Procurorii anticorupție din Craiova au în lucru un dosar penal privind o serie de ilegalități ce ar fi fost comise de Jana Fulga, primarul comunei doljene Șimnicu de Sus între anii 2008-2016. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), ancheta are ca obiect atribuirea la prețuri supraevaluate a unor contracte către mai multe societăți comerciale, prejudiciul fiind calculat la aproape 811.000 de lei. În acest dosar mai sunt anchetați și doi funcționari ai Primăriei Șimnicu de Sus, dar și doi administratori de societăți comerciale.
Procurorii DNA susțin că, în perioada 2008-2012, la Primăria Șimnicu de Sus au fost comise mai multe ilegalități, care au lăsat în bugetul comunei o „gaură“ de aproape un milion de lei. În acea perioadă, Primăria Șimnicu de Sus a fost condusă de Jana Fulga, care a câștigat un al doilea mandat în iunie 2012. „În dosarul la care faceţi referire, aflat în lucru la Serviciul Teritorial Craiova, se efectuează acte de urmărire penală faţă de cinci persoane care au calitatea de suspect.
Între acestea figurează fostul primar al localităţii Şimnicu de Sus, județul Dolj, doi funcţionari din cadrul aceleaşi primării, precum şi doi administratori de societăţi comerciale. Dosarul are ca obiect atribuirea, presupus nelegală, la preţuri supraevaluate, şi aprobarea unor plăţi pentru lucrări neefectuate, în perioada 2008-2012, a unor contracte de achiziţii publice unor firme. În schimb, fostul primar al comunei ar fi pretins şi primit sume de bani reprezentând un procentaj din valoarea unuia dintre contracte.
Prejudiciul estimat este în valoare de aproximativ 811.000 de lei. În cauză se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul infracţiunilor de luare și dare de mită şi abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite“, au explicat procurorii DNA.
În cursul lunii decembrie, Primăria Șimnicu de Sus, care este condusă de Marius Dimitru din iunie 2016, s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 810.926 de lei.
Coman a mai „îngropat“ doi primari
Printre firmele cu care a făcut afaceri Primăria Șimnicu de Sus pe când era condusă de Jana Fulga se numără două administrate de Constantin Coman, inculpat în dosarele privind achizițiile nelegale de la Primăriile Calafat și Țuglui. Este vorba de SC Bricomat SRL şi SC Agmeb Materiale SRL.
Astfel, numele lui Constantin Coman apare și pe coperta dosarului în care Mircea Guță, primarul din Calafat, este acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită. Anchetatorii susțin că Mircea Guță, „în calitate de primar al municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în perioada 2008-2011, a determinat şi favorizat cumpărarea mai multor bunuri şi produse, de la SC Bricomat SRL, SC Perhart Instal SRL şi SC Agmeb Materiale SRL, administrate de aceeaşi persoană, respectiv inculpatul Coman Constantin, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează achiziţiile publice şi la un preţ mult mai mare decât preţul pieţei, cauzând prin aceasta unităţii administrativ-teritoriale un prejudiciu total de 1.632.398,75 lei (echivalentul a 403.041,93 euro)“.
Comparând facturile achitate de Primăria Calafat cu valorile publicate în SEAP pentru bunuri similare, s-a stabilit că valoarea de achiziţie a fost mai mare cu 55%. În urma acestor afaceri, edilul Mircea Guță ar fi primit drept mită de la Coman un autoturism Chrysler. Acest dosar este pe rolul Tribunalului Dolj, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 10 ianuarie.
Trei ani de închisoare pentru fostul primar din Țuglui
Înaintea lui Guță a fost însă Paulică Neagoe, fostul primar al comunei doljene Țuglui. Din cercetările făcute de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj s-a stabilit că, între anii 2008-2012, Paulică Neagoe, care a câştigat un nou mandat de primar al comunei în 2012, a achiziţionat direct diverse produse şi a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată. Este vorba de pichete PSI, coşuri de gunoi, tobogane şi balansoare pentru mai multe locuri de joacă, unele construite în câmp, dar şi bănci ori indicatoare rutiere. Achizițiile au fost făcute de la mai multe societăți comerciale din Drăgănești-Olt și Potcoava, una dintre ele fiind SC Perhart Instal SRL, firmă administrată de același Constantin Coman. Prejudiciul în acest dosar a fost calculat la suma de 425.000 de lei.
În februarie 2016, Neagoe a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, iar Constantin Coman a primit o amendă administrativă de 1.000 de lei. Fostul primar Neagoe a fost eliberat condiționat din penitenciar pe 28 septembrie 2016, printr-o hotărâre a Judecătoriei Găești.
Dosar asemănător și la Daneți
Fostul primar din comuna Daneți, Constantin Spiridon, a fost trimis în judecată în iulie 2014, fiind acuzat că, în perioada aprilie 2007 – septembrie 2011, prin procedura de achiziții directe de bunuri și servicii, a acceptat la plată facturi pentru produse și servicii care nu au fost recepționate în totalitate și a căror valoare a fost supraevaluată, prețurile acestora depășindu-le cu mult pe cele existente pe piață la momentul efectuării achizițiilor. Este vorba de indicatoare, leagăne, stații de autobuz și alte bunuri care ar fi fost achiziționate de Primăria Daneți de la societăți comerciale din Drăgănești-Olt la prețuri „umflate“, prejudiciul adus bugetului comunei fiind calculat la peste 360.000 de lei. Acest dosar se află pe rolul Judecătoriei Craiova, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 20 ianuarie.