Numărul copiilor cu probleme medicale a crescut îngrijorător. În Dolj, în numai doi ani, numărul copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) s-a dublat. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj susţin că mulţi din aceşti copii aveau diverse probleme medicale de foarte mult timp, însă părinţii preferau să ţină secret acest lucru. „În momentul în care s-a decis că aceşti copii cu diverse deficienţe care frecventează şcoala au dreptul să primească alocaţie de hrană, foarte mulţi părinţi au început să solicite acest drept. Pentru a beneficia de alocaţie complementară, copiii cu dizabilităţi trebuie să urmeze o formă de învăţământ, altfel primesc doar alocaţia de stat. Astfel, ne-am trezit cu aproape 900 de copii în plus faţă de numărul celor pe care îi aveam înregistraţi în 2015“, a spus Iuliana Gheorghe, inspector şcolar pentru învăţământ special în cadrul ISJ Dolj.
În prezent, în unităţile de învăţământ, atât speciale, cât şi de masă, din Dolj învaţă 1.700 de copii cu cerinţe educative speciale (CES). Dintre aceştia, aproximativ 700 sunt la învăţământul special. În majoritatea unităţilor de învăţământ de masă sunt şcolarizaţi copii cu CES. În Craiova, cei mai mulţi copii cu CES învaţă la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Mihai Viteazul“, Şcoala nr. 39 „Nicolae Bălcescu“, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Şcoala „Lascăr Catargiu“, Şcoala Gimnazială „Decebal“, Şcoala nr. 16, Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu“, Colegiul Tehnic Energetic Craiova. În mediul rural, cei mai mulţi copii cu diverse probleme medicale învaţă la Şcoala Dioşti, la Şcoala Gimnazială Orodel și Şcoala Predeşti. Copiii cu nevoi speciale din județ înscriși în învățământul de masă au foarte multe tipuri de deficienţe (retard mental, autism, hipoacuzie bilaterală, parapareze și tetrapareze, diabet, astm, tumori canceroase, malformații cardiace). Cei mai mulţi dintre ei au deficienţe asociate. „Părintele şi tutorele legal constituit decid pentru copilul lor dacă acesta să urmeze cursurile unei şcoli speciale sau ale unei şcoli de masă. Nu de puţine ori le recomandăm să îi înscrie în învăţământul special, unde copilului să i se dezvolte anumite competenţe și deprinderi, însă părinţii se opun şi atunci îi integrăm în învăţământul de masă“, a completat Iuliana Gheorghe. Accesul copiilor cu dizabilităţi în şcolile publice, cât şi în unităţile de învăţământ speciale se face în baza certificatului de orientare şcolară şi vocaţională, document care în prezent este eliberat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică CJRAE – Dolj.
30 de profesori de sprijin
Deşi numărul copiilor cu CES din Dolj care sunt şcolarizaţi în învăţământul de masă este extrem de mare, la nivelul judeţului sunt doar 30 de profesori de sprijin. „În Craiova, dar şi în localităţile mari din judeţ avem profesori de sprijin. În şcolile speciale nu avem probleme, avem cadre didactice specializate şi tot ce au nevoie elevii, însă pentru învăţământul de masă avem nevoie de sprijin, în special la şcolile de la sate unde învaţă copii cu dizabilităţi. La ei merg profesorii de sprijin din Craiova. Având în vedere însă şi numărul mare de copii cu CES integraţi acum în învăţământul de masă, este nevoie de noi profesori de sprijin“, a adăugat Iuliana Gheorghe.