4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDetectorul de gaze pune pe jar locatarii de la bloc

Detectorul de gaze pune pe jar locatarii de la bloc

Sunt locatarii de la bloc obligați să-și monteze detectoare de gaze? O întrebare în jurul căreia s-a creat multă vâlvă, dar care nu a oferit un răspuns clar, deși cadrul legal a apărut acum câțiva ani. Unii au spus că este încă o afacere pe spinarea proprietarilor de apartamente, după modelul repartitoarelor de costuri. Alții au explicat că este o măsură preventivă, care poate salva vieți în cazul scurgerii de gaze din conducte. În ultimul timp, președinții de asociații din Craiova duc adevărate lupte cu locatarii pentru a-i convinge să cumpere detectoarele ale căror prețuri variază între 80 și 240 de lei. Reticenți, oamenii nu sunt dispuși să plătească, dar, speriați că li se va tăia alimentarea cu gaze în tot blocul, fac un compromis: cumpără detectoare cu avertizare sonoră și nu cu supapă de blocare, ceea ce, spun specialiștii, nu rezolvă problema în cazul unei defecțiuni la instalația de gaz. Revenind la întrebarea de la început: da, sunt obligatorii, dar în anumite condiții. De exemplu, dacă ai tâmplărie PVC cu geam termopan. 

Un locatar din Craiova a văzut luna trecută, la avizierul din scara blocului, că avea de plată, pe lângă tradiționala întreținere lunară, circa 230 de lei. A întrebat la asociația de proprietari pentru ce sunt acești bani. „Pentru detectorul de gaz care se va monta în apartament“, a venit răspunsul. „Și dacă nu vreau să montez? Eu nu am centrală termică“, a spus el. „Aveți tâmplărie PVC cu geamuri termopan? Atunci e obligatoriu“, i s-a spus. Ca el, mulți craioveni nu știu ce prevede legea în acest domeniu, deși normativele tehnice care reglementează exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale sunt în vigoare de ani de zile, iar furnizorul de gaze a avertizat mereu că verificarea instalației de gaze trebuie făcută la cel mult doi ani.

Cum funcționează sistemul

Potrivit procedurii privind verificările și reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale aprobate în decembrie 2015, deținătorii de aparate „consumatoare de combustibili gazoşi“, adică tot ceea ce este conectat la conducta de gaze, trebuie să facă verificarea tehnică a instalației la interval de cel mult doi ani sau ori de câte ori apar defecțiuni. Procedura a fost aprobată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. „Verificarea tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale se realizează: a) periodic, la maximum 2 ani; b) la cererea clientului final. Revizia tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale se realizează: a) periodic, la maximum 10 ani; b) după întreruperea utilizării instalației de utilizare pentru o perioadă de timp mai mare de 6 luni; c) după orice eveniment care ar fi putut afecta instalația de utilizare; d) la cererea clientului final. (4) Verificarea tehnică a instalației de utilizare a gazelor naturale, prevăzută la alin. (2) lit. a), precum și reviziile tehnice ale instalației de utilizare, prevăzute la alin. (3) lit. a), b) și c), sunt obligatorii pentru toți clienții finali“, se arată la articolul 3 al Procedurii ANRE. Verificarea instalației se face de către firme agreate tot de ANRE. Ele sunt cele care stabilesc dacă proprietarul apartamentului trebuie să-și monteze detector de gaze sau nu. În tot acest proces de verificare, un rol important îl au și președinții sau administratorii asociațiilor de proprietari. Ei trebuie să-i convingă pe locatari să plătească pentru montarea detectoarelor și să cheme o firmă agreată de ANRE. Dacă nu angajează respectiva firmă, verificarea nu este făcută în termenul de doi ani, iar în bloc are loc o explozie din cauza defecțiunilor apărute la instalația de gaze a unuia sau mai multor apartamente, ei pot fi trași la răspundere civil și penal pentru neglijență. Responsabili sunt și proprietarii care prin procesul- verbal de verificare au fost înștiințați de firmă că trebuie să-și monteze detectoare și refuză acest lucru. Ce se întâmplă în această situație? Intervine furnizorul de gaze, care, pentru a preveni un posibil incident, întrerupe furnizarea cu gaz a întregului bloc chiar dacă un singur proprietar nu și-a montat detectorul. În felul acesta, problema rămâne să fie rezolvată „între vecini“.

Obligatorii din 2008, dar pe hârtie

Discuții aprinse sunt, însă, în jurul condițiilor care impun montarea lor. Pentru a lămuri situația, GdS a solicitat un punct de vedere chiar ANRE. Autoritatea susține că detectoarele nu sunt obligatorii din start și că totul depinde de firmele care fac verificarea. Numai că acestea au tot interesul să propună montarea dispozitivelor, deoarece astfel câștigă bani. Președinții de asociații insistă și ei pentru montarea lor, speriați să nu apară o tragedie în blocurile din asociație fără să fie acoperiți de hârtii sau sunt pur și simplu interesați sau cointeresați în acest sens.
În răspunsul trimis GdS, ANRE face o scurtă istorie a cadrului legal care reglementează modul de utilizare a gazelor naturale în clădiri, informații pe care oricine le poate analiza în detaliu. „Obligativitatea montării detectoarelor de gaze a apărut pentru prima dată în cadrul prevederilor pct. 8.3 din Normele tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin Anexa 1 la Ordinul M.E.C nr. 58/2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 bis din 27 februarie 2004, cu modificările și completările ulterioare. În prezent, sunt în vigoare dispozițiile Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 5/2009, cu modificările și completările ulterioare“, se arată în preambulul răspunsului de la ANRE care continuă astfel: „prin Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 713/2004 (…) prevederile pct. 8.3 din Normele Tehnice privind proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, mai sus precizate, au fost modificate după cum urmează: «Toate încăperile în care se montează aparate de utilizare a gazelor naturale se prevăd cu suprafeţe vitrate, sub formă de ferestre, luminatoare cu geamuri, uşi cu geam sau goluri, toate la exterior sau spre balcoane ori spre terase vitrate cu suprafaţa minimă totală de: – 0,03 mp pe mc de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat; – 0,05 mp pe mc de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din zidărie.(…)»”.

ANRE: Decizia aparține firmei

Autoritatea precizează că „începând cu anul 2008, este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale pentru încăperile în care sunt aparate de utilizare a gazelor naturale şi suprafeţele vitrate necesare, conform prezentelor norme, sunt parţial sau în totalitate constituite din geamuri cu grosimea mai mare de 4 mm sau din geamuri de construcţie specială (securizat, termopan etc.), etc.(…) montarea detectoarelor de gaze naturale se realizează în situațiile în care condițiile tehnice nu mai corespund cu documentația tehnică avizată în baza cărora au fost realizate operațiunile de recepție tehnică și punere în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale. Altfel spus, în situația în care condițiile tehnice incidente la momentul punerii în funcțiune a instalației de utilizare, respectiv tâmplăria ferestrelor, suprafețele vitrate, delimitarea încăperilor și grilele de ventilație nu mai corespund caracteristicilor de la momentul punerii în funcțiune a instalației, se impune montarea detectoarelor de gaze naturale“. Mai simplu spus, dacă ai geam termopan sau dacă ai mutat bucătăria pe balcon detectorul este obligatoriu. Și, totuși, aici apare o întrebare. Cum se poate dovedi că s-au modificat condițiile tehnice atât timp cât instalațiile au fost puse în funcțiune acum 40-50 de ani, când termopanul nu exista, iar în procesele-verbale nu se specifică felul tâmplăriei și al geamurilor? Teoretic, un proprietar poate susține că el a avut termopane montate încă din anul 1970.

Detectoare care fac gălăgie, dar nu salvează vieți

ANRE face apoi două precizări care se contrazic. 1. „De reținut este faptul că montarea detectorului automat de gaze este obligatorie doar în situația în care operatorul economic autorizat ANRE constată, în urma verificării sau a reviziei tehnice a instalației de utilizare, că nu sunt îndeplinite condițiile tehnice de funcționare în siguranță a instalației de utilizare a gazelor naturale“. 2. „În acest context, consideram că, în situaţia în care instalaţia de utilizare a gazelor naturale a fost proiectată, executată, recepţionată şi pusă în funcţiune anterior intrării în vigoare a prevederilor Normelor Tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, aprobate în Ordinul MEC nr. 58/2004, precum și a Normelor tehnice aprobate prin Ordinul ANRE nr. 5/2009, cu modificările și completările utlerioare, şi, în prezent, nu sunt efectuate modificări față de documentația tehnică inițială, operatorul economic autorizat ANRE care efectuează verificarea şi/sau revizia tehnică analizează situaţia locală şi decide, în consecinţă, dacă respectiva instalație de utilizare funcționează în condiții de siguranță, luând în considerare prevederile legale în baza cărora a fost întocmită și avizată documentația inițială“. Cu alte cuvinte, pe de o parte firma decide dacă trebuie montat detectorul pe baza condițiilor tehnice de funcționare în siguranță (termopane, PVC), pe de altă parte, dacă instalația nu a fost modificată nu se impune montarea lui. În oricare dintre situații, ANRE consideră că decizia finală aparține firmei de montat dectoare. GdS a discutat cu reprezentantul unei firme din Craiova, iar răspunsul său a fost tranșant: ai termopan, ești obligat să montezi detectorul. „Normativul spune clar că aceste detectoare trebuie montate dacă vechile ferestre au fost înlocuite cu tâmplărie PVC și geam termopan. Problema este că, după ce sunt cu greu convinși, majoritatea locatarilor aleg să monteze doar detectoare cu avertizare acustică“, a explicat Ion Cauc, reprezentantul firmei.
Și acum ajungem la cea mai mare problemă legată de detectoarele de gaze: tipul lor. Strânși cu ușa, proprietarii aleg să monteze detectoare cu avertizare sonoră, dar care nu întrerup automat alimentarea în cazul unor scurgeri de gaze. Motivul este simplu: sunt de trei ori mai ieftine. Își ating ele scopul? Conform normativului, NU. „Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat, tip termopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4 ) în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere (electroventil) a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi“. Deci, detectorul trebuie să întrerupă alimentarea cu gaze nu doar să avertizeze acustic. De acest lucru se plânge și Ion Pătrulescu, președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari din Craiova, totodată președinte de asociație. El spune că locatarii nu înțeleg pericolul la care se expun. „Nimeni nu îi poate obliga să le monteze chiar dacă firma de verificare spune acest lucru, dar este pericol maxim. Cu cât le montează mai repede cu atât mai bine. Cât costă viața? Temei legal nu este să-i obligăm să monteze (singura presiune este tăierea alimentării cu gaz de către furnizor – n.r.). Majoritatea își montează doar detectoare cu avertizare sonoră fără supapă de blocare“ a declarat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS