0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCristina Calangiu, condamnată definitiv pentru mită

Cristina Calangiu, condamnată definitiv pentru mită

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dat vineri o sentință definitivă în dosarul în care Cristina Calangiu, fost viceprimar al municipiului Craiova, a fost acuzată că a primit șpăgi de peste 50.000 de euro pentru angajarea unor persoane ca asistenți medicali ori infirmieri. Dacă cei trei inculpați la care au ajuns banii au primit pedepse cu suspendare, femeia acuzată că a intermediat șpăgile a fost condamnată la trei ani cu executare. Alți doi inculpați din dosar au fost achitați.

Cristina Calangiu, fost viceprimar al municipiului Craiova și fost manager al Spitalului de Urgență Craiova, Radu Smarandache, șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj, Rodica Țenea, consilier juridic în cadrul Primăriei Craiova, Maria Manolache, director general adjunct în cadrul DGASPC Dolj, Lavinia Oprea, șefa Centrului de Consiliere și Asistență Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din cadrul DGASPC Dolj, și Ioana Munteanu, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în mai 2015. Printre infracțiunile de care au fost acuzați se numără luarea și darea de mită, traficul de influență, complicitatea la infrac­țiu­­nea de luare de mită și favorizarea infractorului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție au explicat, pe scurt, acuzațiile aduse fiecărui inculpat. Cristina Calangiu a fost acuzată de comiterea a nouă infracțiuni de trafic de influență. „În intervalul 2007 – 2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 Craiova (în perioada 2006 – 2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012 – 2015), prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și primit sume de bani, cuprinse între 15.000 de lei și 8.000 de euro, în total 50.500 de euro și 15.000 de lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova“, au precizat procurorii anticorupție.

Mită și pentru pensionări medicale

Față de Rodica Țenea, care a fost acuzată de comiterea a șase infracțiuni de trafic de influență, procurorii craioveni au reținut că, în perioada 2011 – 2015, tot prin intermediul Ioanei Munteanu, „a pretins și primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 de lei și 8.000 de euro, în total 16.500 de euro și 4.000 de lei, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituții“.
În ceea ce-l privește pe Smarandache, anchetatorii au precizat că, „în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Dolj, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana a pretins și a primit, în șase rânduri, suma totală de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite sau fără să fie aparținători ai acestora“.
În schimb, Ioana Munteanu, intermediara șpăgilor, a fost acuzată de comiterea a 16 infracțiuni de trafic de influență, cinci de complicitate la luare de mită și dare de mită.
Față de ultimele două inculpate din acest dosar, Maria Manolache și Lavinia Oprea, procurorii DNA au reținut comiterea infracțiunilor de trafic de influență, respectiv favorizarea făptuitorului. Maria Manolache a fost acuzată că a primit o mită de 3.000 de lei pentru angajarea unei persoane ca îngrijitor la DGASPC Dolj, bani pe care i-a înapoiat însă după ce persoana în cauză a picat examenul. În ceea ce o privește pe Lavinia Oprea, procurorii au reținut că, pe 31 martie 2015, l-a avertizat pe Smarandache că este vizat de o anchetă penală.

Trei pedepse cu suspendare, una cu executare

Cei șase inculpați din acest dosar au fost deferiți justiției în mai 2015. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat pe 15 noiembrie 2016.
Cristina Calangiu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, ca și Maria Manolache. În schimb, Ioana Munteanu și Radu Smarandache au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare, iar cea mai mare pedeapsă, de trei ani și jumătate de închisoare cu executare, a primit-o Rodica Țenea. Lavinia Oprea a fost achitată pentru comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost cu apel la Curtea de Apel Craiova, iar vineri, pe 13 iulie, judecătorii craioveni au dat o sentință în acest dosar.
Ioana Munteanu a fost condamnată la trei ani și 20 de zile de închisoare cu executare și a fost obligată să achite unei denunțătoare suma de 8.500 de euro. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpată a sumelor de 6.100 euro și 1.000 de lei, din care a fost achitată suma de 4.100 de euro.
Smarandache a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, ca și Rodica Țenea. Cei doi au fost obligați să presteze câte 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Craiova. În cazul celor doi inculpați, instanța a mai dispus confiscarea sumei de 3.000 de lei, respectiv 6.000 de euro. În final, instanța a dispus „confiscarea de la inculpata Calangiu Cristina Mariana a sumelor de 15.000 de lei și 50.500 de euro (prin echivalentul în lei calculat la cursul BNR din ziua efectuării plății), ce au făcut obiectul infracțiunii“, dar și achitarea Mariei Manolache.
Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS