8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMarele câștigător al Târgului de Meșteri Populari Craiova 2018 este gorjeanul Gheorghe Ciuncanu

Marele câștigător al Târgului de Meșteri Populari Craiova 2018 este gorjeanul Gheorghe Ciuncanu

Meşterul popular gorjean Gheorghe Ciuncanu a fost desemnat marele câştigător al Târgului Meşterilor Populari de la Craiova. Manifestarea ajunsă la cea de-a 41-a ediţie a avut loc la finalul săptămânii trecute. Evenimentul s-a desfăşurat pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ şi a reunit aproximativ 120 de expozanţi din întreaga ţară. Alături de ceramişti, cioplitori în lemn ori meşteri de costume populare, publicul a găsit aici producători apicoli şi de bunătăţi tradiţionale, între care dulciuri de casă ori vestitele brânzeturi şi afumături de Sibiu. Din județul Gorj au mai participat la acest eveniment Florin Gheorghiu și reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj: Pompiliu Ciolacu şi Ion Retezeanu. Sâmbătă, organizatoii au decis premierea meşterului popular Gheorghe Ciuncanu cu o diplomă care îi recunoaşte calităţile de cel mai reprezentativ meşter prezent la târgul de la Craiova. Ciuncanu este un adevărat artist în cusutul costumelor populare, meşteşug transmis din tată în fiu. De altfel, oraşul Tismana este recunoscut pentru tradiţiile meşteşugăreşti, în special în ceea ce priveşte costumul popular oltenesc şi covorul oltenesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS