1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei judeţe din Oltenia, sub Cod Roşu de caniculă

Trei judeţe din Oltenia, sub Cod Roşu de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare de Cod Roşu de temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat pentru mâine, între orele 10.00 şi 21.00. Sâmbătă, 1 iulie, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade, iar în sudul Olteniei și al Munteniei valorile termice vor urca spre 42…44 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În cursul zilei de sâmbătă (1 iulie), în județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și în nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț, disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

În județele Mureș, Harghita, Sibiu, nordul județelor Mehedinți și Gorj și vestul județului Suceava, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

În după-amiaza zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică (1/2 iulie), local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte, mai ales în Carpații Orientali,  instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se vor semnala vijelii, grindină și averse torențiale.
Duminică, 2 iulie, în sudul țării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei vor fi averse torențiale, vijelii și grindină și se vor cumula cantități importante de apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS