un pian încerca să acopere zgomotul enervant al aparatului de proiecție, spectatorii consumatori sorbeau din halbele cu bere și priveau ecranul de pânză, minunându-se de marea revelație a secolului“.
O sumedenie de operatori ambulanți vor solicita la acea vreme autorizații primăriei pentru a-și putea prezenta filmele.
În același timp, speculând caracterul comercial al unei arte, antreprenorii unor restaurante și cafenele introduc la concurență filmul în localurile lor. Dovadă stau reclamele din ziarele vremii. „În fiecare seară în Grădina Minerva, cinematograf și orchestra națională sub conducerea simpaticului violonist Buică“.
Însemnările lui Liviu Rebreanu, secretar al Teatrului Național din Craiova în perioada iulie 1911 – mai 1912, ne introduc în atmosfera cinematografelor de odinioară. „Pianul automat cântă o horă sburdalnică. Spectatorii își șterg nădușeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua încărcată aleargă printre bănci țipând ca din gură de șarpe: «Rahat cu apă rece! Americane prăjite!». Apoi pianul tace. Luminile se sting. Băiatul cu tablaua încremenește într-un colț al sălii. Orchestra napolitană atacă o melodie spaniolă și pe pânză se desfășoară povestea nemaivăzută“, scria Liviu Rebreanu într-un articol publicat în revista Ramuri din 15 septembrie 1912.
O inițiativă curajoasă
„Invenția cinematografului este într-adevăr miraculoasă“, scria Emil Gîrleanu în 1911, care, în colaborare cu poetul Corneliu Moldovanu, alcătuiește un scenariu pentru un film istoric „Cetatea Neamțului“. „Tânăra casă de filme din capitală, animată de Leon Popescu, a dispus realizarea filmului cu societarii scenei craiovene, al cărei prestigiu crescuse simțitor sub conducerea lui Gîrleanu“, scria profesorul Nicolae Bellu într-un articol. Cadrele au fost fixate pe dealul Bucovățului și în împrejurimile Jiului substituind Ozana, cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul. Cetatea din parc a fost desemnată pentru filmarea scenelor de interior. Repetițiile au început cu brio. În fiecare dimineață, localnicii priveau uimiți lungul convoi de trăsuri care-i duceau pe actori la locurile de înfruntare istorică, acolo unde se imprima «povestea lungă, zbuciumată a plaiurilor românești». Filmul s-a turnat la lumina soarelui. Nu existau reflectoare, nu existau tehnici experimentate, iar regia era la voia întâmplării. Se scria la Craiova o modestă pagină din istoria filmului românesc. La 13 ianuarie 1914 a avut loc premiera pe țară a „Cetății Neamțului“, la cinematografic „Clasic“ din București.
Reclama, sufletul comerțului
Traian V. Turtureanu nota în manuscrisele sale aflate la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Dolj, că în 1919 Craiova avea patru cinematografe, unele dintre ele cu grădini.
Atragerea publicului spre cinematograf se făcea la vremea respectivă cu ajutorul presei. „La Cinema Apollo a început să ruleze de vineri, 9 iunie 1922, cel mai puternic film al sezonului «Fiul lui Tarzan». 30 de acte de palpitante peripeții“ sau „Cinema Lux, strada Justiției sub direcțiunea d-lui Giuseppe De Pastore. Cele mai selecte și de senzație opere ale celor mai distinși artiști. Local de întâlnire al publicului doritor de artă“. Concurența, dorința de a atrage un public cât mai numeros încep să se facă simțite. „Ce poate fi de mai mult interes decât să vezi reprezentându-se pe pânză cele mai mari capodopere, în care să debuteze cei mai mari artiști din lumea întreagă. Nu însă în toate părțile spectatorul poate să rămână pe deplin mulțumit, fie din cauza localului, fie din cauza aparatelor de proiecțiune, fie din cauza selecțiunei filmelor. Credem că facem un deosebit serviciu cititorilor noștri, recomandându-le cu toată insistența să viziteze Teatru-Cinematograful Modern din Craiova, unde vor găsi cel mai confortabil local, special amenajat pentru teatru, filmele celor mai mari opere din zilele noastre proiectate de cele mai superioare case de filme“, se titra într-un ziar al vremii.
Treptat, filmul ieșea triumfător din confruntarea cu halba de bere, rămânând el singurul stăpân al unor săli cu un profil inițial culinar.
