6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe anunţă pierderi uriaşe la CEO

Se anunţă pierderi uriaşe la CEO

Parlamentarii de Gorj au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o întâlnire la Casa Multiculturală din Motru. Invitaţia a fost lansată de Nicu Bunoaica, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2013 din cariera minieră Lupoaia. La întâlnire au mai participat primarii din Motru şi Cătunele şi directori din cadrul Compexului Energetic Oltenia (CEO). Este vorba de Ion Ruşeţ, consilierul managerului general, şi Marius Vlaicu, director din CEO. Au fost de faţă şi lideri politici. S-a discutat despre viitorul mineritului în Motru şi despre alternativele economice la minerit. „ALDE Gorj, repezentat de vicepreşedintele Ion Iordache, a participat la o întâlnire organizată de Sindicatul Solidaritatea 2013 Motru. În urma discuţiilor purtate, liderul ALDE Gorj, Ion Iordache, cere conducerii CEO să nu mai ascundă situaţia reală a pierderilor din acest an, mai ales că reprezentaţii companiei, prezenţi la Motru, au admis că cifra pierderilor ar putea fi una istorică.Vicepreşedintele ALDE Gorj le atrage atenţia liderilor de sindicat din companie că, pe baza unor date economico-financiare mincinoase, nu vor putea face nicio negociere de bună credinţă în favoarea oamenilor pe care-i reprezintă. Lipsa de reacţie în faţa unei situaţii atât de grave îi face complici pe toţi cei care-l susţin pe Sorin Boza într-un act de management care se poate demonstra fatal pentru companie“, potrivit ALDE Gorj. ALDE deţine şi Ministerul Energiei, acţionar al Complexului Energetic Oltenia.

Pierderi uriaşe din cauza certificatelor de CO2

Unii dintre participanţii de la întâlnire s-au arătat nemulţumiţi de situaţia economică a Complexului Energetic Oltenia. Este vorba de faptul că Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei arată că la finalul anului vor fi pierderi uriaşe. Este vorba de 975 de milioane de lei pierderi, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat de către guvern. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a făcut public faptul că pierderile nu vor putea fi evitate în 2018. Motivul este legat de preţul mare al certificatelor de CO2. Acesta a fost şi de 24 de euro. Astfel, suma de 975 de milioane de lei ar conţine şi certificatele plătite integral la preţul de 24 de euro bucata. Compania nu a cumpărat însă toate certificatele de CO2 şi preţul a mai scăzut, fiind în prezent şi de 16-17 euro. Este posibil să se mai reducă din pierderile estimate pe 2018, însă nu într-un procent semnificativ. CEO trebuie să cumpere certificatele aferente anului 2018 până la finalul lunii aprilie 2019. Compania are peste 13.000 de salariaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS