6.7 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpectacol deosebit al copiilor din Cernăuţi, Cahul şi Râmnicu Vâlcea

Spectacol deosebit al copiilor din Cernăuţi, Cahul şi Râmnicu Vâlcea

Spectacolul „Imnul Naţional – cântecul sub care s-a făcut Unirea“ al copiilor din Cernăuţi – Ucraina, Cahul – Republica Moldova şi din Râmnicu Vâlcea, derulat sub semnul Centenarului Unirii şi în contextul Zilei Imnului Naţional 2018, este programat sâmbătă, 28 iulie, de la ora 18.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân. Ansamblul de copii „Perla“ al Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Cernăuţi – Ucraina şi formaţiile de cântec şi dans „Busuioc“ şi „Cucorenii“ ale Centrului Raional de Copii „Universul“ din Cahul – Republica Moldova vor străbate distanţe impresionante pentru ca, împreună cu trupa „Angel Voices“, coordonată de soprana Camelia Clavac (din care face parte şi Alexandra Popescu, laureată a recent încheiatului Festival-concurs „Mamaia Copiilor“) şi cu corul „Cantus“ din Râmnicu Vâlcea (câştigător al fazei zonale a Olimpiadei Naţionale Corale 2018), să aducă râmnicenilor momente muzicale şi coregrafice de mare sensibilitate. Ansamblurile din Bucovina de Nord şi din Basarabia au în palmares prezenţe în festivaluri folclorice de tradiţie din Ucraina şi de dincolo de Prut, dar şi din România, fiecare evoluţie fiind răsplătită cu minute în şir de aplauze. Spectacolul va fi prezentat de prof. Cătălin Sâiulescu, directorul Palatului Copiilor. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va desfăşura, de la aceeaşi oră, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS