Judeţul Dolj se află pe ultimul loc din Oltenia în ceea ce priveşte depunerea de cereri pentru subvenţiile pe acest an. De la 1 martie, data la care a început campania 2017, şi până în prezent, doar 50 la sută dintre fermieri şi-au respectat programările şi s-au prezentat cu cererile unice de plată la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj. Pe primul loc la depunerea de cereri se situează judeţul Gorj, unde 74 la sută dintre fermierii programaţi s-au prezentat la APIA, urmat de Mehedinţi, cu 67 la sută dintre agricultori, Vâlcea, 63 la sută, şi Olt, cu 60 de procente.
Deşi campania de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2017 a debutat la 1 martie, fermierii nu se grăbesc să îşi solicite subvenţiile de la APIA. Cel mai încet par să se miște cei din Dolj, unde doar jumătate dintre cei programaţi au depus cererile la centrele locale. Ieri-dimineaţă, la centrul local Craiova nu era nici un fermier, deşi funcţionarii APIA erau pregătiţi să le înregistreze cererile. „Din cei 2.300 de fermieri programaţi până în prezent, aproximativ 1.000 sunt deja înscrişi. Începutul campaniei este ceva mai dificil, dar, cu toate acestea, stăm mai bine comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când nu înscriseserăm decât 600 de fermieri. Începând cu data de 15 februarie, noi am trimis invitaţie fiecărui fermier programat, iar în această perioadă am avut întâlniri la nivelul centrelor locale cu toţi primarii din zonele respective pentru a-i informa care sunt documentele pe care trebuie să le aducă oamenii. Depunerea cererilor se face în perioada 1 martie – 15 mai, fără penalizări. Programările pe care le-am făcut sunt până pe 5 mai, tocmai pentru a evita aglomerările din ultimele zile“, a spus Laurenţiu Dădulescu, director executiv interimar al APIA Dolj.
La nivelul judeţului Dolj, 39.740 de fermieri sunt aşteptaţi să îşi depună cererile pe parcursul acestei campanii, în cele opt centre locale şi cel judeţean. Există centre locale la Melineşti, Filiaşi, Calafat, Bechet, Segarcea, Craiova, Băileşti şi Orodel. Marii fermieri, care au peste 50 de hectare şi care sunt peste 700 la nivelul judeţului, sunt aşteptaţi cu cererile la Centrul Judeţean Dolj.
Gorjul, pe locul I în topul depunerilor de cereri
Cel mai bine clasat în Oltenia în ceea ce priveşte depunerea de cereri este judeţul Gorj, unde 74 la sută dintre fermierii programaţi până în prezent s-au prezentat deja la APIA. „Avem 646 de fermieri înscrişi, din cei 869 planificaţi, adică 74 la sută, puţin peste media pe ţară. E mai bine decât în anii anteriori şi sper să crească numărul celor care vor veni. Mâine (9 martie – n.r.) vom avea o întâlnire informativă cu primarii localităţilor din Gorj pe acest subiect“, a spus Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.
Pe următorul loc în clasament se află judeţul Mehedinţi, cu o prezenţă de 67 la sută a fermierilor programaţi, urmat de Vâlcea, cu 63 la sută, şi de Olt, cu 60 la sută. „Din 2.570 de fermieri programaţi, au venit 60 la sută. Cei care nu s-au prezentat nu vor rămâne cu cererile nedepuse, dar trebuie să ştie că, atunci când vor veni, vor aştepta după cei care sunt programaţi. În Olt, sunt şase centre locale şi un centru judeţean unde depun cererile marii fermieri, care sunt programaţi puţin mai târziu. Sunt puţin peste 700 şi cred că îi putem rezolva. Oamenii trebuie să ştie că în această campanie actul de bază este adeverinţa emisă de unitatea administrativ-teritorială“, a spus Gheorghe Dumitrescu, directorul adjunct al APIA Olt.
Campania de depunere a cererilor continuă şi în perioada 16 mai – 9 iunie, dar cu penalităţi de 1 la sută pe zi pentru fiecare zi de întârziere şi cu riscul ca respectivii fermieri să îşi încaseze subvenţiile mai târziu.
Mii de fermieri cu conturile goale
În timp ce unii fermieri depun cererile pentru subvenţiile din acest an, alţii nu şi-au primit nici banii pe anul trecut. E vorba de fermierii care s-au aflat în eşantionul de control. La nivelul judeţului Dolj sunt 3.900 de oameni aflaţi în această situaţie. Conducerea APIA estimează că de săptămâna viitoare şi aceştia vor intra la plată. „La nivelul judeţului Dolj, aproximativ 80 la sută dintre fermieri şi-au primit subvenţiile. Într-adevăr, au rămas cei de la control. Rapoartele de control s-au finalizat în câmp. 80 la sută dintre rapoarte sunt deja introduse în aplicaţie şi presupunem că începând de săptămâna viitoare vor intra şi dânşii la plată“, a spus Laurenţiu Dădulescu.
În Mehedinţi, 4.000 de fermieri încă îşi aşteaptă subvenţiile, în Olt – peste 2.000, iar în Vâlcea – peste 1.200. La nivelul judeţului Gorj, din cei 354 de fermieri controlaţi, 185 şi-au primit banii încă din decembrie. „Am plătit ANT (ajutor naţional tranzitoriu – n.r.) pe vegetal, ANT în zootehnie, iar de astăzi (8 martie – n.r.) dăm drumul şi la sprijinul cuplat. Nu am plătit nimic pe măsurile de dezvoltare rurală, deci mai sunt scheme care aşteaptă“, a spus Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.