Pe câinele meu, un Saint-Bernard de 80 de kile, îl cheamă Steluță. Atunci când îl chem, îl strig: aici! La care câinele vine sau nu vine. De obicei, nu. Dar nu pot ști niciodată ce se va întâmpla. A face presupuneri despre acțiunile viitoare ale unui individ, fie el și câine, este riscant. Statistic poți să presupui, dar asta nu-ți dă siguranța întâmplărilor care se vor produce. Nu te scutește de mușcături.
Mitingurile de la sfârșit de săptămână sunt și ele niște întâmplări. Chiar dacă chemările sunt cuantificabile și ferme, răspunsurile sunt aleatorii. Mișcarea este spontană și nu poate fi controlată. Participarea ține de o grămadă de factori, de la metabolismul fiecăruia la țâfna guvernanților. Asta e și frumusețea jocului. Puterea nu va ști niciodată ce se va întâmpla data viitoare, vor fi 100, 1.000 sau 1 milion de oameni în stradă, cine poate ghici viitorul? Nimeni, și asta cred că le dă o senzație de teamă, de nesiguranță, și cred că, pe undeva, asta-i lovește cel mai tare. Nu pot să controleze Strada neîregimentată. Pe oamenii care protestează nu-i unește un lucru care li se dă sau care nu li se dă, îi unește un ideal. Ideal care, pe unii, acum nu îi interesează. Ei, cei care stau la o gogoașă și un vin fiert, cred că nu îi afectează. Mulți, prea mulți oameni pe lături privind coloana de protestatari de parcă ar vedea extratereștri. N-avem capete cu țugui, nu suntem omuleții verzi.
Am întâlnit la proteste oameni care nu au grija zilei de mâine, oameni care muncesc pe rupte, dar care au, oameni bogați. Pe ei, impozitul mai mic sau mai mare, TVA-ul mai mic sau mai mare, că intră Dragnea la pușcărie sau nu mai repede, chiar nu ar trebui, fundamental, să îi intereseze. Și atunci, ce-i mâna pe ei în stradă? După logica stomacului, nimic. Aflăm că există oameni pentru care etică, morală, libertate, democrație nu sunt vorbe în vânt. Oameni care vor ca în jurul lor să fie curat, să dispară dominația nonvalorilor constituite în găști numite partide, al căror singur scop este propriul bine, propria bunăstare. E un joc de sumă nulă, ca să îți pui în buzunare trebuie să iei din alte buzunare. Ca să umpli buzunarele acoliților, ale clientelei politice, ale masei de manevră care te ajută să câștigi alegeri, să ai acces la resurse, trebuie să iei de undeva. De unde? De la cei care muncesc și care mereu pierd, care niciodată nu câștigă.
Această Putere nu e interesată ca oamenii să fie educați, ca oamenii să înțeleagă că votul este arma supremă care trebuie folosită. Această Putere, PSD+ALDE, spune că votul legitimizează. Ea spune că în urma unui vot acordat poate să facă orice. Dar atunci când o putere „legitimă“ sare peste cal, și așa este cazul acum, când această coaliție aflată la guvernare nu face altceva de un an de zile decât să încerce să-și protejeze penalii, trebuie să se întâmple ceva. Ceva-ul este deocamdată protestul.
Măsurile antieconomice pe care, cu multă sârguință, acest guvern le-a pregătit și acest parlament le va consolida, îi va traversa trotuarul și pe cei al căror ideal suprem e o gogoașă combinată cu o cană de vin fiert. Care acum stau și întreabă: de ce dracu protestează ăștia?
Da, la întrebarea pentru cine bat clopotele (?), răspunsul era: pentru tine bat.
Noi suntem voi și voi sunteți noi, doar că puțin decalați. De ce am ieșit acum? Hai să zicem că ne facem datoria față de propria oglindă. Ca să ne placă ce vedem în ea. Și poate se mai uită și vreun copil, nepot, părinte…
