2.3 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul din Devesel şi alte două persoane, trimişi în judecată

Primarul din Devesel şi alte două persoane, trimişi în judecată

(Foto: radio-amor.ro)
(Foto: radio-amor.ro)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului comunei mehedinţene Devesel, Fabian Laurenţiu Costel Drocan (foto), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Tot în acest dosar a fost inculpat şi Ion Eugen Miţaru, conducător auto la Primăria comunei Devesel, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în declarații, ambele în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada 2008 – 2012, Ion Eugen Mițaru i-a indus în eroare pe reprezentanții APIA Mehedinți prin prezentarea cu rea-credință a unor documente false (documente incomplete, adeverințe și declarații false) care atestau faptul că acesta deține în proprietate/folosință terenuri agricole situate pe raza mai multor localități din județul Mehedinți, obținând astfel pe nedrept suma totală de 796.565 de lei, fonduri europene.
În cursul anului 2009, primarul Drocan i-a indus în eroare pe reprezentanții APIA Mehedinți prin prezentarea cu rea-credință a unor documente false (documente incomplete, adeverințe și declarații false) care atestau faptul că acesta deține în proprietate/folosință terenuri agricole situate pe raza localității Devesel, obținând astfel pe nedrept suma totală de 111.282 de lei, fonduri europene.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Mehedinți s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele acordate în anul 2009 lui Fabian Laurențiu Costel Drocan – 111.282 de lei și în perioada 2008 – 2012 lui Mițaru Ion Eugen – 796.565 de lei.
Din verificările efectuate a rezultat că inculpații Drocan Fabian Laurențiu Costel și Mițaru Ion Eugen nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile și/sau imobile impozabile, prin urmare nu au fost instituite măsuri asigurătorii în cauză.

Alte documente false, alt inculpat

De asemenea, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată şi pe Ştefan Unguru, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada 2009 – 2014, Ştefan Unguru a depus la APIA – Centrul Județean Mehedinți mai multe documente false prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 53,40 ha teren agricol pe care nu o deținea în totalitate, în comuna Devesel.
Prin aceste demersuri, mehedinţeanul a obținut pe nedrept sprijin financiar nerambursabil în sumă de 239.831 de lei.
Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că inculpatul nu figurează înscris în Registrul Agricol al comunei Devesel cu vreo suprafață de teren, iar adeverințele pe care acesta le-a folosit pentru a obține sprijin financiar nerambursabil de la APIA pentru campaniile 2009-2014 sunt false și nu au fost eliberate de primăria comunei respective.
Totodată, a rezultat faptul că sumele de bani primite cu titlu de subvenții în agricultură au fost folosite de inculpatul Unguru Ștefan în interes propriu (la magazine, pentru plata unor servicii hoteliere, la cazinouri etc.) sau au fost extrași cash de la ghișeu sau de la bancomate, multe din acestea situate în afara țării.
De altfel, din verificările efectuate a rezultat faptul că inculpatul Unguru Ștefan și-a petrecut o mare parte din timp (perioada 2009-2014) în afara țării, fiind chiar condamnat de instanțe din Italia pentru infracțiuni de folosire a minorilor pentru cerșetorie sau proxenetism.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Mehedinți s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 239.831,22 de lei, reprezentând subvenții încasate necuvenit de Unguru Ștefan pentru perioada 2009-2014.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Mehedinți cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS