2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStrada Râului stă să se surpe. Constructorul se organizează

Strada Râului stă să se surpe. Constructorul se organizează

Strada Râului din Craiova, la care a lucrat SC Tel Drum SA Alexandria, continuă să se degradeze de la o zi la alta, transformându-se într-un real pericol pentru șoferi. Denivelări, guri de canal care stau să se prăbușească, balize care te avertizează că te afli în preajma unei gropi periculoase, și zone întinse cu asfalt lăsat. De fisurile și crăpăturile apărute în asfalt și colmatate de câteva ori până acum nu are rost să mai aducem aminte, pentru că ele fac parte din „peisaj“ dinainte de recepția lucrărilor. Între timp, problemele s-au agravat, iar strada stă parcă să se surpe în câteva locuri. Pe sensul de mers spre Brestei, în dreptul a trei intersecții, unde se află și guri de canalizare, asfaltul a luat-o serios la vale. Cea mai periculoasă intersecție este cea cu strada Dealul Spirei, unde ai senzația, ca șofer, că te afunzi într-o prăpastie. O situație similară se întâlnește și la intersecția cu strada Dr. Victor Papillian, la fel și la cea cu strada Morii. Aici, asfaltul s-a lăsat cu luni bune înainte ca strada Râului să fie recepționată (iunie 2016), dar nu s-a făcut nimic între timp pentru remedierea acestei probleme.
De altfel, în afară de acele colmatări și de câteva reparații la guri de canal care se degradaseră serios, pe strada Râului nu au existat reparații majore, cu toate că lucrările au o garanție de cinci ani, fiind vorba de un proiect cu fonduri europene. SC Tel Drum SA a fost însă greu de prins, pentru a fi trimisă să remedieze toate deficiențele apărute pe Râului. Până să rezolve aceste probleme, autoritățile locale au găsit o modalitate de a-i avertiza pe șoferi asupra pericolelor de pe acest drum: au montat indicatoare rutiere care-i informează că drumul prezintă denivelări și că trebuie să reducă viteza la 30 km/h.

Constructorul s-ar afla în organizare de șantier

Proiectul de reabilitare a străzii Râului a „înghițit“ suma de 8,9 milioane de euro (fără TVA) – fonduri europene și a prevăzut modernizarea și a altor două artere importante de circulație din Bănie, Caracal și Bariera Vâlcii. Liderul asocierii care a obținut acest proiect a fost firma Tel Drum, despre care se spune că era controlată de liderul PSD, Liviu Dragnea. Societatea a intrat, ulterior, în insolvență, de aici și problemele întâmpinate de Primăria Craiova în ceea ce privește lucrările din perioada de garanție. Municipalitatea nu a avut pe cine să mai tragă la răspundere, dar a continuat cu notificările către Tel Drum. „Cu strada Râului sunt în continuare probleme foarte mari. La începutul lunii mai am semnat o nouă adresă către Tel Drum, în sensul că vom trece la execuția garanției și predarea lucrărilor către altă societate. Firma este în procedură de insolvență, dar lichidatorul ne-a dat asigurări că partea de garanție ne-o asigură în continuare“, explica, la un moment dat, primarul Mihail Genoiu.
În urmă cu două săptămâni, edilul venea cu o veste bombă: Tel Drum va începe reparațiile de rigoare de pe Râului peste o săptămână. „Constructorul a transmis că săptămâna viitoare începe remedierea străzii Râului și că toate lucrările se vor termina până la 15 iulie“, preciza Mihail Genoiu, pentru GdS. Timpul a trecut, dar constructorul nu a apărut. Chestionați în legătură cu acest aspect, reprezentanții primăriei au afirmat că angajații Tel Drum au mai avut ceva de lucru pe strada Caracal, și ea parte din acest proiect, dar că se va intra și pe Râului. „S-a lucrat pe strada Caracal, iar pentru strada Râului, constructorul se află în etapa de organizare de șantier, având în vedere că aici ar fi mai mult de lucru și trebuie să-și facă un plan“, au explicat aceștia.
Vinerea trecută, pe strada Caracal nu se vedeau cine știe ce reparații, doar la denivelarea de după sensul giratoriu de la Spitalul Militar (din drepul Lidl) se răzuise asfaltul. Cât despre intervențiile majore de pe Râului, Poliția Rutieră, cea care își dă avizul când este vorba de astfel de lucrări, nu avea, vinerea trecută, nici o informație. „La noi nu a ajuns nici o solicitare legată de lucrări noi pe strada Râului, nici o documentație. S-a dat recent un aviz, dar pentru colmatarea acelor fisuri, lucrări care s-au și executat. De alte lucrări nu știm nimic. Poate va apărea vreo astfel de solicitare zilele viitoare“, a spus un reprezentant al Biroului Rutier Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS