2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPersoanele pensionate anticipat parțial pot cere majorarea pensiei

Persoanele pensionate anticipat parțial pot cere majorarea pensiei

Începând de azi, pot depune la Casa Județeană de Pensii Dolj cereri pentru recalcularea pensiei persoanele care au fost pensionate anticipat parțial (deci cu penalizare) în perioada 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016. Doar celor care depun cerere le vor fi recalculate pensiile și le va fi scăzut procentul de penalizare. Pensiile mărite vor fi primite în luna următoare depunerii cererii.

Aproximativ 1.000 de doljeni care sunt pensionați anticipat parțial au posibilitatea să își majoreze pensia pe care o vor încasa de acum încolo, dacă solicită în scris acest lucru la Casa Județeană de Pensii (CJP) Dolj și dacă se încadrează în condițiile Legii 216/2017 publicată recent și care intră în vigoare astăzi. Astfel, „persoanele care au ieșit la pensie anticipată parțial în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 și nu au îndeplinit condițiile de pensie la limită de vârstă până pe 23 noiembrie 2017 trebuie să își depună cereri de recalculare a pensiei anticipate parțial. Ei au avut o penalizare mai mare pentru că au ieșit la pensie anticipat și erau cumva dezavantajați față de cei care au ieșit la pensie anticipată parțial după data de 16 iulie 2016, când a scăzut destul de mult procentul de penalizare“, a declarat directoarea CJP Dolj, Daniela Licu.
Pensiile se vor majora doar pentru cei pensionați anticipat parțial care depun cereri de recalculare, în virtutea Legii 216/2017. Drepturile de pensie majorate vor fi primite în luna următoare celei în care s-a depus cererea, a informat directoarea CJP Dolj, Daniela Licu. Pensionarii care se încadrează în situația prezentată mai sus trebuie să se prezinte la sediul Casei de Pensii cu o copie a cărții de identitate și o copie a ultimei decizii de pensionare. Reprezentanții Casei de Pensii avertizează bătrânii să fie foarte atenți, să nu depună cereri pe această lege dacă nu îndeplinesc aceste condiții. De exemplu, dacă persoanele au fost pensionate anticipat în acest interval, deci fără să aibă vreo penalizare aplicată la pensie, atunci ele nu au de ce reducere de penalizare să beneficieze, astfel că nu trebuie să se aștepte să li se majoreze pensia, pe acest considerent.

Penalizarea scade de la 45% la 30%

Procentul de penalizare scade de la 45% la 30%, pentru cei care s-au pensionat anticipat parțial în intervalul 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016 (persoane pensionate cu cinci ani inainte de vârsta standard), deci pentru unele dintre persoanele care se încadrează în prevederile noii legi, creșterea pensiei poate fi consistentă, a explicat directoarea CJP Dolj, Daniela Licu. Penalizarea de 30% din drepturile de pensie nu se micșorează gradual pe fiecare an care trece, ci dispare doar când persoana împlinește vârsta la care se pensionează definitiv.
Persoanele care au cu peste opt ani vechime mai mult decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege și au mai puțin de cinci ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare se pot pensiona anticipat, fără nicio penalizare.

Pensionarii pe caz de boală și cei pensionați anticipat pot lucra, dar nu cu salariu

Prin noul act normativ care modifică legea pensiilor se prevede o schimbare importantă pentru cei care nu aveau până acum dreptul să cumuleze și pensia de invaliditate, și cea anticipată sau cea anticipată parțial cu alte venituri. „Persoanele pensionate încadrate în grad de invaliditate, cele care beneficiază de pensie anticipată sau anticipată parțial au dreptul, de la 23 noiembrie 2017, să realizeze venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, respectiv din drepturi de autor și activități conexe“, a precizat directoarea CJP Dolj, Daniela Licu. Pot să încaseze venituri de natură profesională, altele decât din salarii, persoanele pensionate care lucrează pentru instituții internaționale. De asemenea, persoanele aflate în grad de invaliditate sau pensionate anticipat și anticipat parțial care sunt membri ai PFA-urilor (persoane fizice autorizate), ai întreprinderilor individuale (II-uri), ai întreprinderilor familiale (IF-uri), administratori sau manageri care au contract de management pot să obțină alte venituri în afara pensiei dacă acele venituri nu provin din salariu, adică nu sunt trecute într-un contract individual de muncă. Până acum, le era interzis prin lege pensionarilor cu gradul I și II de invaliditate să cumuleze pensia cu salariul, la fel și persoanelor pensionate anticipat și anticipat parțial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS