Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei doljene Ghercești, dar și a fostului viceprimar și a doi foști funcționari din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCEP) Craiova. Toți sunt acuzați că, înainte de alegerile locale din iunie 2012, au „aranjat“ mutarea în comună a peste 500 de persoane „în scopul câștigării alegerilor“, după cum susțin anchetatorii. Unul dintre inculpați, un fost inspector de la Buletine, a mai fost condamnat în alte două dosare asemănătoare.
Cercetările în acest dosar au fost începute de anchetatori încă din 2012, după ce s-a aflat că peste 500 de persoane au obținut nu tocmai legal vize de flotant în comuna doljeană Ghercești. Și asta înainte de alegerile locale din iunie 2012.
Gazeta de Sud a prezentat în mai multe rânduri un fenomen ciudat înregistrat înainte de alegeri în unele comune doljene, în care sute de persoane își stabilesc reședința în baza unor vize de flotant. În condițiile în care o comună se „îmbogățește“ cu un număr de persoane ce reprezintă 10-15% din populația localității, apare suspiciunea că acestea pot face diferența în ziua votării.
Procurorii craioveni au stabilit că, înainte de alegerile din iunie 2012, în numai cinci luni, s-au mutat în Ghercești nu mai puțin de 526 de persoane, adică o treime din cetăţenii care s-au prezentat la vot.
Potrivit informațiilor făcute publice de Autoritatea Electorală Permanentă, la alegerile de pe data de 10 iunie 2012, în comuna Ghercești au fost înscrise pe liste 1.952 de persoane, iar la urne s-au prezentat 1.697 (86,94%). Alegerile au fost câștigate de Cornel Păpăroiu (PSD), care a obținut 800 de voturi, iar pe locul doi s-a situat viceprimarul comunei, liberalul Aurel Stan (PNL), cu 682 de voturi.
Ancheta făcută în acest dosar a scos la iveală faptul că atât Păpăroiu, cât și Stan, au adus votanți în comună cu ajutorul a doi funcționari din cadrul SPCEP Craiova.
Votanții flotanți din Ghercești
Să vedem ce au reținut procurorii craioveni în acest dosar, în care patru inculpați sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
În ianuarie 2012, primarul Cornel Păpăroiu, „intenționând să candideze la alegerile locale din data de 10 iunie 2012, a luat hotărârea infracțională de a mări artificial numărul alegătorilor prin obținerea unor vize de reședință în comuna Ghercești pentru mai multe persoane – prieteni, rude sau persoane care dețineau în comună imobile, dar domiciliau în Craiova -, în scopul câștigării alegerilor locale“, au precizat procurorii craioveni în rechizitoriul întocmit. În total, Păpăroiu, ajutat de mai multe persoane, ar fi „aranjat“ mutarea în comună a unui număr de 179 de votați. Anchetatorii au probat faptul că, înaintea alegerilor din iunie 2012, edilul Păpăroiu a avut nu mai puțin de 19 convorbiri telefonice cu Marius Gabriel Smaranda, pe atunci angajat în funcția de inspector la SPCEP Craiova, „pentru ca acesta să ateste prin propria semnătură că aceste persoane s-au prezentat în fața sa, atât la depunerea, cât și la ridicarea actelor de identitate“, mai spun anchetatorii.
Nici viceprimarul Aurel Stan nu a fost străin de aceste lucruri, s-a mai stabilit în urma anchetei. Acesta ar fi apelat la fratele său și la un verișor, dar și la alte cunoștințe, „ca să convingă diferite persoane să obțină vize de reședință în comuna Ghercești pentru a-l sprijini cu voturi la alegerile locale“, au mai reținut procurorii craioveni. Aurel Stan mai este acuzat că a semnat un număr de 320 de adeverințe eliberate de Primăria Ghercești, fără a avea acest drept. În final, procurorii craioveni au susținut că Păpăroiu și Stan nu ar fi reușit să facă aceste lucruri fără ajutorul a doi funcționari de la SPCEP Craiova.
„Activitatea infracțională a inculpaților și-a atins scopul datorită inculpaților Smaranda Marius Gabriel și Gușe Elena Alina, care, în perioada premergătoare a alegerilor locale din iunie 2012, au primit, verificat, înregistrat și actualizat un număr de 526 de cereri fără a verifica corespondența fizionomiei solicitantului cu fotografia din actul de identitate prezentat, fără a verifica documentele prezentate și certitudinea datelor înscrise de solicitant“, au mai reținut anchetatorii. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova la sfârșitul lunii februarie, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.
Întrebat despre această situație, Cornel Păpăroiu, care a câștigat alegerile și în iunie 2016, a precizat pentru GdS că este reprezentat de un avocat și nu discută probleme care țin de ancheta penală.
Două condamnări pentru Smaranda
Același Smaranda Marius Gabriel a fost condamnat deja în două dosare penale asemănătoare. În comuna Ghindeni, tot înainte de alegerile locale din 2012, s-au mutat peste 50 de persoane. Anchetatorii au reținut că totul a fost pus la punct de consilierul local Gabriel Dobrița, care a hotărât să candideze la funcția de primar. „Apreciind că pentru a câștiga alegerile are nevoie de susținerea mai multor persoane, inculpatul a luat hotărârea de a determina diverse rude, prieteni și membri ai familiilor acestora, care aveau domiciliile pe raza altor localități, să își stabilească reședința la un imobil pe care îl deținea în comuna Ghindeni pentru a-l putea vota. În acest sens, inculpatul i-a determinat personal sau prin intermediul unor membri ai familiilor lor pe mai mulți martori (56 de persoane) să se deplaseze personal sau să îi remită cărțile de identitate pentru a se deplasa la SPCEP Craiova și a obține înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței în comuna Ghindeni“, au reținut anchetatorii. Vizele de flotant au fost eliberate de Marius Gabriel Smaranda, în calitatea sa de inspector la SPCEP Craiova. La începutul lunii decembrie 2017, Smaranda a fost sancționat cu o amendă administrativă de 1.000 de lei.
În septembrie 2016, Smaranda era trimis în judecată în alt dosar, unul în care a fost acuzat că a eliberat alte 177 de vize de flotant în comuna Mischii, cu încălcarea legii.
Pe 20 decembrie, anul trecut, Smaranda a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual în formă continuată. Cele două sentințe nu sunt definitive și au fost deja atacate cu apel.
Zeci de vize de flotant la câteva adrese
În dosarul votanților din Ghercești, procurorii craioveni au solicitat informații funcționarilor de la Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, care au explicat unde s-au mutat cele peste 500 de persoane.
De exemplu, pentru numai două adrese din comuna Ghercești au fost eliberate 60 de vize de reședință, câte 30 pentru fiecare adresă. Alte 95 de persoane s-au mutat la 15 adrese, iar alte 95 de persoane au obținut vize de reședință la alte zece adrese.