4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalComisia a venit și a plecat, Orșova rămâne cu dezastrul

Comisia a venit și a plecat, Orșova rămâne cu dezastrul

Comisia de la Bucureşti a venit în inspecţie
Comisia de la Bucureşti a venit în inspecţie

De parcă nu era de ajuns că mii de tone de deşeuri sunt un focar de infecţie în stradă, de mai bine de o lună, Primăria Orşova s-a trezit că riscă şi amenzi colosale pentru că nu a închis şi ecologizat groapa de gunoi.

Printre oraşele care nu şi-au închis gropile de gunoi la termenele stabilite de Comisia Europeană se află şi Orşova, iar autorităţile din micul oraş din Mehedinţi s-au trezit că au de rezolvat o povară aproape imposibilă: fie nu închid groapa de gunoi şi riscă să plătească amenzi, fie o închid, dar cu costuri imposibil de suportat, pentru că valoarea posibilă a acestei investiţii ar putea ajunge la 3,5 milioane de lei.
La Orşova, de mai bine de o lună deşeurile sunt în stradă, fără să mai fie ridicate de operatorul de salubritate. Este acelaşi operator căruia, în 2006, i-au fost cedate atât alimentarea cu apă, cât şi salubrizarea oraşului. Cei care conduc acum destinele primăriei spun că acest contract ar fi fost destul de clar. Împreună cu autorităţile locale, operatorul ar fi fost obligat să facă investiţii în acest serviciu de salubritate, inclusiv închiderea şi ecologizarea gropii de gunoi. Ceea ce însă nu s-a întâmplat. Ba, mai mult, operatorul ar fi continuat să depună şi după momentul 2009 deşeuri la groapa respectivă. „Se constată faptul că s-au făcut foarte puţine lucruri în ceea ce priveşte închiderea gropii de gunoi. Era şi resposabilitatea firmei care asigura salubritatea localităţii, aveau şi ei nişte clauze în contract, aveau şi ei nişte norme şi obligaţii, alături de noi. Pe acte, unitatea administrativ-teritorială, consiliul local, avea 4.500 de metri pătraţi, însă din cauza depozitărilor necontrolate petrecute după anul 2009, această suprafaţă a crescut de aproape trei ori, iar în momentul acesta, suprafaţa acestei gropi este de peste 14.000 de metri pătraţi“, a declarat Marius Stoica, primarul Orşovei.

Orşova rămâne cu gunoaiele în stradă şi cu groapa neînchisă

Cam în această situaţie au găsit Orşova şi cei circa zece membri ai unei delegaţii venite de la Bucureşti ca să inspecteze groapa de gunoi. Cum au venit aşa au plecat, după o vizită de cel mult zece minute la locul cu pricina şi un alt sfert academic de discuţii la sediul primăriei. Nu tu soluţii avansate, nu tu idei de surse de finanţare. Cam zece funcţionari din două ministere şi un comisar de la Garda de Mediu s-au plimbat, pe banii românilor, cu maşina, de la Bucureşti la Orşova după ce au trecut şi pe la Novaci sau Motru, în Gorj, doar să constate în ce stare sunt gropile de gunoi. Cel care a tras concluziile acestei vizite a fost prefectul Nicolae Drăghiea, deoarece reprezentanţii delegaţiei s-au ferit să stea de vorbă cu presa. „Concluzia este una singură, unitatea administrativ-teritorială trebuie să se ocupe să închidă groapa de gunoi. Restul sunt păreri, proiecte, cei care au venit de la Bucureşti au venit să constate starea de fapt, nu au venit să dea soluţii“, a declarat prefectul Nicolae Drăghiea. Numai că, la ce buget are oraşul, autorităţii locale i-ar fi imposibil să închidă groapa şi să ecologizeze locul în cinci luni, doar cu resurse proprii. De aceea aşteaptă susţinere financiară de la centru. „Aşteptăm şi sprijinul celor care sunt îndrituiţi să ne ajute, deoarece cuantificarea închiderii gropii de gunoi înseamnă aproape 3.500.000 de lei“, a declarat Adrian Cican, consilier local în Orşova.

Stare de alertă pentru problema deşeurilor de pe străzi

Nici de problema deşeurilor de pe străzi pare că nu au fost foarte interesaţi oficialii de la Bucureşti, în condiţiile în care 10.000 de oameni stau de o lună şi o săptămână într-un focar de infecţie. În încercarea de a rezolva problema, autorităţile locale au propus prefectului să declare o stare de necesitate. Au fost refuzaţi şi li s-a spus că s-ar putea declara o stare de alertă, condiţii în care ar putea apela la altă societate, ca să ridice deşeurile de pe străzi. „Nu vom declara stare de necesitate! Probabil, dacă dânşii hotărăsc, este o stare de alertă, în condiţiile în care parametrii biologici la nivelul oraşului sunt depăşiţi. Dacă vor propune prin comitetul local de situaţii de urgenţă, bineînţeles că vom încerca să aprobăm acest lucru“, a decarat prefectul Nicolae Drăghiea. Pe de altă parte, autoritățile locale organizeză, luni, de la ora 10.00, în fața primăriei, un miting autorizat în care cheamă orșovenii să își manifeste nemulțumirea față de situația creată, iar marți, de la ora 15.00, are loc o şedinţă de consiliu local în care se va propune rezilierea contractului cu Floricola SA. Și această şedinţă s-ar putea desfăşura sub presiunea străzii, deoarece autorităţile locale vor să participe și locuitori ai Orșovei. După ce în ședința trecută în care s-a propus rezilierea contractului cu firma de salubritate, jumătate dintre consilierii locali au lipsit, autoritățile speră ca acum, sub presiunea oamenilor, care vor avea posibilitatea să vadă cum îi reprezintă aleșii, consilierii vor fi prezenți și vor vota rezilierea contractului și înființarea serviciului de salubritate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS