4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJudecătoarea mituită de Dinel Staicu, eliberată condiţionat

Judecătoarea mituită de Dinel Staicu, eliberată condiţionat

Fosta judecătoare Cârstoiu a fost eliberată condiționat după ce a executat aproape doi ani  și jumătate din pedeapsa primită
Fosta judecătoare Cârstoiu a fost eliberată condiționat după ce a executat aproape doi ani și jumătate din pedeapsa primită

Magistrații Tribunalului Prahova au hotărât, săptămâna trecută, să o elibereze condiționat din penitenciar pe fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu, condamnată la șapte ani de închisoare pentru o mită de peste 600.000 de euro primită de la omul de afaceri craiovean Dinel Staicu.

Fostă judecătoare la Curtea de Apel București, Veronica Cârstoiu a fost acuzată a primit aproximativ 630.000 de euro mită de la omul de afaceri Dinel Staicu pentru a-i anula acestuia pedeapsa de șapte ani primită în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).
În urma anchetei, procurorii DNA au stabilit că banii au ajuns la judecătoare prin intermediul lui Marian Staicu, fratele lui Dinel, dar şi al altei inculpate din acest dosar, Ioana Popescu. Ulterior, judecătoarea Cîrstoiu şi colegii săi s-au pronunţat în favoarea lui Dinel Staicu, anulând pedeapsa definitivă de şapte ani de închisoare dată lui Dinel Staicu de Curtea de Apel Bucureşti în aprilie 2011.
Șpaga ar fi trebuit să fie mult mai mare, însă la magistrata Curții de Apel București a ajuns puțin peste jumătate din bani. „Anterior pronunțării deciziei, Dascălu Adriana a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 de euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 de euro și, respectiv, la 1.500.000 de euro. Din banii pretinși, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 de euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor. Pentru a disimula originea ilicită a banilor primiți (suma de aproximativ 630.000 de euro) judecătoarea Cîrstoiu Veronica a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiți sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în București, la prețul de 636.642 de lei)“, au reținut procurorii DNA.

Șapte ani de închisoare pentru șpaga lui Dinel

Cei nouă inculpați din acest dosar – fraţii Dinel şi Marian Staicu, magistrata Veronica Cîrstoiu, fiul acesteia, Florin Cergan, dar şi de Adriana Dascălu, Lucian Băgia, Giorgel Zgăbei, Ioana Popescu şi Marilena Cucianu – au fost trimiși în judecată la sfârșitul anului 2013.
Cinci dintre ei, – Dinel şi Marian Staicu, Ioana Popescu, Adriana Dascălu şi Giorgel Zgăbei – şi-au recunoscut faptele pentru a avea parte de pedepse mai blânde, iar în mai 2014 au și fost condamnați de Curtea de Apel Constanța. Dinel a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare, Ioana Popescu – la un an şi patru luni de închisoare, iar Marian Staicu şi Adriana Dascălu au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Giorgel Zgăbei, ultimul dintre cei cinci inculpaţi, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. A urmat apelul, iar în septembrie, anul trecut, Curtea Supremă a hotărât să-i mărească pedeapsa lui Dinel Staicu la cinci ani de pușcărie, hotărârea fiind definitivă.
Restul inculpaților care nu și-au recunoscut faptele – Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, Marilena Cucianu și Lucian Băgia – au fost judecați în continuare. Inițial, în martie 2015, Veronica Cârstoiu a primit o condamnare de cinci ani închisoare la Curtea de Apel Constanța, pedeapsa fiind mărită la șapte ani de închisoare în iunie 2016, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți. În plus, inculpata a fost obligată să achite statului sumele de 490.000 de euro şi 156.351 de lei. Din pedeapsa primită a fost scăzută perioada petrecută de inculpată în arest preventiv (9 august 2013 – 2 septembrie 2014).

Eliberată după aproape doi ani și jumătate de pușcărie

Luna trecută, Comisia de individualizare a pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Târgșor a solicitat instanței de judecată eliberarea condiționată a condamnatei, acțiunea fiind respinsă de Judecătoria Ploiești pe 28 septembrie. Hotărârea instanței a fost contestată de Cârstoiu, iar pe 17 octombrie, Tribunalul Prahova i-a admis acțiunea și a dispus eliberarea condiționată a inculpatei. În total, cu tot cu arestul preventiv, condamnata a executat doi ani și cinci luni din pedeapsa stabilită de Curtea Supremă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS