7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmendaţi pentru că au parcat pe trotuar

Amendaţi pentru că au parcat pe trotuar

Polițiștii olteni, având drept sursă de informare fotografiile postate de diverse persoane pe Facebook, au desfășurat zilele trecute o acțiune care i-a avut în prim-plan pe șoferii ce parchează neregulamentar.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au reperat patru autoturisme parcate pe trotuar, șoferii fiind amendați cu 435 de lei fiecare. Șoferii au motivat că nu au știut că legislația în domeniu a suferit modificări și că nu mai au voie să parcheze pe trotuar chiar dacă lasă spațiu și pietonilor.
„Întrucât persoanele sancționate au invocat faptul că nu au avut cunoștință despre faptul că este interzis să parcheze în astfel de condiții, aducem la cunoștință cetățenilor faptul că necunoașterea legislației nu îi absolvă de răspundere.
Totodată, reamintim conducătorilor auto faptul că prevederile articolului 142, lit. n din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a fost modificat în sensul că «este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări în acest sens, respectiv indicatoare sau marcaje rutiere specifice» (cu avizul prealabil al Poliției Rutiere)“, țin să informeze reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Unul dintre autoturismele suprinse pe trotuar era urcat pe trotuarul din centrul orașului, chiar lângă terasa de la Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ din Slatina, în timp ce un alt șofer a urcat cu mașina pe trotuarul din fața Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Vechile reglementări stipulau că „este interzisă oprirea voluntară, pe trotuar, dacă nu se asigură un spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor“. Acum dacă pe trotuar nu sunt marcate locuri de parcare sau nu există un indicator în acest sens, șoferii care se încumetă totuși să parcheze sunt pasibili de sancțiuni care înseamnă două-trei puncte amendă și două puncte penalizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS