Primarul comunei doljene Ișalnița, Ovidiu Flori, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate, care a stabilit că edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate aproape patru ani (octombrie 2009 – iulie 2013). Potrivit legii, în urma hotărârii definitive a instanței, prefectul ar trebui să emită un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului Ovidiu Flori.
Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța, în mai 2015, că doi primari de comune din județul Dolj au fost incompatibili ani la rând. Este vorba de edilul comunei Ișalnița, Ovidiu Flori, dar și de cel al localității Pielești, Viorel Dică.
Potrivit inspectorilor de integritate, Ovidiu Flori „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 octombrie 2009 – 4 iulie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar (mandatul 2008 – 2012), respectiv cu cea de primar (mandatul 2012 – 2016), și funcția de administrator al SC SERVICII PUBLICE IȘALNIȚA SRL“. Societatea respectivă, care se ocupă cu activități de difuzare a programelor de televiziune, a fost înființată în octombrie 2009 de Consiliul Local Ișalnița.
Întrebat despre această situație, primarul Flori a explicat la acea vreme că nu știe exact ce s-a întâmplat.
„Într-adevăr, am fost delegat de către consiliul local să înființez firma respectivă, însă după aceea nu știu ce s-a mai întâmplat. Desigur că voi contesta raportul ANI“, a spus Ovidiu Flori.
Într-adevăr, edilul Ovidiu Flori a contestat raportul ANI, însă a pierdut atât la Craiova, cât și la București.
Astfel, în octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de edilul Ovidiu Flori. Hotărârea instanței a fost atacată cu apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care a respins acțiunea primarului luni, 18 iunie. „Respinge recursul declarat de reclamantul Flori Ovidiu Aurelian împotriva sentinţei nr. 444 din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă“, se arată în hotărârea instanței. Potrivit Legii nr. 393/2004, calitatea de primar încetează înainte de termen în caz de incompatibilitate. Aceeași lege prevede că prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului.
Primarul din Pielești mai așteaptă
În ceea ce-l privește pe edilul Viorel Dică din Pielești, ANI a susținut că acesta „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 5 septembrie 2008 – 31 martie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 2 Pielești“. Și primarul a contestat raportul ANI, iar în iulie 2016 a reușit să anuleze parțial raportul inspectorilor de integritate. Astfel, Curtea de Apel Craiova a anulat raportul ANI pentru perioada septembrie 2012 – martie 2013. Hotărârea Curții de Apel Craiova a fost atacată cu apel de edilul Dică, care a fost reales primar al comunei Pielești la alegerile locale din iunie 2016.
Acțiunea edilului Dică se află în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedură de filtru.
Potrivit art. 87 din Legea nr. 161/2003, funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, funcția de administrator, membru al consiliului de administrație la societățile comerciale ori funcția de reprezentant al primăriilor în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.
Alegeri anticipate la Ișalnița
Ovidiu Flori a fost reales primar al comunei Ișanița în iunie 2016, iar în ianuarie 2017 a plecat la București, ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor. A stat pe acest post numai câteva luni, iar în iunie 2017 a candidat la alegerile anticipate pentru mandatul de primar al comunei Ișalnița. Ovidiu Flori a câștigat detașat alegerile, însă după hotărârea definitivă a instanței este pe cale să piardă mandatul de primar.