2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLucrările la varianta ocolitoare, în vizorul Ministerului Transporturilor

Lucrările la varianta ocolitoare, în vizorul Ministerului Transporturilor

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ovidiu Flori, s-a aflat săptămâna trecută la Târgu Jiu pentru a inspecta lucrările la varianta ocolitoare a municipiului. Lucrările sunt blocate în mai multe puncte în acest moment, iar anumite componente din infrastructura şoselei au început să se degradeze. Construcţia drumului este blocată de proprietarii de case şi de terenuri nemulţumiţi de preţul oferit de stat pentru a-i despăgubi pe localnici. Şoseaua va avea o lungime de 21 de kilometri şi costă peste 34 de milioane de euro. În mod normal, lucrările trebuie finalizate în toamna acestui an, altfel există riscul pierderii finanţării. Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a precizat că în Gorj este aşteptat după Paşte şi ministrul transporturilor, Răzvan Cuc.
În judeţul Gorj mai sunt probleme cu finalizarea lucrărilor la DN 66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani şi cu finalizarea lucrărilor pe Transalpina. Momentan, se pune în discuţie încheierea deszăpezirii şi redeschiderea traficului rutier. „Gorjul este în atenţia ministerului pentru că sunt în derulare anumite investiţii la drumurile naţionale Există finanţare, dar sunt câteva probleme legat de continuarea lucrărilor. Avem partea de variantă ocolitoare de la Târgu Jiu, unde sunt discuţii cu exproprierile şi cu blocarea lucrărilor. Avem problema din Defileul Jiului, unde sunt discuţii cu cei de la Parcul Naţional în privinţa amenajării unei parcări peste drum de Mănăstirea Lainici. Mai avem probleme în Defileu cu o obşte care deţine terenul unde trebuie construit podul peste râul Jiu. Avem nevoie de finanţare şi începerea lucrărilor la un alt drum important, Târgu Jiu – Baia de Aramă. E o arteră rutieră intens tranzitată de conducătorii auto şi care are nevoie de reabilitare“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS