2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEficiența energetică, importantă în afaceri și în imobiliare

Eficiența energetică, importantă în afaceri și în imobiliare

Atât firmele care sunt mari consumatoare de energie, cât și persoanele fizice care achiziționează o locuință trebuie să investească în eficiența energetică, astfel încât să aibă facturi mai mici la energie și gaze și să existe un mediu mai puțin poluant.

Investițiile companiilor și ale persoaneor în sisteme de eficiență energetică sunt importante, în perioada următoare. Până în anul 2020, 20% din energia din România trebuie să provină din resurse regenerabile, potrivit directivelor europene.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe dedicate înțelegerii eficienței energetice, care a fost organizată, ieri, la Hotel Prestige Boutique din Craiova, de către energynomics.ro – o platformă de comunicare pentru energie din România.
Evenimentul organizat la Craiova a fost al șaselea din acest an în seria dedicată eficienţei energetice: „Eficiență energetică pentru flexibilitate și sustenabilitate financiară“, în cadrul campaniei demarate de energynomics.ro în acest domeniu.

ANRE spune că a scăzut consumul de energie

Reprezentantul Auto-rității Naționale de Reglementare în domeniul Energetic (ANRE), Paul Popescu, a explicat auditoriului că, în ultimii ani, tendințele de eficientizare în domeniul energetic au scăzut consumul de energie din România. În perioada 2011-2014 a scăzut semnificativ consumul de energie, iar în 2015 a crescut ușor cu 2,9% față de anul precedent, în condițiile creșterii PIB-ului cu 3,9%. „Motivele scăderii consumului de energie au fost, pe de o parte, restructurarea industriei, iar pe de altă parte, a investițiilor în eficiență energetică făcute în industrie, care au dus la reducerea facturilor la energie. În perioada 2011-2016, intensitatea energiei primare în România a scăzut cu 24,9%, pe ansamblu“, a spus reprezentantul ANRE. El a menționat că, din punctul de vedere al legislației europene, administrațiile publice sunt obligate să aibă manager energetic, dar la Craiova nu s-a reușit stabilirea unui astfel de manager care să se ocupe de eficiența energetică.

Specialiști din domeniul energetic s-au reunit miercuri la Craiova

Eficiența energetică a clădirilor, doar pe hârtie?

Participanții la con-ferință au subliniat că documentația pentru efici-ența energetică a clădirilor este făcută mai mult pe hârtie. „Există obligația ca la orice tranzacție imobiliară să existe un certificat energetic al clădiri. Realitatea de zi cu zi este aceea că astfel de hârtii se fabrică cu ușurință. Așa se face că se produc dosare pentru clădiri care ar avea o înaltă eficiență energetică, doar pe hârtie“, a precizat un participant la conferință, întrebând dacă ANRE are în plan vreo modificare legislativă, astfel încât să poată să verifice auditorii energetici în domeniul imobiliar. ANRE nu are posibilitatea să verifice auditorii energetici din domeniul construcțiilor. Alt participant la conferință a precizat că verificările se fac de către Inspectoratul de Stat în Construcții, dar a menționat că se fac doar de formă, pentru a se vedea dacă există acel certificat energetic al clădirii, fără a fi verificat și conținutul.
Reprezentantul unei companii ce activează în domeniul energetic, Liviu Gavrilă, a explicat că în mediul de afaceri se observă o necesitate a investițiilor în eficiență energetică la firme, ca urmare a decalajelor tehnologice. Doar firmele care au făcut investiții în tehnologii moderne în ultimii zece ani se pot bucura de eficiență energetică, pe când vechile echipamente din industrie pot fi energofage. El a precizat că firmele și-au schimbat optica în ceea ce privește pretențiile legate de energie și toate acestea duc la o factură mai mică la energie și la gaze, însă firmele întâmpină probleme legate de birocrație și, mai ales, de finanțare. Băncile nu sunt foarte deschise să finanțeze astfel de investiți, spun specialiștii în domeniul energetic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS