-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStadionul-fantomă al Băniei

Stadionul-fantomă al Băniei

Aşa arată stadionul de atletism după doi ani de la începerea lucrărilor (Foto: Bogdan Grosu)
Aşa arată stadionul de atletism după doi ani de la începerea lucrărilor (Foto: Bogdan Grosu)

Primăria Craiova a găsit un nou motiv pentru a justifica întârzierea de aproape doi ani a lucrărilor de la stadionul de atletism și dă semnalul unei prelungiri pe termen nelimitat a proiectului. Pe lângă vremea rea și surprinzătoarea pânză freatică aflată la un nivel mult mai ridicat decât cel stabilit prin studiul geotehnic însușit de primărie, municipalitatea invocă acum o cerere a Federației Române de Atletism de îmbunătățire a proiectului, astfel încât stadionul să fie dedicat atletismului și să poată găzdui competiții internaționale. În realitate, primăria a fost cea care a contactat federația, căreia i-a propus mai multe modificări ce trebuia prevăzute de la început în caietul de sarcini al licitației, document slab întocmit, din care lipsește un element-cheie: nocturna. 

Atleții Craiovei vor fi obligați să se antreneze, în continuare, pe unde apucă, fără să-i pese cuiva că se pot accidenta. Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a declarat, acum câteva zile, că lucrările de la stadionul de atletism au fost sistate pentru ca firma care a câștigat licitația, AB Tehnica, să refacă proiectul în sensul aducerii unor îmbunătățiri pentru organizarea aici a competițiilor internaționale. „În ceea ce privește stadionul de atletism, este o mică problemă. El a fost gândit în urmă cu aproximativ trei ani, când ne-am apucat de proiect, să aibă o pistă pentru atleți, iar pe gazon să joace echipa de fotbal, pentru că ne așteptam să fie gata foarte repede, iar până la construirea stadionului mare să mutăm acolo echipa de fotbal. Evident că nu mai este cazul, pentru că lucrările de la stadion avansează foarte bine, așa că am avut o discuție cu cei de la Federația de Atletism, care ne-au solicitat că, dacă tot construim un stadion de atletism, să îl facem pentru competițiile internaționale, cu un grad mult mai ridicat decât îl gândisem inițial. Asta nu ar însemna costuri foarte mari, dar pe suprafața gazonului mai trebuie băgate niște buturi pentru aruncarea cu ciocanul și toate celelalte sporturi atletice. Și atunci am sistat lucrările până vom avea acest proiect“, a spus primarul, care a insistat apoi asupra cererii FRA. „Din păcate, cine ar fi făcut pariu acum un an ca o să se finalizeze un stadion cu 30.000 de locuri înaintea unuia cu 5.000 de locuri nu ar fi greșit, pentru că, iată, suntem în situația asta. Dar nu a fost neapărat vina constructorului, pentru că expertizele care s-au făcut acolo pentru sol nu au indicat faptul că pânza freatică era foarte, foarte sus. Cei de la stadionul de fotbal i-au inundat de mai multe ori în decursul lucrărilor, până când și-au rezolvat această problemă. Și iată că, acum, vine această cerere a FRA, care e peste ceea ce fusese gândit inițial“, a completat primarul.

Aşa arată stadionul de atletism după doi ani de la începerea lucrărilor (Foto: Bogdan Grosu)
Aşa arată stadionul de atletism după doi ani de la începerea lucrărilor (Foto: Bogdan Grosu)

Realitatea este alta. Reprezentantul FRA prezent la Craiova pentru discuții, Nicolae Curta, a apreciat investiția primăriei, dar a precizat că inițiativa modificării proiectului nu a aparținut federației, ci municipalității. „De la primărie ne-au solicitat părerea și acordul pentru modificarea proiectului, astfel încât stadionul să fie de categorie 3 și să poată găzdui competiții internaționale. Încă de astă-vară a fost o discuție. Acolo trebuie o reproiectare, deoarece se impune construirea unui sector de încălzire pentru sportivi, practic o sală contra vremii nefavorabile, și amenajarea unei nocturne. În plus, trebuie extinse spațiile pentru sporturi pe teren. Gazonul poate rămâne la fel, dispare înclăzirea gazonului, nu cred că vor fi costuri suplimentare mari“, a explicat Nicolae Curta.

Pe stadion, ca la nuntă

Caietul de sarcini întocmit de primărie pentru proiectarea și construirea stadionului de atletism a fost prost conceput. În primul rând, documentul nu a prevăzut instalație de nocturnă, deși se dorea a fi un stadion de atletism la standarde IAAF (Federația Internațională de Atletism), UEFA și FIFA. La capitolul necesitate, caietul vorbește despre greutățile întâmpinate de atleți, obligați să se antreneze în alte orașe, sau de lipsa atleților la anumite sporturi cum ar fi lungime, triplusalt și săritura în înălțime. În al doilea rând, datele din studiul geotehnic menționat în caiet nu corespund realității. Caietul vorbește de un „orizont acvifer interceptat“ la adâncimea de 0,8-3,5 metri, cu riscul ușoarei ridicări la precipitații, primarul spunea că firma a fost mereu inundată din cauza lucrărilor de la stadionul „Oblemenco“ de lângă. În al treilea rând, caietul detaliază prea puțin lucrările de infrastructură. Pe jumătate din cele peste 80 de pagini ale documentului sunt descrise sistemele audio, video și cel electric, de parcă stadionul ar fi destinat nunților și evenimentelor, nu sportului. În al patrulea rând, prețul estimat de primărie pentru proiect, circa 1,5 milioane de euro, poate fi considerat prea mic raportat la construcție. AB Tehnica, firmă din Craiova, a fost singura prezentă la licitație. Reprezentanții săi spun că este posibil să vină cu bani de acasă pentru finalizarea proiectului, dar că sunt mândri că lasă ceva orașului și că modificările proiectului nu vor duce la costuri suplimentare mari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS