13.4 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljeni reținuți de procurorii DIICOT pentru contrabandă cu țigări

Doljeni reținuți de procurorii DIICOT pentru contrabandă cu țigări

Procurorii DIICOT au confiscat aproape 1.500 de pachete de țigări de contrabandă în urma perchezițiilor făcute miercuri la domiciliile suspecților
Procurorii DIICOT au confiscat aproape 1.500 de pachete de țigări de contrabandă în urma perchezițiilor făcute miercuri la domiciliile suspecților

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Craiova au anunțat, joi, destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu țigări netimbrate și reținerea a patru suspecți.
În cursul zilei de miercuri, ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate, însoțiți de jandarmii doljeni, au făcut 13 percheziții domiciliare în județul Dolj, ocazie cu care au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere emise pe numele suspecților.
Cu ocazia perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 29.720 de ţigarete (1.486 pachete de țigăti – n.r.) fără timbru fiscal de marcaj și sumele de 42.310 euro, 31.940 de lei și 596 de lire sterline, sume de bani ce ar putea proveni din comercializarea țigărilor de contrabandă.
Ulterior, după audieri, procurorii DIICOT au dispus reținerea a patru suspecți, care sunt cercetați într-un dosar de contrabandă. „La data de 29 martie 2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Costache Mirela Cristina, Rotaru Toni, Cîrneanu Constantin şi Spânu Sorin Florin, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deţinerea, depozitarea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă“, au precizat anchetatorii.
Oamenii legii au mai explicat că, „în perioada 2016-2017, inculpaţii Costache Mirela Cristiana, Rotaru Toni, Cîrneanu Constantin şi Spânu Sorin Florin au constituit un grup infracțional organizat specializat în domeniul contrabandei cu țigări netimbrate“. Cei patru inculpați urmează să fie prezentaţi în fața magistraților de la Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS