4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj10.000 de euro pe lună, cea mai mare chirie din Dolj

10.000 de euro pe lună, cea mai mare chirie din Dolj

În Dolj au fost declarate la Fisc mai multe contracte de închiriere, însă sumele evidențiate în contracte, per total, sunt mai mici decât anul trecut
În Dolj au fost declarate la Fisc mai multe contracte de închiriere, însă sumele evidențiate în contracte, per total, sunt mai mici decât anul trecut

O persoană fizică încasează 540.000 de lei pe an, deci 45.000 de lei pe lună, din închirierea unui teren, fiind cea mai mare chirie din Dolj declarată legal. În topul celor mai mari zece chirii figurează sume uriașe, cuprinse între 300.000 și 413.571 de lei pe an, venituri încasate de fiecare proprietar.
Piața chiriilor a cunoscut o expansiune în 2016, în ceea ce privește numărul contractelor de închiriere declarate legal, însă s-a observat o scădere a sumelor totale declarate a fi încasate din cedarea folosinței bunurilor. La nivelul județului Dolj a crescut atât numărul contractelor declarate la Fisc, cât și numărul proprietarilor care au oferit spre închiriere bunuri, în special imobile. La începutul lunii octombrie erau active în Dolj 9.935 de contracte, dintre care 9.220 au fost încheiate sau actualizate în 2016, a căror valoare totală declarată este de 49,6 milioane de lei. În 2015, spre finalul anului, existau 7.865 de contracte de închiriere, iar venitul total declarat anul trecut fusese de 76,7 milioane de lei, potrivit datelor comunicate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Dolj. Concret, în 2016 s-au declarat la Fisc mai multe contracte de închiriere efectuate de proprietari persoane fizice, însă suma totală declarată ca fiind încasată din aceste contracte a scăzut cu circa 27 de milioane de lei față de anul trecut. Motivul pentru care s-au declarat sume mai mici din câștigurile din chirii ar putea fi acela că piața a scăzut, ca valoare, și au scăzut și tarifele practicate sau că persoanele care obțin și venituri din chirii și au și alte surse de venit trebuie să plătească la stat contribuții la Sănătate, astfel că este posibil să nu fie declarate la Fisc sumele reale încasate de proprietarii de terenuri și clădiri. De exemplu, Fiscul informează că cea mai mică chirie declarată la stat anul acesta este de cinci lei pe lună, pentru închirierea unui spațiu. Or până și deplasarea proprietarului la Fisc pentru a înregistra contractul de chirie ar putea costa mai mult decât suma pe care declară proprietarul și chiriașul că ar plăti-o/încasa-o pe lună, pentru închirierea unui spațiu comercial. AJFP Dolj chiar a precizat că veniturile din chirii înregistrate în contractele declarate la Fisc sunt exprimate în sume totale pe lună și nu la metru pătrat. Până anul trecut, plăteau contribuții la stat doar persoanele care aveau venituri exclusiv din chirii. De anul acesta, indiferent dacă mai au salarii, pensii sau alte venituri, dar realizează și venituri din chirii, proprietarii de imobile trebuie să plătească la stat și contribuții, aferente venitului din chirii. Potrivit Fiscului, sunt scutiți de plata contribuției de 5,5% aplicată la venitul din chirii proprietarii care închiriază imobilele în Dolj, în România, dar care lucrează în străinătate. Ei contribuie la Sănătate în statul în care trăiesc și lucrează.

Cea mai mare chirie provine din închirierea unui teren

Dacă venitul cel mai mic din chirie declarat la Fisc este de 5 lei, pentru un spațiu închiriat, cea mai mare chirie provine din cedarea folosinței bunurilor pentru un teren. Proprietarul care a dat terenul spre închiriere câștigă 540.000 de lei pe an (aproximativ 120.000 de euro), ceea ce înseamnă că venitul lui din chirie pe lună ar fi de 45.000 de lei, adică 10.000 de euro, potrivit datelor furnizate de AJFP Dolj. Impozitul pe care îl plătește la stat deținătorul terenului închiriat este de 51.840 de lei pe an, după ce s-au scăzut cotele forfetare, conform datelor de la AJFP Dolj.
Alt proprietar din Dolj și-a închiriat imobilul contra sumei de 413.571 de lei pe an (aproximativ 92.000 de euro), deci câștigă 7.650 de euro pe lună. În top mai sunt alte opt contracte de închiriere, toate pentru imobile, cu sume cuprinse între 300.000 de lei şi 380.020 de lei. Conform datelor de la AJFP Dolj, cele zece contracte de cedarea folosinței bunurilor din top reprezintă imobile ce aparțin unui număr de nouă proprietari, în sensul că o persoană deține două astfel de contracte.
Reglementările legale privind secretul fiscal nu permit Fiscului să dezvăluie identitatea persoanelor care au cele mai mari câștiguri din chirii.
Potrivit unor surse, printre proprietarii de imobile cu chirii de top ar fi vorba despre persoane care ar fi închiriat imobile unor bănci, unor instituții, precum și despre închirierea unor spații comerciale deținute pe persoană fizică, pentru care chiria lunară atinge sume cu multe zerouri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS