-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjVarianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, blocată

Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, blocată

Întârzie întocmirea planurilor parcelare pentru varianta ocolitoare a oraşului Târgu Jiu
Întârzie întocmirea planurilor parcelare pentru varianta ocolitoare a oraşului Târgu Jiu

Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu bate pasul pe loc nu numai în privinţa lucrărilor în anumite puncte, ci şi în privinţa întocmirii documentaţiilor. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, instituţia avea încheiate cinci contracte pentru întocmirea planurilor parcelare la obiectivul amintit. Niciunul din cele cinci contracte nu a fost finalizat până acum, deşi inclusiv lucrările de construire a şoselei ar fi trebuit să fie gata. Edilul din Târgu Jiu a declarat că a discutat cu specialiştii din cadrul instituţiei, pentru a grăbi finalizarea documentaţiei respective. În acest sens, cel puţin pe o anumită zonă se va lucra inclusiv cu angajaţi din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Romanescu speră ca în lunile de iarnă în care nu se pot executa lucrări în aer liber să poată fi încheiate planurile parcelare necesare pentru completarea documentaţiei. „În momentul acesta sunt cinci contracte care au fost încheiate de Primăria municipiului Târgu Jiu pentru realizarea planurilor parcelare în perioadele anterioare. Din păcate, niciunul dintre ele nu a fost finalizat. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii din cadrul primăriei, cel puţin pe o anumită zonă vom lucra cu specialiştii din cadrul primăriei. Pe noi ne interesează să facem în aşa fel încât planurile parcelare să le putem face în perioada următoare. Ne vom putea încadra în perioada lunilor decembrie – ianuarie – februarie, când lucrările vor fi suspendate probabil din cauza vremii“, a declarat Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu.

Buget de 151 de milioane de lei

Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu sunt realizate de firma italiană COLLINI LAVORI SpA. Valoarea contractului este de 151.211.642 lei fără TVA. Lungimea şoselei este de peste 20 de kilometri. Perioada de execuţie era de 24 de luni, însă lucrările au fost blocate de proprietarii de terenuri. Au fost dificultăţi mari în privinţa realizării exproprierilor. În prezent, lucrările mai sunt blocate într-un singur punct, de către un notar din Târgu Jiu, nemulţumit de cuantumul despăgubirilor acordate de stat. Este vorba de o decizie a Tribunalului Gorj, care a fost contestată de juriştii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră. Procesul este în prezent pe rolul instanţei de judecată, în aşteptarea unui termen pentru analizarea apelului. Până atunci, utilajele nu au voie să intre pe terenul notarului respectiv.

Nu se mai ştie care e termenul pentru finalizarea lucrărilor

Centura ocolitoare a municipiului va fi construită pe DN 66, care traversează Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN 67D. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, contractul trebuia executat în 24 de luni. Ulterior, au fost avansate mai multe termene privind finalizarea lucrărilor, ultimul fiind sfârşitul acestui an. Proiectul presupune realizarea unei variante de ocolire atât prin estul oraşului, cât şi prin vestul acestuia: varianta est (cei mai mulți kilometri de centură) va asigura legăturile pe partea de est între Filiaşi (DN 66), Râmnicu Vâlcea (DN 67) şi Petroşani (DN 66) și are o lungime de 14,9 km. Varianta vest asigură legăturile pe partea de vest între Filiaşi (DN 66), Drobeta Turnu Severin (DN 67) și Băile Herculane (DN 67D) și are o lungime de 5 km. În proiect sunt cuprinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67. Centura va fi construită pe DN 66, care traversează Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN 67D, incident în nord-vest.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS